Tedoo cu Brad Florescu

In jurul lumii, low cost: 1500 de euro. Cine găsește mai ieftin?

Europa, America de Nord, Australia, Asia. O soluție completă de zbor în jurul lumii la jumătate din prețul pieței. Dacă găsești mai ieftin, lasă un comentariu.

In jurul lumii low cost

Se poate zbura în jurul lumii cu 1500 de euro? Da, se poate. Itinerariul de mai jos acoperă 4 continente – Europa, America de Nord, Australia și Asia – și 7 țări: Germania, SUA, Australia, Singapore, India, Emiratele Arabe Unite și Turcia. Patruzeci de mii de kilometri. Am gândit traseul pentru perioada octombrie-decembrie 2012. Pleci la începutul lui Brumar și te întorci cu o săptămână înainte de Crăciun. Am lăsat 6-8 zile la fiecare destinație, ca să ai timp să vizitezi. Atât de la mine, mai mult de la Dumnezeu.

În jurul lumii, low cost. O soluție.

9 octombrie: București – Bonn. 60 EUR cu Germanwings. Direct.

Transfer terestru de la Bonn la Dusseldorf, că-i la doi pași.

Dacă vrei să adaugi și Africa pe lista cuceririlor, un Frankfurt Hahn (HHN) -Fez (Maroc) te costă 160 de EUR la Ryanair.

16 octombrie: Dusseldorf – New York JFK. 329 EUR cu TuiFly. Direct.

23 octombrie: New York – Los Angeles. 109 EUR cu US Airways. O escală.

30 octombrie: Los Angeles – Honolulu. 164 EUR cu Hawaiian Airlines. Direct. Se cumpără de pe Expedia.

5 noiembrie: Honolulu – Sydney. 362 EUR cu low-cost-ul australian JetStar. Direct.

11 noiembrie: Sydney – Singapore. 161 EUR cu Scoot, subsidiara low-cost a Singapore Airlines. Zbor direct.

20 noiembrie: Singapore – Bombay/Mumbai. 75 EUR cu indienii de la IndiGo. Direct.

27 noiembrie: Bombay/Mumbai – Dubai. 58 EUR, tot cu IndiGo.

3 decembrie: Dubai – Istanbul. 177 EUR cu FlyDubai, despre care am scris aici. Direct. Același tarif și la AirArabia, din Sharjah.

10 decembrie: Istanbul – București. 52 EUR cu turcii de la Pegasus. Zbor direct, evident.

Total: 1547 EUR. 

Tarifele de mai sus includ taxe de aeroport; la unele va trebui să adaugi suprataxa de bagaj de cală. Pentru un itinerariu similar, prețurile oferite pe net de agențiile specializate în biletele RTW se ridică la 2800-3000 EUR plus taxe, cu plecare din UK sau SUA.

Îți trebuie viză pentru SUA, India, Australia (cetățenii români pot aplica online) și Emirate (poți aplica prin FlyDubai).

Cine găsește mai ieftin?

Acesta este doar un exemplu de cum poate fi gândit un zbor round-the-world în regim low-cost. Dacă ești priceput într-ale flight hacking-ului, te provoc să găsești un preț mai bun și să-l postezi ca și comentariu la acest articol.

Două reguli doar: să atingi același continente și să nu incluzi transferuri overland mai lungi de 1000 de kilometri (de genul NYC-LAX). Sau mai bine nu, fără reguli, să nu-ți limitez fantezia. Spor la scotocit.

Tarifele prezentate erau valabile la momentul documentării acestui articol. Dacă între timp au crescut sau dispărut, înseamnă că cineva a fost mai iute de mouse.

Sursa foto.

