Duși de-acasă (ep. 6). Tomi Astikainen. N-ai bani? Călătorește gratis.

Finlandezul Tomi Astikainen și-a pus pe foc diplomele universitare și-a fugit de-acasă cu autostopul. S-a lipsit și de bani, descoperind că viața e mai frumoasă atunci când e imprevizibilă. Dintr-un tânăr orientat spre planificare, absolvent de studii economice avansate, Tomi a devenit un călător perpetuu – pentru care drumul este un stil de viață – și un fervent militant pentru accesul gratuit și public la informație, „în folosul umanității”.

The Sunhitcher, cartea în care dusul de astăzi își povestește aventurile, este cronica celor 90.000 de kilometri pe care Tomi i-a parcurs fără niciun ban în buzunar. Cartea, descărcabilă gratuit de pe website-ul lui Tomi, e deschisă tuturor celor care vor să o îmbunătățească, adăugându-i noi povești. L-am prins pe Tomi în timp ce era, desigur, pe drum, și l-am rugat să ne împărtășească din filosofia lui. Un interviu de Liana Oprea.

Nu există necunoscuți, ci doar prieteni pe care nu i-ai întâlnit.

Tedoo: De ce autostop?
Tomi Astikainen: Autostopul e o filosofie de viață. Nu înseamnă doar să ții degetul în sus și să faci rost de o ocazie care să te ducă dintr-un loc în altul. E despre a lăsa destinul să decidă unde te duci, cu cine te întâlnești. Așa îți dai seama că nu există necunoscuți, ci doar prieteni cu care încă nu te-ai întâlnit. Și mai înseamnă exersarea încrederii: a te lăsa, de bună voie, pe mâinile altora și a fi încrezător că toate or să iasă bine.

Mașina și apartamentul le-am făcut cadou.

Tedoo: Cât te costă un drum cu autostopul, să zicem din Finlanda în România?
Tomi: Nimic. De când eram copil îmi puneam întrebări în legătură cu actualul sistem de trai. „De ce nu pot pur și simplu să intru într-un magazin, să iau ce-mi trebuie și să plec?” Mă gândeam că oricum o să-mi îndeplinesc rolul în societate, cu atât mai bine cu cât nu ar mai trebui să îmi fac griji legate de supraviețuirea zilnică. Dar adulții nu-și pun astfel de întrebări…

Dezgustul față de bani a continuat în timpul studiilor mele universitare, deși masteratul în economie și administrarea afacerilor nu mi-a oferit răspunsul la întrebarea: Ce anume nu e în regulă cu actualul sistem monetar? Răspunsurile le-am aflat abia după absolvire. La nivel personal, începusem deja să reduc: mașina am făcut-o cadou cuiva în 2004, majoritatea celorlalte obiecte le-am dat în anii următori, iar în iunie 2009 am făcut la fel și cu apartamentul în care locuiam.

Nu mănânc bani. Nu-mi place gustul.

Tedoo: Cum te hrănești, totuși?
Tomi: Răspunsul sarcastic pe care îl dau de obicei este „Nu mănânc bani. Am încercat, dar, chiar și cu un pic de sare, nu mi-a plăcut gustul”. Se spune că doar atunci când vom fi taiat ultimul copac din ultima pădure o să realizăm că banii nu pot fi mâncați.

De fapt, răspunsul este că oamenii pe care îi întâlnești pe drum sunt în general foarte generoși și îndatoritori. Mânânc atunci când oamenii îmi oferă mâncare. Uneori cer ce rămâne pe farfurii în restaurante, sau pur și simplu iau ce a fost lăsat pe masă. Când am la dispoziție o bucătărie fac dumpster diving – mereu găsești mâncare aruncată, nedesfăcută din țiplă, care e încă bună de mâncat. Și supermarketurile fac asta frecvent. Adun mâncarea, o spăl și o gătesc. De fapt, jumătate din mâncare produsă global sfârșește prin a fi aruncată la gunoi…

Tedoo: Unde dormi?
Tomi: Nu am o adresă permanentă. Sunt permanent în mișcare, nici nu mă mai simt ca și cum aș călători. Așa trăiesc eu. Îmi place felul ăsta de viață pentru că mă forțează să-mi întâlnesc prietenii și să-mi fac alții noi. Folosesc sistemul de couch-surfing – în locul unde stau când sunt în Berlin primesc la rândul meu călători. În nopțile de vară prefer să dorm afară, sub stele. Mă ține mai conectat cu natura.

