Nomadice (7). Carnetul stacojiu.

“Nu am știut ce alt cadou să-ți fac pentru noua ta viață. Ți-am luat carnetul ăsta Moleskine ca să scrii ce trăiești, ce ți se întâmplă.”

Așa mi-a zis bunul prieten Bogdan în 2009, înainte de Marea Plecare. Carnetul stacojiu era nou-nouț, hârtia lui mirosea a cuvinte nenăscute, coperțile îi erau curate și moi ca petalele de floare. L-am băgat într-un buzunar al rucsacului și am plecat.

Se fac în curând cinci ani de atunci și carnetul stacojiu îmi e în continuare alături. L-am luat cu mine în fiecare călătorie importantă. Chiar și atunci când n-am avut loc pentru laptop sau pentru o cameră foto am găsit un colțișor de rucsac în care să-l înghesui. Ca talisman și ca tovarăș de drum îndrituit să mă însoțească peste tot.

Paginile lui miros acum a tuș, a sare și a umezeală. A trecut prin zeci de mâini care-au așternut pe el versuri de cântece, numere de telefon, nume de locuri frumoase, mesaje, urări. Pe carnetul stacojiu am notate cele mai prețioase informații și amintiri, obținute cu multă trudă. Notițele nu au nicio corerență, le pot descifra doar apelând la cheia amintirilor. E ca o hartă a comorii pe care un eventual răpitor nu are cum s-o citească dacă mă omoară.

E plin pe jumătate. Am scris și scriu pe el doar lucruri cu adevărat importante. Nu vreau să-l umplu niciodată. Ca o clepsidră în care un singur fir de nisip se încăpățânează să amâne sfârșitul ceasului, carnetul stacojiu va păstra întotdeauna o pagină albă. E probabil singura moștenire pe care o am de lăsat.

Seria “Nomadice” este redactată pe un notebook super-portabil SONY VAIO Pro 13 de 940 de grame.