Namaste, Aventuri Spirituale în Nepal (5): Cu pluta, spre Shangri-La.

Continuăm publicarea în premieră a câtorva fragmente din Volumul Doi al ciclului “Namaste” de Sega: “Aventuri spirituale în Nepal”. Episodul de astăzi cuprinde capitolul 11 din cartea care va apărea în luna mai la Editura Humanitas.

Sega își continuă cursul de Vipassana la retreat-ul lui Goenkaji și ajunge departe, mai departe decât ar fi crezut.

Dragă Moș Crăciun,

Mă ridic din pat, aprind lumina, mă spăl pe ochi, mă îmbrac, ies din cameră, traversez curtea, las crocșii afară pe raft și intru în sala de meditație, unde așteaptă aliniate pernele gri cu puișorii lor cafenii deasupra. Nu sunt perne de pus capul, nimeni n-a venit aici să doarmă.

Caaalm… Inspiiir… Expiiir… Aerul intră… Aerul iese… Rece la intrare, uuu… Cald la ieșire, ci-ci-ci… Rece, uuu… Cald, ci-ci-ci… Uuu… Ci-ci-ci… Uuu-ci-ci-ci, uuu-ci-ci-ci, uuun șir de vagoane tras de o locomotivă cu aburi peste întinderea înghețată. Uuuau, uite-l pe domnul Amundsen, marele explorator!

– Bine v-am găsit, domnule Amundsen, ce căutați aici, în Țara de Gheață?
– Drept să vă spun, domnule Sega, îl caut pe Moș Crăciun. Sunt sigur că pezevenghiul e pe-aici, pe-aproape. Vedeți plicul acesta? L-am găsit deunăzi în zăpadă, ia priviți…

Pe hârtia îngălbenită de vreme, deslușesc “MOȘ CRĂCIUN – ȚARA DE GHEAȚĂ”. Literele sunt lăbărțate, scrise stângaci, ca de mâna unui preșcolar…

– Înțelegeți, domnule Sega?
– Nu înțeleg nimic, domnule Amundsen, e un plic foarte vechi și-atât.
– O, domnule Sega, ceea ce țineți în mână nu-i un plic oareșcare, e Plicul…
– Plicul, domnule Amundsen?
– Da, domnule Sega, Plicul! Aveam cinci ani când am trimis Scrisoarea...
– Ce scrisoare, domnule Amundsen?
– Of, domnule Sega, Scrisoarea pe care orice copil o trimite Moșului…
– Ah, acea scrisoare!
– Vă rog să mă scuzați, domnule Amundsen, mi-e mintea înghețată. Totuși, ce vă face să credeți că Scrisoarea a ajuns la domnul cu pricina și că nu s-a rătăcit, de fapt, prin pustietățile astea?
– Domnule Sega, am primit cadourile solicitate, fără nici o încurcătură. Iată-le: un tanc chinezesc cu baterie, o gumă chinezească frumos mirositoare și o cutie cu bomboane mentolate – deci Moșul trebuie să fie prin zonă, poate l-ați și văzut, când veneați încoace.

Cu pluta, spre Shangri-La.

– Îmi pare tare rău, domnule Amundsen, nu l-am văzut. Dar cred că i-am zărit sacul.
– Unde, domnule Sega?
– Undeva, prin Shangri-La, plutea pe un râu învolburat, printre resturi de punți sfărâmate, crengi rupte și animale înecate.
– Bată-vă să vă bată, domnule Sega, scuzați-mi limbajul de explorator temerar, ce să caute pungașul ăla ramolit tocmai în… Shangri-La?
– Habar n-am, domnule Amundsen, știu doar atât, că sacul respectiv era plin cu gunoaie, nu cu cadouri.
– Hm, o informație prețioasă. Și ziceți că sacul plutea pe râul acela, printre resturi de punți sfărâmate, crengi rupte și animale înecate?
– Exact, domnule Amundsen.
– Încep să se lege lucrurile, domnule Sega, probabil că Moșul a zvârlit acolo sacul ca să scape de rușine.
– De rușine?!
– Da, domnule, de rușine. Gunoaiele acelea, dacă nu mă-nșel, trebuie să fi fost leșurile micuțelor vise ale oamenilor-copii, gonind din calea marilor frici pe furioasele ape, da, da, pe furioasele ape… Prin urmare, expediția mea în Țara de Gheață nu mai are nici un rost. Voi pleca de îndată spre Shangri-La, dar înainte să ne luăm la revedere și să ne îmbrățișăm strâns, ca la Osho, permiteți-mi să vă-ntreb, domnule Sega, dumneavoastră ce căutați?

