Dragi pescari, dragi iubitori ai naturii, bun găsit. În primul rând, dați-mi voie să mă prezint. Numele meu complet este Rezervația Biosferică Srebarna, dar prietenii îmi spun Srebarna, ceea ce vă doresc și vouă.
Așa cum mă recomandă numele, sunt o rezervație naturală. Am 600 de hectare și mă găsiți la 2 kilometri sud de Dunăre, în Bulgaria vecină. Am avut mare noroc de o locație cu dever bun. Mă situez fix pe una dintre rutele majore de migrație a păsărilor, fapt care-mi asigură o clientelă constantă și selectă: găzduiesc 221 de specii de păsări (Delta Dunării are 320). Înafară de acestea, pe pământurile mele prevăzute cu lac și păduri mai viețuiesc: 45 de specii de mamifere, 22 de specii de amfibii și reptile, 20 de specii de pești și peste 300 de specii de plante, dintre care unele foarte rar întâlnite în Europa.
Da, mă pot lăuda cu prezența pe teritoriul meu a pelicanilor, egretelor, cocostârcilor, uliilor și șoimilor, a cerbilor, căprioarelor și broaștelor țestoase, ca să dau doar câteva exemple. De fapt, prietenul vostru Braduț Florescu, în timpul unei scurte vizite de o oră și jumătate a întâlnit un cerb, trei pelicani, o țestoasă, un șarpe de apă și două șopârle superbe verzi-albăstrui. Vă poate confirma că sunt o rezervație plină de viață.
Deși sălbăticia este principala mea atracție, nu sunt sălbatică întru totul. La tot pasul veți găsi trasee marcate, turnuri de observație și panouri care vă prezintă speciile pe care le puteți vizualiza în zona respectivă. Nu uitați aparatul foto și, dacă aveți, teleobiectivul. Şi luați neapărat la voi repelant contra țânțarilor, că așa e la baltă.
Am o veste bună și pentru pescari. Pe 6 iunie am deschis oficial sezonul de pescuit. Pentru 25 de leva (aproximativ 12 euro) puteți pescui un an în lacul meu, într-o zonă special amenajată în acest sens. Nu mai mult de 3 kilograme pe zi, vă rog, că lacul e mic. Dacă vreți mai mult, Dunărea se află la 2 kilometri în linie dreaptă și vreo 6 pe șosea.
Cum ajungeți la mine:
Din București, mergeți spre Călărași și treceți Dunărea către Silistra. De la Silistra, urmați drumul către Ruse pentru 20 de kilometri și veți vedea un semn care duce către mine. Urmați-l, intrați în sat și continuați după celelălte semne. Sunt în jur de 120 de kilometri de la București până la mine.
Celălalt traseu posibil e prin Giurgu; treceți podul către Ruse, faceți stânga spre Silistra și mergeți 90 de kilometri. E un drum puțin mai lung, dar nu depindeți de ferryboat-ul care vă poate ține pe mal o oră întreagă până-și face tura. Mergeți pe unde vreți, sunt foarte ușor de găsit.
Odată ajunși, mă puteți vizita fie la picior, fie cu mașina. Lacul e înconjurat de un drum practicabil cu o mașina cât de cât robustă. Puteți da o roată și vă puteți opri unde vreți. Dar cel mai bine e să mă vizitați la pas, pentru că zgomotul motorului sperie animalele. În Srebarna este și un muzeu despre mine și animalele mele. Mergeți să-l vizitați.
Ce mai e prin zonă?
La 6 kilometri pe șosea se află satul vecin și prieten Vetren. Mergeți încă 2 kilometri și ajungeți la Dunăre, unde se află un cătun de pescari.
Unde dormiți? Am două recomandări pentru voi:
Pensiunea Pelican Lake din Srebarna. E ținută de Jerry, Mike și Peggy, doi englezi și un cățel care au părăsit cețoasa Londra și s-au aciuat pe plaiurile mele. Pensiunea vă oferă cazare (36 de euro o dubla pe noapte), măncare (4 euro pentru micul dejun, 6 pentru cină, de persoană) și tururi ghidate ale rezervației. Dacă sunteți ecoloveri cu intenții serioase, puteți opta pentru un program eco-educațional de o săptămână. Costă 105 euro (per person sharing a double room). Intrați pe site-ul lor sau pe blogul lor, că au și blog.
Pensiunea Kalimaritsa din Vetren. Are camere mari și curate, un mic restaurant și o frumoasă și răcoroasă grădină interioară. Prețul unei duble pe noapte este de 40 de leva (20 de euro). O găsiți ușor după semnele galbene care apar odată ce-ați intrat în Vetren.
Pentru o rezervație biosferică, cred că am vorbit cam mult. Acum mă întorc la păsărelele mele. Vă aștept.
Comentarii - Un Comentariu
Lasă un comentariu
[…] Cică ar exista o altă Deltă, mai mică şi mai aproape (de Bucuresti): Srebarna, o alt Fuge cineva pana acolo sa ne spuna ce gaseste? Life in colour! Răspunde cu […]