Comentarii - 37 Comentarii

  1. Nu știu dacă ai auzit de ei, dar există o companie care se ocupă fix cu organizarea de căutări de zboruri:

    http://flightfox.com/
    http://techcrunch.com/2012/05/29/crowdsourced-flight-finder-flightfox-grabs-800k-in-angel-funding-joins-ycs-latest-batch/

    Concursul ăsta e foarte asemănător cu ce ai făcut tu, iar prețul tău se apropie de cel câștigător :):
    http://flightfox.com/contest/18969

  2. alex says:

    Traseul meu e mai rapid. Oricum nu e destul timp sa vezi cu adevarat locurile in care te opresti, asa ca l-am grabit doar pentru ideea de a pleca pe o parte si a ma intoarce pe cealalta.

    Varianta de care ziceam e facuta in 2010. Simularea e facuta in octombrie pentru luna martie. E in textul asta. http://www.ziare.com/preturi/low-cost/cum-sa-zbori-in-jurul-lumii-la-pretul-unui-sejur-in-europa-1052251

    Acum am incercat aproape acelasi traseu, dar pentru luna octombrie. Sunt mici schimbari. Si e mai scump.

    3 oct. Bucuresti – Istanbul cu Pegasus 40 euro
    6 oct. Istanbul – Bangalore cu Air Arabia 243 euro
    7 oct. Bangalore – Kuala Lumpur cu Air Asia 107 euro
    9 oct Kuala Lumpur – Sydney cu Air Asia 210 euro
    12 oct Sydney – Honolulu cu JetStar 361 euro
    14 oct Honolulu – Toronto cu WestJet 391 euro
    18 oct Toronto – Londra cu AirTransat 325 euro
    21 oct Londra – Bucuresti cu Blue Air 54 euro

    Total: 1731 euro

  3. Jewlian says:

    Vezi aici: http://www.readyforbusking.blogspot.ca/

    Au plecat cu 50 de euro in buzunar, au vizitat juma de europe 😛

    Bine, nu neaparat “zburat” da noh, cheap traveling. Enjoy!

    (shameless promotion for my friends,sorry, thanks and high five! \m/ )

  4. carmen says:

    Am gasit doua variante alternative ale traseului propus de tine:

    -10.10 OTP-DTM 45 euro cu Wizz Air iar distanta de la Dortmund la Dusseldorf este aproximativ aceasi
    -31.10 LAS-HNL 129 euro; Los Angeles nu e departe de Las Vegas si traseul il faci cu http://www.greyhound.com
    Apropo de greyhound,acum cativa ani am facut un traseu de 2200 de mile in 3 zile de la New York in Montana la parcul Yellowstone! 🙂

  5. carmen says:

    Scuze pentru lipsa detaliilor!Allegiant Air,right!!
    Poate ne spui pe larg intr-un articol viitor cum e cu FlightFox,pare interesant!

  6. Lilian says:

    “Jumatate de lume” am gasit si eu mai ieftin un pic. Pentru cealalata inca nu am reusit sa ma joc.

    1. BUH-EIN / 37 EUR / WIZZ / 10-Oct / EIN-FRA: 344 km
    2. FRA-BWI / 329 EUR/ Condor / 17-Oct / BWI-PHL 160 KM
    3. PHL-DEN-SAN/ 98 EUR/ Frontier / 26-Oct

    spre HNL sau din San Diego
    4. SAN-HNL / 138 EUR / Alaska Airlines / 30-Oct

    sau terestru SAN-SFO / 809 km cu transit prin LAX si apoi:

    4. SFO/SJC-HNL / 138 EUR / Alaska Airlines / 30-Oct

    Incerc sa vad si cealalta jumatate :).

  7. carmen says:

    @Lilian
    din EIN la FRA dai pe biletul de tren 50 euro,mai mult decat pe cel de avion!!

  8. alex says:

    Lasasem si eu traseul meu. Se pare ca e in spam.

  9. Tedoo says:

    @Alex: da, era in spam, intre un rus si un brazilian binevoitori.