– Eu nu caut nimic, domnule Amundsen, eu aștept râul.
– Ce râu, domnule Sega? Râul din Shangri-La, domnule Amundsen.
– Cum, o să treacă pe aici?
– Negreșit, l-au anunțat prin difuzoare, n-ați auzit semnalul?
– Ei bine, n-am auzit nici un semnal, fir-ar, sunt cam fudul de urechi, domnule Sega, fiți vă rog amabil și aveți grijă de atelajul meu până cumpăr bilet.
– Stați liniștit, domnule Amundsen, n-aveți nevoie de bilet, ci de o plută solidă, pe care, iată, v-o pun la dispoziție. Vom fi singurii călători, noi doi și Yoko, iubita mea.
– Domnule Sega, vă sunt recunoscător și trebuie să mărturisesc că și mie-mi plac asiaticele, vaaai, ce frumoasă-i Yoko a dumneavoastră…

(You made me beautiful, Sega… )

– Ați auzit ce-a spus, domnule Amundsen? A spus că eu am făcut-o frumoasă! Yoko e capodopera mea!
– Permiteți-mi să vă destăinui un mic secret, domnule Sega: așa sunt asiaticele, mătăsoasele pânze pe care noi ne pictăm setea de dragoste, ehehei, cât vă invidiez pentru frumusețea de lângă dumneavoastră…
– Nu-i timp de invidii, domnule Amundsen, sosește râul! I-auziți-l cum vuiește-n trecătoare, uuu-ci-ci-ci-uuura, uuuraaa! Plecăăăm, plecăm spre Shangri-La, la-la-la, la-la-la! Așadar strângeți-vă câinii, domnule Amundsen, legați-vă bine sania, țineți-vă mințile în frâu, feriți gândurile și călătorie plăcutăăă…

Unde sunt?

Ești aici, în sala de meditație. Aerul e rece când îl inspiri, cald când îl expiri… Ga-ga-ga!… Respiri și aerul circulă, din Țara de Gheață în Țara de Foc, din Țara de Foc în Țara de Gheață… Ga-ga-ga!… Dimineața frig, la prânz zăpușeală. Dimineața plouă, la prânz e senin. Și la noapte o să plouă iar, așa-i toamna în Nepal. Toamna, când se numără bobocii… Ga-ga-ga!... Dacă ăla mai tușește ca o gâscă, îl omor, să fie clar… Ga-ga-ga!… Vă rog să mă scuzați, domnule Amundsen și iartă-mă, Yoko, dar așa nu se mai poate, problema trebuie tranșată fără-ntârziere și fără ezitare…

Mânuită elegant, cu mintea golită de gânduri, katana scoate un șuier catifelat, de parcă mișcarea ei fulgerătoare s-ar încheia cu o mângâiere, nu cu o moarte năprasnică. Ticălosul n-a avut timp nici să tresară. Capul i-a căzut în poală cu o bufnitură seacă, iar trunchiul a rămas în postura de meditație, eliberat de greutatea pe care a dus-o pe umeri. Sunt foarte mulțumit, am făcut o treabă bună. Ce să mai, tăietura e impecabilă. Admir pielea, cartilajele, fasciculele musculare și vertebrele cervicale perfect secționate, iar când sângele începe să țâșnească din carotidă ca dintr-o fântână arteziană, în jeturi intermitente, simt cu adevărat o satisfacție imensă. Mi-a fost sete de sânge, de ce să nu recunosc? În cele din urmă, trunchiul se prăbușește gâlgâind peste capul din poală, de parcă ar vrea să-l apere cu ultima suflare. Gâl-gâl-gâl!… Mă, te omor, n-auzi?… Gâl-gâl-gâl!… Te omor, fir-ai tu să fii de gâlgâitor!

…Unde sunt? Ești aici, în camera ta. Nu te mai învinovăți, n-au fost decât niște gânduri. Mici realități închipuite, care dăinuie cât timp le întreții. Bine, dar de ce mi le închipui? Și de ce le întrețin? Eu nu sunt un ucigaș cu sânge rece! Eu nu ucid! Eu respect sīla! Eu… sunt băiat bun! Hai, gata, liniștește-te. Întoarce-te la respirație. Dar eu… Lasă gândurile să treacă, întoarce-te la respirație… Dar… Lasă-le!

Fucking Rafting.

Rafting! zbiară șoferul și frânează brusc în mijlocul drumului, la vreo cincizeci de metri deasupra râului Trisuli, după patru ore de când am plecat din Kathmandu și o sută de kilometri șerpuiți pe șoseaua îngustă de munte. Parcă ne-am fi oprit pe defileul Oltului, undeva între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, unde cineva a înlocuit coniferele și foioasele cu palmieri, bananieri și alți arbori tropicali. Din autobuz, coborâm cinci: eu, Mike – un american la 40 de ani, Lisa, Paul și Garry – tineri australieni.