Treaba asta cu rezervările de bilete de avion a început să semene din ce în ce mai mult cu lumea burselor de valori. Tarifele cresc și scad aparent fără nicio logică, promoții spectaculoase apar de te miri unde și te miri când, nici nu mai știi ce să faci: cumperi sau mai aștepți? Și, dacă e de așteptat, până când s-o faci? Că trece concediul.
Împreună cu specialiștii de la Momondo – motorul de meta-search pentru zboruri, hoteluri și rent-a-car cu cea mai mare bază de căutare – încerc astăzi să aduc câteva informații lămuritoare pentru “investitorii” în bilete de avion.
Mama Omida a tarifelor.
În primul rând trebuie spus că nu există o rețetă universală pentru căutarea și rezervarea unui bilet de avion, pentru că cel mai important factor este ruta aleasă. De aceea este greu să dau ponturi general valabile.
Există, totuși, niște instrumente care – la fel ca în cazul bursei – ne ajută să urmărim evoluția în timp a tarifelor pe ruta respectivă și să prezicem, cu o relativă acuratețe, ce se va întâmpa în următoarea perioadă. Primul astfel de instrument – Farecast, lansat în 2003 – colecta informații despre tarife pe rutele cele mai populare din SUA și, pe baza istoricului, oferea utilizatorului indicații: prețul va crește, va scădea sau va staționa. Un fel de Mama Omida, cu tone de date în calculator. Patru ani după lansare, Microsoft cumpăra Farecast și îl integra în secțiunea Travel a motorului de căutare Bing.
Un astfel de instrument de fare prediction, dar la nivel de 2013, este disponibil pe Momondo. Se numește Flight Insight (Zboară Inteligent, în varianta românească a site-ului) și agregă toate tarifele care s-au găsit pe Momondo din ianuarie până acum (plus două luni în viitor; de aceea decembrie nu apare) pe 1000 cele mai populare rute, oferind informații despre evoluția prețului în funcție de:
– Sezon
– Ziua săptămânii
– Ora de zbor
– Zilele rămase până la data plecării
– Compania aeriană (unele oferă prin tradiție prețuri mai mici pe ruta respectivă)
– Aeroporturile de plecare și sosire (acolo unde o destinație este deservită de mai multe).
La Londra se zboară marțea.
Pentru exemplificare am ales ruta București-Londra/LON, incluzând toate cele cinci aeroporturi ale capitalei Regatului: Heathrow, Luton, Gatwick, Stansted și City. Am introdus niște date, am dat click pe Caută Zboruri, apoi pe Zboară Inteligent. Iată rezultatele statisticii:
Pentru statisticile de mai sus, Flight Insight a agregat peste trei sute de mii de căutări. Dar aici vorbim despre o rută relativ neimportantă, dacă ne gândim la câte interogări se fac pe New York–Los Angeles, Londra–New York sau Tokyo–Hong Kong. De pildă, doar pentru statisticile pe ruta Londra-New York, instrumentul procesează istoricul a peste 53 de milioane de tarife. Iată ce observații rezultă:
– Cea mai ieftină lună pe relația LON-NYC este noiembrie.
– Cel mai bine e să zbori miercurea și joia. Duminica te bagă în faliment.
– Dacă zbori seara plătești mult mai puțin.
– E preferabil să-ți iei biletul cu două luni înainte.
– US Airways zboară cel mai ieftin, Air Lingus cel mai scump.
– În fine, cel mai bun preț îl găsești pe zboruri de la Gatwick la JFK.
După cum vezi – și după cum spuneam și la începutul articolului – fiecare rută are particularitățile ei. Există, totuși, un indicator comun între cele două studiate: biletele cele mai ieftine se găsesc cu două luni înainte de data zborului. Ceea ce răspunde parțial la întrebarea:
Iau acum sau mai aștept?
Ia acum. În general, cu cât mai puține zile până la decolare, cu atât mai mare va fi tariful. Dacă nu-ți poți planifica zborul chiar cu două luni înainte, ține cont de faptul că ultimele două săptămâni marchează cea mai abruptă creștere de preț. Încearcă să acționezi înainte de acest termen.
O altă observație izvorâtă din studiul mai multor rute este aceea că perioada de ieftineală variază în jurul indicatorului “două luni”, funcție de distanță. Astfel, pentru un zbor pe distanțe scurte, tarifele cele mai mici sunt disponibile cu una-două luni înainte. În schimb, pentru long haul n-ar fi rău să începi căutările cu patru luni în avans.
Pentru cei flexibili: calendarul de tarife.
