Roz Avel în jurul Lumii (3). Flac-flac, couiiic-couiiiic, grrrr! Și-o vișinată.

De Florin “Captain Johnny” Drăghici.

De la Viveiro la A Coruna. Cabo Ortegal, o palmă de 40 de noduri. A Coruna, mic tratat de navigație fără motor. Capriciile lui Perkins. Mihai.

Gijon, Puerto Deportivo, marți, 2 iulie, 17h00.

Bătrânul îmi spune ceva în timp ce mângâie câinele. Nu știe nici franceză, nici engleză. E mecanic, vânător și iubitor de câini.  “Tengo ocho” (am opt) mi-a zis ieri, în timp ce șurubărea la motor. “El mejor amigo” (cel mai bun prieten).

Ceva mai târziu, după aventura cu plătitul cash (“sorry, no tarjeta” îmi pare rău, nu se poate cu card) și după tentativa armatoarei de a negocia suma, rămânem prieteni cu cei doi mecanici din Gijon. Cel mai tânăr și mai șef, îmi spune, cu ajutorul lui Google Translate și al unui smartphone cu Android pe el:

– Ai grijă cu electromotorul ăla. Moșul mi-a zis că nu-i place cum sună. Nu-i urgent-urgent, dar dă-l la verificat repede.

Viveiro, Galicia, Rias Altas

Am adăstat două zile la Viveiro, primul nostru contact cu rias. Din Bretagne până la Rio Minho, granița naturală între Spania și Portugalia, fațada maritimă a Europei e brăzdată de văile acestea spectaculoase, unele stâncoase ca fjörd-urile norvegiene, altele bucălate ca niște plaiuri mioritice pline de flori.

Mareea face ca apa sărată să pătrundă, cu fluxul, până adânc în interiorul văilor, iar la reflux să fie împinsă de atracția gravitațională a Lunii înapoi înspre ocean. Rezultă un microclimat cu un regim termic deosebit de interiorul țării, cu pini, palmieri și păduri întregi de eucalipt, cu o faună piscicolă incredibilă (mai ales moluste și crustacee, o minunăție).

În nord, falii de granit în falezele dinspre Cantabrica, Rias Altas (văile “de sus’). La sud de Cabo Finisterre, Rias Bajas, în galego Baixas (văile  “de jos”), la care se adaugă golful Baiona, cel mai la sud. Patru degete, plus al cincilea, cel gros, “Mano de Dios”. Mâna lui Dumnezeu și-a lăsat amprenta în sudul Galiciei, poate drept mulțumire pentru poporul care i-a pus în miezul țării al treilea mare pelerinaj al lumii catolice, după Ierusalim și Roma – Santiago de Compostela.

O plajă superbă ornează cu dâra ei de nisip alb și cu un cordon de vegetație deșertică fundul Ria de Viveiro. La lăsarea serii localnicii dau o fugă la plajă pentru obligatoria plimbare pe malul  gârlei, ritual zilnic al verii în Galicia. Programul nostru – o plimbărică în oras, decorat de două zile pentru târgul estival pe tema renașterii, și la culcare. Mâine o luăm la vale. Și după cum arată hărțile meteo de zece zile încoace, oricum ai lua-o, prin curtea lui Don Ortegal o să sufle vârtos. Dacă-i musai…

Dis-de-dimineață, pe la 11, împins de o briză efemeră și sub un soare arzător, Roz Avel părăsește Ria plin de încredere. Nici un nor pe cer, vânticelul răcorește puntea, ne simțim minunat.

Ne instalăm într-un soi de suficiență leneșă. Ne vor trezi rapid, vânturile, valurile, viața…

Ria de Viveiro, Duminică 7 iulie, 11h00.

Vânt slab, 1-2 Beaufort. Mare ușor ridată, soare arzător, vizibilitate no limits . Barometru 1025 Hpa.

Ruta ne duce prin fața Capului de Estaca de Bares, pe lângă cele două cargoboturi care lenevesc aici de două zile. Va urma celebrul Cabo Ortegal, după care o serie întreagă de alte capuri și promontorii cu nume galego. Estimăm aterizarea în dreptul Capului Prior undeva pe seară. Ne-am hotărât să petrecem câteva zile la A Coruna.