Tedoo: Dar dacă ai chef să ajungi într-o țară de peste ocean? Cum faci autostopul la vapoare?
Tomi: Singurele călătorii pe mare le-am făcut pe ferry-uri între Germania și Danemarca, Danemarca și Suedia, și Spania și Maroc. Pe scurt, faci autostopul la o mașină (preferabil un camion, camionagiii și tir-iștii sunt cei mai prietenoși cu autostopiștii) care traversează cu ferry-ul, și gata! Am fost luat o dată și de o ambarcațiune privată cu motor, din Estonia (marina Pirita, lângă Tallin) și m-au dus până la Helsinki. A fost genial! 25 de minute până la Helsinki (cu feribotul faci 3 ore), cu băuturi și taclale la bord!

Clasa de mijloc va dispărea. Vor exista doar bogați și săraci.

Tedoo: Ce le-ai spune celor din Romania care cred că sărăcia și criza economică îi împiedică să vadă lumea?
Tomi: Așa-numita criză economică este peste tot, nu doar în România. Dar nu e o criză pentru toată lumea: cei care au deja foarte mulți bani fac și mai mulți. În final, celor super bogați nici nu le pasă de bani.

Ce se întâmplă acum (și în ultimii ani) este că proprietatea asupra bunurilor reale (case, terenuri, resurse naturale etc) care au fost folosite ca gajuri pentru creditele pe care le-au făcut oamenii în perioada de boom a fost transferată acum, în perioada de recesiune, de la clasa de mijloc la cea bogată. Desigur, asta s-a mai întâmplat de câteva ori înainte, doar că acum se întâmplă la scară globală. Dacă va continua așa, curând nu va mai exista clasa de mijloc. Vor exista doar bogați și săraci.

Din martie 2012, posesorii de pașaport simplu românesc pot intra liber în 132 de țări și teritorii. Așa că dacă ai un pașaport și vrei să călătorești, fă-o. Desigur, unii oameni preferă să treacă la gesturi extreme și să-și ardă pașaportul ca să fie cu adevărat liberi, haha. (Ca Ibby, de exemplu).

Setea de fericire, o nenorocire.

Tedoo: Deci a fi sărac nu înseamnă un capăt de țară?
Tomi: Păi, ce diferență e dacă ești sărac? Așa sunt și toți ceilalți! Când înțelegi natura imaginară a sistemului în care trăim, îți desfaci legătura de pe ochi și începi să vezi realitatea așa cum este. În unele cercuri asta e numită „iluminare”. E nevoie de ceva curaj să spui „nu” acestui sistem pervertit, care nu funcționează pentru oameni ci, de cele mai multe ori, împotriva lor.

Dacă ai datorii, ia în considerare faptul că toată lumea e afundată în datorii și că acest debit nu va fi niciodată recuperat. De fapt, dacă am utiliza toți banii din lume ca să plătim aceste datorii, tot nu le-am putea plăti. Atât de multe sunt (asta din cauza dobânzii compuse). Așa că, dacă guvernul tău nu-și va plăti nicodată datorile, de ce să-o faci tu? E timpul pentru ceva nesupunere civilă la scară largă. Dar dacă te angajezi în așa cva, nu mă crede pe cuvânt. Fă-o după o profundă deliberare personală.

Tedoo: Cum rămâne cu „banii aduc fericirea”, sau măcar o întrețin?
Tomi: Dacă ești dispus să renunți la securitatea contului din bancă și să trăiești „insecurități”, cum spune amicul meu Puneet Sahani, viața se deschide dinaintea ta în toată gama ei de culori. Nu devine roz. Suferința e tot acolo. Dar, în timp, o accepți, și atunci încetează să mai doară. Dacă nu accepți asta, și continui să vânezi fericirea veșnică, vei sfârși prin a fi nenorocit tocmai de această sete de fericire.