  10. sorin says:

    Atentie la taxe pe segmentele de zbor. 37EUR la Wizz poate insemna 50-60 cu toate taxele…O provocare si pentru mine! Ia sa facem calatoria in jurul lumii cat mai ieftina:)

  11. Cris says:

    RWJ
    11.10 OTP – MIL Bergamo, Wizzair 21 Eur
    15.10 MIL Linate – NYC, Air Lingus via Dublin 306 Eur
    22.10 WAS Baltimore – San Diego, United Airlines via Houston 129 Eur
    28.10 San Diego – Honolulu, Alaska 151 Eur
    4.11 HNL – SYD, Jetstar 425 Eur
    11.11 SYD – SIN, Scoot 161 Eur
    15.11 SIN – BOM, IndiGo 60 Eur
    29.11 BOM – Muscat, IndiGo 33 Eur
    5.12 MCT – BEY, G9 via Sarjah 138 Eur
    09.12 LCA – OTP, Blueair 23 Eur
    Total 1447 Eur

  12. DanielR says:

    mai copii, genul asta de “calatorie in jurul lumii” suna rau a pantofareala; care e spilu daca tot ce vezi sunt aeroporturile si navetele de transport pana la primul oras?

    doar asa, ca sa zici ca ai dat ocolu”?

    • Tedoo says:

      @DanielR: unchiule, aceasta este doar o solutie de zbor. Nu e itinerariul unei calatorii, ci doar o solutie de zbor cu o saptamana la fiecare destinatie. Ce face fiecare in saptamana respectiva este treaba lui. Nimeni nu te impiedica sa extinzi acest traseu pe durata a 6, 12 sau 37473 de luni, pe care sa le folosesti pentru a strabate in picioarele goale taramuri neumblate de om.

  13. Cristi says:

    03.10.
    OTP-JFK (VIA KBP)-15:55-17:05 – 32H 10MIN – Aerosvit – 427$
    09.10.
    JFK-LAS – 09:30-12:10 – Virgin America – 149$
    13.10.
    LAS-HNL – 08:40-11:50 – Allegiant Air – 159$
    05.11.
    HNL-SYD – 08:15-15:50 – Jetstar Air – 539$
    11.11.
    SYD-SIN – 14:05-19:05 – Fly Scoot – 239$
    16.11.
    SIN-BOM – 04:50-08:00 – Go Indigo – 207$
    20.11
    BOM-DXB – 07:00-08:50 – Go Indigo – 135$
    25.11.
    DXB-OTP – 09:20-12:50 – Fly Dubai – 289$

    Total : 2144$ = 1733eur

    Pe rutele Indigo nu mai sunt preturi promotionale cum a gasit Bradut , dar totusi la pretul final si destinatiile sunt mai mult decat tentante !!
    Cel putin sejurul in Hawaii pentru 3 saptamani – in care se pot combina cateva destinatii interesante – vizitarea mai multor insule din arhipelag – Maui, Kauai, Big Island 🙂 .
    Enjoy!!!

  14. Tedoo says:

    @Cristi: apropo de Hawaii, cica se reintroduc feriboturile intre insule.

  15. Cristi says:

    modificari la traseu :
    11.11.
    HNL-SYD – 08:15-15:50 – Jetstar Air – 449$
    12.11.
    SYD-SIN – 14:05-19:05 – Fly Scoot – 189$
    16.11.
    SIN-MAA – 07:45-09:15 – Tiger Airways – 149$
    19.11.
    MAA-DXB – 07:30-10:30 – Indigo – 109$

    Restul zborurilor raman nemodificate, fara diferente de pret.

    Noul pret total : 1920$- 1556eur 🙂

  16. Daniel38 says:

    Dar de un zbor ieftin Romania (preferabil Cluj) – Bali si Retur stie cineva ?

    • Tedoo says:

      @Daniel: daca gasim ceva, punem pe FB wall-ul Tedoo. Daca-mi permiti sa-ti sugerez o strategie: pentru Bali cel mai bine e sa cauti un bilet spre Kuala Lumpur si de acolo poti zbura low cost.

