Muntenegru, mon amour

Cu voia lui Dumnezeu și permisiunea voastră, am reușit s-o tulesc din București de Summit ca să văd Muntenegru (Cerna Gora, cum îi zice în original). Când auzi “Muntenegru” te gândești – nu-i așa? – la un munte mare care, pe deasupra, mai e și negru.

Dacă intri în Muntenegru noaptea (cum am făcut eu), imaginea de mai sus ți se confirmă 100%. Conduci câteva ceasuri prin munți care, pe motiv de noapte, sunt negri ca pana corbului. După ce-ajungi undeva și îi lași soarelui câteva ore să răsară, lucrurile se schimbă fundamental. Muntenegru e o țară fenomenală. Abia după ce-am văzut-o mi-am amintit că WTTC (World Travel & Tourism Council) a pus-o în Top Ten-ul destinațiilor turistice ale viitorului.

O să vă spun pe scurt ce-am văzut și ce-am făcut în Cerna Gora, urmând să detaliez în articole dedicate.

• Am văzut Skadarsko Jezero, cel mai mare lac din Balcani și unul dintre ultimele două locuri din Europa unde pelicanii vin să facă pui (celălat este Delta Dunării).
• Am văzut Rijeka Crnojevica, fosta capitală muntenegreană, legată de lume printr-un drum atât de periculos încât nici timpul nu se încumetă să îl parcurgă.
• Am văzut Kotor Bay, un fiord de un dramatism ireal.
• Am văzut Ada Boyana, cu râul dintre două lumi și plajă de 20 de kilometri pe care numai vântul stătea la soare.
• Am mâncat o pizza în Albania.
• Am dormit în casa unui vameș muntenegrean.
• Am condus 3.700 de kilometri.
• Şi am testat și un Peugeot 308 nou-nouț, ca să văd cum îi stă pe drumuri de vacanță. I-a stat bine și nouă și mai bine în el.

O să vă povestesc despre toate astea în următoarele zile. Acum facem o scurtă și pragmatică trecere în revistă a principalelor teme de interes.

Cum ajungi în Muntenegru

Pentru dus, am mers pe ruta București – Drobeta Turnu Severin (stop) – Belgrad – Cacak – Uzice – Novi Pazar – Bijelo Polje – Podgorica. 1.000 de kilometri. 16-17 ore, cu tot cu opririle în vămi și stopurile de alimentare.

Cea mai scurtă rută e București – Ruse – Pleven – Sofia – Nis – Pristina – Podgorica. N-am ales-o din motive evidente: ar fi trebuit să traversăm Kosovo și nu aveam în plan un program de sporturi extreme.

Pentru întoarcere am ales ruta cea mai lungă, Ulcinj – Budva – Herceg Novi – Dubrovnik – Split – Zagreb – Belgrad. În mod normal, ar fi trebuit să revenim în țară pe la Drobeta, dar am ales să mergem de-a lungul Dunării, pe ruta Belgrad – Orjahovo – Bechet – Turnu Măgurele – Alexandria – București. A fost frumos, dar nu vă sfătuiesc s-o luați pe-aici decât în caz de vreme frumoasă și mult timp la dispoziție. Am făcut 3 zile pe drum.

Unde dormi

Muntenegrul s-a rupt formal de Serbia abia anul trecut și mai are mult de mers până la nivelul Croației sau Sloveniei. Oferta de cazare e relativ mică și majoritatea hotelurilor care merită să se numească astfel sunt fie în paragină, fie în renovare. Pentru că am picat acolo în low-season a trebuit să ne folosim serios intuiția și spiritul întreprinzător ca să putem găsi o cazare. Cu o singură excepție, n-am rezervat nimic de-acasă, pentru că nu știam unde-o să ne placă mai mult.

Am dormit și la hotel și la pensiune agroturistică, camerele au fost când prea mici, când prea mari, când prea călduroase, când prea friguroase, când prea ieftine, când prea scumpe. De fiecare dată, însă, amabilitatea oamenilor și frumusețea peisajului ne-au făcut să uităm că Muntenegrul nu are o industrie turistică de calibru. În câțiva ani o să aibă și atunci va pierde din farmecul de azi. Mergeți să-l vedeți cât mai e al vostru.

Cât te costă

Am fost destul de surprins să descopăr că Muntenegrul, așa mic și negru cum pare de la distanță, nu e ieftin deloc. Moneda oficială este Euro, deși țara nu e membru UE, dar asta e altă poveste. O cazare decentă sare pe la 65-70 de euro, o cameră la pensiune agroturistică e 25-30 de euro, un apartament la un hotel de 4 stele e 100 de euro. Dacă vreți să mâncați bine, o să mâncați foarte foarte bine (fructe de mare și zeci de feluri de pește), dar o să vă coste pe măsură. O masă de 6 persoane la un restaurant de 3-4 stele sare de 100 de euro. Nu e exorbitant, dar nici ieftin nu este.

Carburantul costă ca la noi și, spre deosebire de Serbia, aici găsiți și benzină de 98.

De ce să te duci în Muntenegru

Ţara se promovează ca “Wild Beauty”. Sloganul ăsta va fi valabil până în momentul în care va deveni eficient. Adică Muntenegrul va fi “wild” până în momentul în care turismul de masă va descoperi chestia asta și va transforma totul într-un bloc de beton cu buffet breakfast și piscine cu vedere la mare.

Ţara e minunată. E una dintre cele mai mici din Europa, dar reușește să condenseze pe o suprafață restrânsă toate minunile posibile. E atâta natură virgină în țara aia încât începi să te simți prost că ești turist și nu pasăre.

De la resorturile de ski din nord și până la plaja din Budva faci două ore. Croația e la o oră spre vest. Albania la o oră spre est. Oamenii sunt foarte drăguți și, deși nu prea o rup pe engleză (încercați germană sau rusă), compensează printr-un limbaj al semnelor îndelung exersat. Mâncarea este excelentă. Cazările, modeste sau luxoase, strălucesc de curățenie. Peisajele sunt breathtaking în cel mai propriu sens al expresiei.

Mă opresc aici, ca să nu spun toată povestea dintr-o dată. Dacă mai treceți pe la noi, o să vă spun povești din locuri despre care n-aș fi nici acum convins că există dacă nu le-aș fi făcut fotografii. Hvala lepo, Cerna Gora!