În jurul lumii, cu Românii (Ep. 7): Roma. Cu câciulile pă frunte.

Un cuplu tipic de italieni

Între Amsterdam și Roma e o distață de plus 10 grade Celsius. În timp ce îmi aștept bagajul, simt cum picioarele încep să mi se dezghețe ușor, pocnind pe la încheieturi.

E aproape 9 seara. Fiumicino e pustiu. Ultimii pasageri ai zilei se scurg înfometați către taxiuri sau stația de tren. La ora asta, orice roman care se respectă e la masă, nu umblă brambura prin aeroporturi. Mă îndrept spre ieșire.

– Aveți ceva de declarat? mă întreabă un vameș.
– Da. Valiza mea a fost roșie până am aterizat la Roma. Acum e neagră.
– Altceva?
– Altceva nu.

Yan și Alessia  se tăvălesc pe pardoseala înmărmurită a sălii de așteptare. Mă strecor printre ei fără să-i recunosc și probabil că i-aș rata dacă Yan nu m-ar apuca de cracul pantalonului.

– Vorbești românește? Tu ești Brad?
– Da. Ce căutați pe jos?
– Ne băteam de plictiseală. Ai întârziat.

Yan și Alessia se ridică, se scutură de praf și dezmototolesc două coli A4 pe care e desenat un brad. Mi le întind sub nas cu o atitudine militărescă.

– Benvenuto a Roma!

Yan, săritor cum îl știu, îmi trage valiza din mână și o zbughește spre parcare în zăngănit de rotile. Alessia pornește imediat după el, îi dă un cot în burtă și-i suflă valiza. Yan țipă și o apucă de păr. Alessia țipă și îi arde o palmă. Cuplu italian tipic.

Se impune  o intervenție românească promptă. Commando-ul format din Miha, Magda, Laura și Mihaela îi imobilizează pe cei doi scandalagii și îi îndeasă în spatele Audi-ul negru. Captivii se zbat, plâng și-și îndeasă ghionturi. Yan încearcă să iasă pe geam, Alessia îl trage înapoi, Yan o apucă de păr… Laura și Magda încearcă să-i despartă. Mihaela râde în hohote.

– BASTA, că nu știu ce vă fac!

Miha conduce, mestecă gumă, dă un telefon, aruncă o uitătură criminală spre bancheta din spate, schimbă postul de radio, vorbește cu mine, schimbă iar postul de radio, primește un telefon, vorbește cu mine, mestecă gumă.

– Merda. Azi a plouat ca la…come si dice…Potop! Tot centrul Romei e inondato. O să lăsăm mașina la intrarea în oraș și mergem cu metropolitana. Yan, Alessia, BASTA O DETTO! Magda, fă-le ceva!

Audiul curge monoton pe autostrada impecabil de plicisitoare. La radio mormăie un șlagăr de San Remo. Obosiți de atâta hârjoneală, cei doi copii adorm în brațele Magdei.

Două brichete bleu

Cărțile de îmbarcare susțin că da, am petrecut 36 de ore la Roma, dar în acest moment n-aș putea să jur că totul a fost aievea. S-a întâmplat prea mult, prea repede. Poate că, de fapt, am adormit în aeroport, am visat și m-am trezit abia după o zi și jumătate, fix înainte de zborul către Praga.

Ne așternem într-un mic ristorante de familie de lângă Termini. Yan și Alessia o zbughesc după tejghea să-l tortureze un pic pe bucătar. Mă ridic și eu să mă duc la fumat. Mihaela mă urmează.

– Cu cine ești? Cu Lazio sau cu A.S. Roma?
– Mi-e indiferent.
– La Roma nu există “indiferent”. Ori ești cu Lazio, ori cu ăilalți.

Îmi întinde două brichete bleu.

– Cadou pentru tine, de la soțul meu. Felicitări! Ai fost recrutat. Ești cu Lazio.
– Până la moarte, Mihaela.
– Apropo, ai grijă la fanii rivali. Să nu-ți iei vreo bătaie.