  17. Mihai says:

    Spre Bali am zburat via SIN si de acolo AirAsia. Nu a fost cel mai ieftin, din Cluj pana in SIN am dat vreo 900 eur si apoi cu AirAsia a fost f f f ieftin.
    Spre SIN gasesti ieftin fie cu Turkish sau cu Quatar.

  18. Cristi says:

    – si o ultima modificare finala la traseu :

    FlyPegasus opereaza zboruri cu escala prin SAW de la OTP :

    – intoarcerea de la DXB :

    26.11.
    DXB-SAW- 05:05-08:10
    SAW-OTP – 10:25-11:40 -181$

    And the winner is : 1812 $ – 1443,5eur :D:D:D

  19. Laura says:

    tedoo, ai fost vreodata in jurul lumii?

  20. dani says:

    buna,doresc si eu sa ajung in australia pe la inceputul lu martie.poate sa ma ajute cineva cu un traseu cu mai multe opriri de cateva zile ex. istambul,dubai, israel,thailanda,hong kong,singapore,malaezia,philippine,indonesia noua guinee australia la un pret cat mai mic posibil cu tot cu hotel pe 3 ,4 zile la fiecare oprire ,fac un cadou frumos pt efortul depus.astept raspuns deny_italy@yahoo.com. sau o agentie ce ma poate ajuta .multumesc

  21. dani says:

    am uitat sa spun ca am pasaport unguresc,si nu stiu daca am nevoie de viza ,e posibil sa o platesc la intrare in fiecare tara?

  22. Paul DROSU says:

    Buna ziua,

    Ma numesc Paul DROSU si astazi (19 aprilie 2015) am citit acest articol, intr-adevar cam dupa mult timp de cand a fost scris. As vrea totusi sa spun si eu cateva lucruri. In primul rand, vreau sa va spun ca am facut de doua ori inconjurul lumii, deci am putina experienta pentru aceasta actiune. Pretul pe care l-ati mentionat este de 1547 Euro, deci cred ca ar fi mai corect sa il aproximam cu 1550E si nu cu 1500E. Apoi, spuneti ca la acest pret s-ar putea adauga suprataxe de bagaj de cala, bagaj care, in jurul lumii, ar putea ajunge sa cantareasca ceva – ar trebui sa precizati si la ce valoare aproximativa s-ar putea ridica aceste taxe, fiind un lucru important in estimarea pretului final REAL, care, mie, tot nu imi este clar cat ar putea fi! Nu am nimic (in principiu) impotriva companiilor low-cost, dar eu unul nu as traversa Pacificul cu o companie low-cost (atat privind siguranta cat si confortul in avion – apropo, in pret este inclusa si mancarea sau se plateste suplimentar?). Mai cred ca nu ar trebui privita doar valoarea in sine a pretului biletului de avion, ci si raportul pret-calitate oferit de acel bilet de avion, si nu ma refer aici in primul rand la calitatea si confortul zborului in sine, ci la felul cum te ajuta acele zboruri sa faci o calatorie in jurul lumii, aceasta calatorie nefiind un scop in sine, banuiesc, ci o ocazie (oricum destul de scumpa) de a vedea acele zone de pe Pamant pe care le doresti. De aceea, la acest punct, oferta mi se pare destul de rigida privind selectia tarilor.
    Acum sa va spun si varianta pe care am folosit-o eu: “round the world” oferit de Air Tahiti Nui + Emirates intre Paris -> Paris, mergand catre vest (dar similar este si pentru est). Pretul lor este, din 2010 pana in prezent, de 1799 Euro, fara nici un fel de taxa. O data (in 2010) am mers pe traseul Paris-LA-Tahiti-Auckland-Brisbane-Singapore-Dubai-Paris (pret final REAL 2315 Euro) si o data (in 2013) pe traseul Paris-LA-Tahiti-Japonia-Dubai-Paris (pret final REAL 2585 Euro, dat totusi Tokyo e cel mai scump oras din lume, din toate punctele de vedere…). Avantajele sunt: se zboara doar cu doua companii mari, foarte sigure, cu un confort excelent in avion – de exemplu, la Air Tahiti Nui puteam sa luam, free si in mod repetat, sampanie (adevarata si frantuzeasca) la clasa economic, iar despre Emirates stie toata lumea ce conditii au; ai un singur bilet pentru tot inconjurul lumii, bilet care este valabil un an de zile si iti poti defini singur itinerariul, singura conditie fiind sa zbori tot timpul ori catre est, ori catre vest; poti face maxim 6 escale (adica sa faci o pauza, intr-un loc, mai mare de 24h) si un numar de tranzite nelimitat (adica mai putin de 24h); nu trebuie sa decolezi din acelasi punct in care ai aterizat la un moment dat, ci si din altul care respecta regula initiala ca e mai la vest sau mai la est (functie de sensul in care faci inconjurul lumii) fata de un punct unde ai aterizat – de ex., mergand catre vest, poti ateriza la Sydney si decola de la Perth – ca sa vezi toata Australia si sa nu te mai intorci inapoi in Sydney…); nu este nevoie sa rezervi totalitatea biletului inainte de plecare, ci doar primul tronson; fiecare zbor ulterior se poate rezerva cu pana la 24h inainte, in limita valabilitatii biletului si sub rezerva disponibilitatii locurilor; schimbarea de itinerar este permisa cu 100E pe tranzactie; data zborurilor se poate modifica free pana cu 24h inainte si cu 100E in mai putin de 24h; biletul este rambursabil inaintea plecarii, cu 100E penalizare. Astfel, consider ca pentru cateva sute de Euro in plus, flexibilitatea traseului este maxima (plus ca vezi si o zona unde putina lume ajunge – Polinezia Franceza – mai putem vorbi despre asta, daca este cineva interesat – am fost de trei ori acolo si ma autoconsider un mic expert pentru acea zona), iar siguranta, calitatea si confortul zborurilor sunt maxime.
    Sper ca opiniile mele sa va foloseasca.
    Va salut si numai bine!

