La câteva zile după ce-au anunțat deschiderea rutei București-Dubai din 29 octombrie, Wizzair fac încă o mișcare strategică spre Orientul Apropiat. Din 15 iunie, conform unui comunicat Wizzair primit astăzi, compania va zbura București-Tel Aviv (Israel).
Tariful minim anunțat de Wizzair este de 163 RON pe segment. Am verificat și se confirmă pe cel puțin două date: 15 iunie și 20 iunie. Tariful include taxele de aeoport, nu și comisioanele de plată cu cardul (25-34 RON), taxa de bagaj de cală (126 RON pentru primul bagaj) și cea de check-in în aeroport (42 RON).
Pentru început, ruta va fi operată de trei ori pe săptămână: marțea, joia și sâmbăta. Se pleacă de pe Otopeni la 6.10 am, aterizare la TLV la 8.40. Retur la 9.30 am, aterizare la 12.05 pe Otopeni.
Pe relația OTP-TLV mai zboară direct TAROM și compania israeliană El-Al.
Românii din vestul țării, cărora le este mai ușor să călătorească din Budapesta, pot zbura din capitala Ungariei și către Dubai (din 28 octombrie) și către Tel Aviv (deja).
Pe 20 mai, Wizzair vor inaugura și ruta Craiova-Milano Bergamo (BGY), de la 93 RON pe segment plus, plus, plus.
Comentarii - Un Comentariu
Lasă un comentariu
buuun, bine de stiut ! Multumesc de informatie 😀