Yan și Alessia s-au întors la masă și bâzâie cu nasurile în farfuriile goale. Nu le-a făcut nimeni nimic. S-au mai omorât un pic între ei. Miha studiază meniul cu un deget la gură, sugerând că trebuie să tăcem până pronunță sentința. Nimeni nu scoate un sunet. Miha e singurul maestru bucătar de la masă.

– Așa a fost să se întâmple. După liceu am vrut să dau la A.T.F. în Târgu Mureș. Doi ani de zile am cărat bancarale cu țoale din Turcia, am vândut fructe și legume în piață ca să-mi plătesc cursurile de teatru, meditațiile pentru facultate. Și în vara respectivă a zburat tot. În loc să mă duc la examen, m-am dus cu rockerii la Costinești. Crezi că-mi pare rău? Nu-mi pare. Tot ce-am trăit a fost super și, dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș face la fel. Am învățat de toate. Am făcut liceul energetic, am atestat de electroenergetician, am școală de coafură-frizerie și diplomă de bucătar nivelul 4.
– Crezi că pentru Yan e mai bine să crească în Italia decât în România?
– Poate că da. Dar eu gândesc așa: el crește oricum, oricare ar fi mediul, rău sau bun. Important e să înțeleagă și să aleagă ce e mai bun pentru el.
– De când ești în Italia?
– De…11 ani.
– Soțul tău e italian?
– Ei, italian, cum să fie italian? E CEH!
– Da, fir-ar să fie, nu mi-a trecut prin cap. Și tu cu ce te ocupi?
– Sunt bucătar la o grădiniță de fițe. Eco-bio-organic-etc.

Nu știu cât de inspirate au fost alegerile de până acum ale Mihăi, dar pe cea din seara asta nu poate să i-o conteste nimeni: Bucatini alla matriciana și Raviolli manzo e tartufo in crema din parmigiano e tartufo, două capodopere ale bucătăriei laziale la fel de savuroase ca o fugă la mare înainte de examenul pentru facultate.

Romanii cu căciulă

În lucrarea sa “Noi nu suntem urmașii Romei”, doctorul Napoleon Săvescu susține că nu romanii i-au civilizat pe daci, ci invers. Limba latină – susține autorul – e de fapt o variantă de idiom traco-dacic, răspândit în aproape întreaga Europă înainte de înflorirea Imperiului Roman. Iar elemente ale sofisticatei religii dacice se regăsesc în repertoarul pre-creștin al urmașilor lui Romulus și Remus.

Dacia, mai scrie doctorul Săvescu, era un teritoriu atât de avansat din punct de vedere social, politic, și economic încât ditamai Imperiul a trebuit să se întrebuințeze serios pentru a pune mâna pe o părticică din comorile sale. Victoria lui Traian asupra lui Decebal a fost sărbătorită de romani ca nicio alta. Războiul daco-roman a fost săpat în piatră și nemurit în monumente.

“Sunt peste 187 de statui de daci la Roma. Gândiți-vă acum că fără acești daci de pe Columna lui Traian, de pe Arcul de Triumf al lui Constantin cel Mare, din Piața Poporului și din Piața Sfântul Petru, Roma ar rămâne pustie!” (Napoleon Săvescu – “Noi nu suntem urmașii Romei!”)

Dincolo de ironiile pe care teza domnului Săvescu le-a stârnit printre istoricii de carieră, nimeni nu poate nega că lucrarea lui Apolodor din Damasc este un monument important al Romei. În părculețul de la poalele Columnei, turiști de toate națiile se chiorau admirativ la scenele de luptă dintre legiunile imperiale și hoardele de “sălbatici” bărboși. Printre rezultatele istoricei încăierări se număra și Magda, care-și lăsase zgâtia la școală ca să mă ajute pe mine la lecții. (Click aici, că mai e…)