Călătorind pentru pace, bucurie și iubire.

Tedoo: Cărțile tale, The Sunhitcher și Mind Your Elephant, sunt publicate cu drepturi limitate de autor (utilizarea non comercială permisă), și le putem descărca de pe website-ul tău…gratuit.
Tomi: Nici măcar nu mi-am propus să le scriu. Dar dacă faci autostopul 90.000 km fără un ban în buzunar și refuzând bani de la alții, n-ai cum să nu te întâlnești cu o grămadă de oameni interesanți și să te trezești într-o seamă de situații trăznite. Asta te inspiră, vrei nu vrei. Pe de celaltă parte, eu militez pentru atribuirea non-comercială și dreptul colectiv de autor, și astfel pentru diseminarea nerestrictivă a informației și cunoștințelor în folosul umanității. Scopul meu în viață este să-mi folosesc darul de povestitor pentru a răspândi pacea, iubirea și bucuria. Fac asta prin scris, prin călătorie și prin proiecte de discursuri publice.

Cum se prepară o carte de călătorii. Rețeta lui Tomi Astikainen.

„Ingrediente:

2 cărți anterioare (home-made), 3 diplome inutile, 1 litru de ulei de măsline (alternativ se poate folosi diesel), 250 de litri de evenimente reale, o hartă a Europei (alternativ Atlasul Lumii), 5 date de importanță critică despre societate, 17 minciuni sfruntate, 198 de nume false, 385 de sticle de bere, 29 de sticle de tărie, 1 tigaie, 1 oală mică, 1 oală mare, 28 de grame de iarbă, 1-300 de linguri de ficțiune, un vârf de cuțit de intrigă, 5-200.000 de euro, 1 deget mare, 1 briceag, 1-2 rucsaci, 1 prosop, 30 de markere (cu vârf gros), 1 ceapă.

Timp de preparare: 28 de ani
Timp de gătit: 18 luni

Separați cu grijă bancnotele de monede. Aruncați monedele. Luați toate bancnotele și folosiți-le ca să aprindeți focul. Printați cele trei cărți pe care le-ați preparat înainte și folosiți-le la întreținerea focului. Încălziți uleiul de măsline (sau diesel) în tigaie. Adăugați diplomele și continuați să amestecați până când au ars de tot. Aruncați-le. Deschideți harta Europei și puneți degetul pe ea, la întâmplare. Mergeți acolo întinzând cu atenție degetul într-o poziție verticală.

În acest moment e încă important să păstrați degetul proaspăt, deci nu-l tăiați încă. Adunați întâmplări și continuați să le adăugați în oală. Folosiți markerele cu economie. Luați iarba și zvârliți-o în oală, în timp ce amestecați cu harta Europei (sau Atlasul Lumii), cu mișcări regulate. Nu intrați în panică. Scoateți cu o lingură spuma neinteresantă. Nu uitați niciodată să aduceți prosopul.

Deschideți sticlele de bere una după alta. Nu le lăsați să respire prea mult timp. Mutați evenimentele fierte deja din oala mică în oala mare. Mai fumați niște iarbă. Adăugați apă după gust. Continuați să adăugați nume false și minciuni sfruntate una câte una. Amestecați-le bine cu faptele. Condimentați cu puțină ficțiune. În cazul în care compoziția e prea slabă, adăugați niște tărie. Turnați intriga. Atenție, nu o faceți prea concisă. Amestecați în continuare.

Cartea e gata atunci când majoritatea lichidului s-a evaporat. Folosiți briceagul ca să tăiați degetul, pentru a preveni adăugarea în exces a evenimentelor reale. Serviți-o la liber, tocmai scoasă din rucsac. Decojirea cepei garantează întotdeauna niște lacrimi.”

(Extras din „Din The Sunhitcher”, de Tomi Astikainen, publicată la Berlin, 17 ianuarie 2012)

Foto: din arhiva lui Tomi Astikainen. Un interviu de Liana Oprea.