După vânzoleala de care am avut parte în ultimele luni ale lui 2012, ne-am permis o vreme să ședem liniștiți pe lângă casă, nu de alta dar motanul începuse să creadă că nu mai are stăpâni. A trecut vacanța, însă și intrăm din nou în ritmul mai lipsit de moliciune. Pentru cei ce abia au picat din sejurul exotic sau de la ski, iată cele mai importante titluri postate de noi în social media în ultima vreme.
- Europe’s Jet Airliner Crash Data Evaluation Centre (JACDEC) a procesat datele disponibile din ultimele trei decenii și a întocmit un raport cu privire la cele mai sigure companii aeriene din lume. Printre primele zece clasate se numără Air New Zeeland, Finnair, Ethihad și Cathay Pacific. Câteva zile mai târziu, apare inevitabil și lista celor mai unsafe transportatori aerieni.
- Conceptul de digital detox ia amploare pe zi ce trece. La Londra, magazinele au început să deschidă în acest scop camere ale tăcerii unde clienții se pot retrage departe de lumea dezlănțuită a tehnologiei și shopping-ului.
- 2013 este anul orașului Amsterdam, iar KLM este unul dintre sponsorii principali. Află de aici ce se întâmplă special la Amsterdam anul acesta.
- Vrei să știi care sunt cele mai cool națiuni ale lumii și de ce? CNN.com a făcut un top, românii nu sunt încă incluși. Să tragem tare!
- Cititoarea noastră Adela Dumitrescu ne-a semnalat o super-promoție a FlyDubai pe relația București-Male (Maldive): 572 EUR, cu tot cu taxe. Am postat știrea pe wall în 10 ianuarie. Sper că nu s-au dat deja toate locurile.
- O știre pe cât de amuzanță, pe atât de greu de crezut: o belgiancă a condus 1.400 km în loc de 150 din cauza unei erori a GPS-ului. Nu-i nimic, a mai văzut și ea un pic din Europa.
- AirFrance România are o promoție în derulare până pe 10 februarie, pe destinații din întreaga lume.
- De la Bird Box Studio aflăm, via Liviu Drângu, că unii își dau și viața ca să demonstreze că au dreptate. Parabolă valabilă și pentru campanile electorale:
- O serie de incidente care ar putea influența siguranța zborurilor a determinat Japonia, SUA, Chile și India să oprească la sol toate aeronavele de tip Boeing 787, cunoscut și ca Dreamliner. Update: oficialii Boeing vor fi audiați de o comisie a Senatului american. Se îngroașă gluma.
- Cărturești (Cafe Verona) găzduiește, până pe 31 ianuarie, expoziția de foto-peisaje a Ninei Mihăilă, sub titlul ”Ceruri, ape, pământ.”
- 25 de locuri care arată ciudat și complet nenatural, dar sunt la fel de reale ca peisajul pe care-l vezi acum pe geam.
- The Elephant’s Leg ne dezvăluie cele 10 metode prin care expații stabiliți în Thailanda reușesc să se deosebească de turiști. Recunosc, am încercat și eu vreo trei dintre ele.
- De ce mersul la delfinariu sau grădina zoologică dăunează mai mult și mai grav decât își imaginează turiștii.
- Dacă vrei să călătorești cu cei mici în Asia și ți-e teamă că se vor plictisi, uite aici lista cu toate parcurile de distracție din Malaezia, ca să știi cum să îți planifici traseul (și bugetul).
- La Istanbul se va construi până în 2017 cel mai mare aeroport din lume. Era și cazul, pentru că ambițiile Turkish Airlines abia mai încap pe Ataturk.
- Huffington Post analizează tendințele pieței de travel & tourism în 2013 — unul dintre ele, cum ziceam mai sus, este digital detox-ul.
- Apropo, detoxifierea tehnologică poate fi practicată și în propriul apartament:
- La final te las să citești povestea unor pisici celebre, puse în pericol de avântul birocrației.
Fotografie realizată la Nisa, Franța, cu un SONY NEX-5R.
Dacă-ți place ce vezi și consideri că munca noastră te ajută sau te inspiră în călătoriile tale, dă-ne un +K pe Klout, clasamentul influenței în social media.
Comentarii - 3 Comentarii
Lasă un comentariu
ma ‘bucur’ ca ati scris si de seaworld,poate asa si altii vor deschide ochii !
“Digital Detox” este un fenomen de urmarit. A prins extrem de bine si, sunt convins, isi va creea in continuare o multime de adepti.
Si hai sa fim cinstiti: nu strica din cand in cand o deconectare…
[…] la precedentul rezumat s-au întâmplat câteva lucrușoare interesante, atât pe plan turistic global cât și aici, […]