După Barès începem să avem serios de lucru. Vânticelul din Ria urcă vertiginos spre 25 de noduri. Cu vânt din pupă, într-o hulă destul de zdravănă, vasul rulează lent dintr-un bord în altul. Genovezul, rulat puțin câte puțin, sfârșește prin a se instala definitiv la el în husă. Randa își pierde și ea din suprafață, o primă bandă, apoi a doua. Și continuăm așa, cu vântul în axul pupei, fără frâne, un schuss demențial la 8 noduri [*] pe pantele valurilor.

Ortegal. Vă salutăm, Atlantic… Salut, Roz Avel. Și CLAC – anemometrul arată cifra 4 pentru prima dată. 40 de noduri, aproape 80 Km/h, într-o mega-rafală. Și rafalele din dimineața asta, nu-s niște fleacuri de 30 de secunde. Sunt perioade de zece – cinsprezece minute în care menținutul vasului pe cap devine brusc sportiv. Roz Avel începe să aibă apucături ciudate, o ia brusc înspre axul vântului… o secundă de neatenție și hop ! Dacă-l scapi din mână se duce spre travers, la o bandă de 30° și pe un cap care nu făcea deloc parte din program… hai acasă, puișor…

Sub soarele galician toată aventura asta are aerul simpatic al unei plimbări de după-amiază. Până când clipa de neatenție te surprinde, moțăiala te ia în momentul nefericit când o serie de valuri dezechilibrează barca… o rafală neașteptată… și brusc, ampanaj [*]. Neprevăzut. Ghiul pleacă dintr-un bord în celălalt, ca o bâtă de baseball. Văd ceva zburând… la dracu… Sartul volant babord! Ghiul a pulverizat nodul sofisticat care menținea scripetele de reglaj, cordajul a funcționat ca o siguranță, nodul s-a desfăcut. Îl strâng repede  la maximum cu vinciul pe frățiorul lui din tribord. Asta-i prima urgență. Restul, om vedea.

Flacflac!

Aglaé iese din careu, ne sfătuim un pic. Va trebui totuși să facem ceva… dar tu n-o să reușești nicicum să ții în mână barca, pe hula asta, și cu 35 de noduri… Vedem noi, dar trebuie încercat ceva… Cu scripetele ăla volant, care se plimbă printre sarturi.. .nu prea-i momentul să te învârți pe punte. Și Monsieur Martin, care nu vroia să instaleze linii de asigurare…Ți-am zis să le punem, vezi ? Na, asta e, mă duc. Ai răbdare un pic, să treacă seria asta de valuri. Da, da, bine. OK, acum pot să mă duc? Du-te!

Și Aglaé, deghizată în pisică, sau maimuță, în patru labe pe punte, cu carabiniera de la hamul de siguranță în mână, recuperează cum poate scripetele plimbăreț. Aranjează un pic cablul sartului, că s-a întortocheat în jurul unui cordaj… treci parâma prin scripete… dă-mi capătul înapoi, trece-l prin ochiul metalic de care era prins… un nod… GATA! UF!

Văzând curajul coechipierei mele preferate, vântul se calmează încet-încet. 25 de noduri, o nimica toată. Briză de duminicaă după-amiază. Depășim Cabo Prior, după el urmează golful în care se varsă Ria de A Coruna și Ria de El Ferrol. În golf, cu soarele care începe să apună, reapar prietenii noștri, delfinii. Admirativi pentru curajul echipajului. Îi salut în galego:

– Benvidos os meus amigos!

Purtați de ultimele răsuflări ale brizei de seară, alunecăm spre digul care protejează portul A Coruna. Un deliciu. Aglaé, ce crezi, n-ar fi momentul să dăm drumul la motor? Hai… și Perkie ? Perkie NIMIC! Încă un tur de cheie… Măi motoraș, măi Perkie, termini cu prostiile astea?