  23. Rose says:

    Abia azi citesc articolul, e aprilie 2017. Un RTW ca atare nu am facut, am cutreierat insa diferite zone al Pamantului, inclusiv Arhipeleagul Societatii din Polinezia Franceza, Chile, cu Insula pastelui, Noua Zeelanda… Nu am folosit low-costuri pe astfel de rute indepartat si trebuie sa recunosc ca biletele de zbor au fost mereu extrem de scumpe. Dar nici nu as merge doar pe low-costuri, sunt zboruri lungi si ai nevoie de oarece comfort. Oricum la valoarea initiala a biletului low cost se vor adauga bagaje de cala, mancare si bautura la bordul avioanelor (doar sunt curse lungi). Iar pentru astfel de destinatii indepartate cu siguranta ca nu as fi alocat doar o saptamana – nu zbori in NZ sau Polinezia pt o saptamana, ca degeaba te-ai dus. Imi place sa si explorez locurile, sa le iau pulsul cum s-ar zice. Deci un RTW presupune, din punctul meu de vedere, bani foarte multi si timp la fel de mult! Calatorii frumoase tuturor in continuare!

  24. […] Tedoo.ro scrie ca se poate zbura lejer cu 1.500 de euro peste cat mai multe tari. Itinerariul realizat de Brad Florescu acopera 4 continente – Europa, America de Nord, Australia si Asia – si 7 tari – Germania, Sua, Australia, Singapore, India, Emiratele Arabe Unite si Turcia. Sunt 40.000 de kilometri. […]

  25. […] două săptămâni, mai multe site-uri au preluat integral articolul “În jurul lumii, low cost”. Tot un cititor mi-a atras atenția, înainte să se propage pingback-urile (mulțumesc, Adi […]

Lasă un comentariu