În cazul în care nu ești condiționat de o dată anume și vrei doar să zbori cât mai ieftin, există un alt instrument util: Calendarul de Tarife. Acesta îți oferă o privire de ansamblu asupra nivelurile tarifelor pe o perioadă de 20 de zile în jurul datelor alese de tine (trebuie să alegi niște date, cât de cât). Notă: prețurile din calendar nu sunt live, ci estimate pe baza tarifelor istorice.
De data asta luăm ca exemplu ruta București-Paris Introducem o plecare pe 27 octombrie cu retur pe 18 noiembrie. 148 de EUR fix pe datele acestea.
Urmărind însă “bețișoarele” din calendar, care indică nivelul tarifului, observăm că ar fi mai ieftin dacă am devansa călătoria cu câteva zile. Apăsăm pe cele două indicatoare – 14 și 25 octombrie – repetăm căutarea și obținem un tarif de 121 EUR. În cazul acesta, istoria statistică se confirmă.
Am dat exemplul ca să vezi cum – și dacă – funcționează calendarul. Există situații în care datele indicate a fi – istoric – mai ieftine sunt mai scumpe în realitatea crudă a prezentului.
Niște reguli, cât de cât.
La rugămintea mea, echipa Momondo a consolidat o statistică pe baza a patru rute populare cu plecare din București: Paris, Viena, Munchen și Copenhaga. Pe baza acestora au apărut câteva concluzii care s-ar putea să-ți fie utile. Totuși, avertizează statisticienii, trebuie ținut cont că aceste patru rute au o anumită specificitate dată de motivele călătoriei (business, români care locuiesc în străinătate, sezon de schi sau shopping).
– Indiferent de rută, zborul cel mai ieftin este seara.
– Cumpără biletul cu cel puțin o lună înainte, dacă nu două.
– Ziua cea mai scumpă este duminica, cel mai ieftin – la mijlocul săptămânii.
– Cel mai ieftin se zboară în săptămânile 4-6, cel mai scump între august și octombrie.
Nu lua cele de mai sus ca literă de lege. E cât de cât o regulă de care poți să ții cont. Ca și la bursă, există un risc. Dar cel mai bine informat are mai multe șanse de câștig. Sper să-ți fie de folos. Călătorii plăcute.
Articol scris în colaborare cu Momondo, motorul de meta-search cu cea mai largă bază de căutare pentru bilete de avion, hoteluri și rent-a-car. Varianta românească a Momondo poate fi accesată aici.
Comentarii - 9 Comentarii
Lasă un comentariu
Oare fac ceva gresit? Eu nu gasesc tab-ul pentru ‘Zboara inteligent’ in interfata Mamondo. Vad doar ‘Calendar tarife’ si ‘Economiseste timp si bani’..
Sii inca o intrebare..Vad ca rezultatele tale de cautare includ si companii low-cost..mie de ce nu vrea sa imi gaseasca variante cu Wizzair + RyanAir?
Nu te trag la raspundere, dar poate stii tu de ce 🙂
@Oana: dupa ce introduci destinatiile si datele apasa pe “cauta zboruri”. In pagina urmatoare, sus, ai trei taburi: “Calendar tarife”, “Economiseste timp si bani” si “Zboara inteligent”. Daca nu gasesti si nu gasesti da un CTRL+F pe pagina si cauta “inteligent” 🙂
Referitor la optiunile low cost, pe Momondo le gasesti (functie de rute, pret, disponibilitate, etc), dar nu combinate Ryanair+Wizzair.
Intre timp m-am uitat in codul html si am vazut ca tab-ul pentru ‘Zboara inteligent’ exista, doar ca e ascuns. Poate ca se face maintenance pe functionalitatea de zburat inteligent, si de asta 🙂
Multumesc frumos, o sa mai verific zilele urmatoare, poate apare.
@Oana: pe ce ruta cauti? E posibil sa nu existe suficient istoric ca sa-ti dea statistici. Asa cum scriam, instrumentul functioneaza momentan doar pentru 1000 de rute.
Ai dreptate, nu am citit eu cu atentie. Eu cautam Cluj-Napoca – Stockholm. Am incercat acum Bucuresti-Londra si a aparut optiunea pentru ‘Zboara inteligent’.
Am auzit vorbindu-se de o scadere brutala de pret in ultima zi sau chiar ultimele ore inainte de zbor. Este adevarat? Te poti baza pe asa ceva?
@Andrei: n-am auzit de asa ceva. Ar fi un precedent periculos pentru companiile aeriene. Nu m-as baza pe zvonul asta.
[…] în octombrie 2013 despre modulul Flight Insight/Zboară Inteligent oferit de motorul de meta-search Momondo. Ca să […]
[…] Brăduț Florescu povestește despre cum poate fi folosit momondo.ro pentru a găsi cele mai bune tarife pentru biletele de avion (1, 2). […]