Cum să cumperi un pinguin în Indonezia

Pet Shop.

– Bună ziua, domnule proprietar de Pet Shop.
– Bun venit în Pet Shop-ul nostru, domnule turist alb. Ce doriți?
– Aș dori să cumpăr un pinguin. Aveți?
– Ce este acela un pinguin?

Explici.

– Aaa, un pinguin…Dar la ce vă trebuie pinguin?
– Îmi trebuie mie. Aveți?
– Nu am. Dar s-ar putea să aibă fratele meu. Un moment, să-i dau telefon.

Conversația durează 15 minute, timp în care auzi de multe ori cuvântul bule (albul), dar niciodată cuvântul pinguin. Probabil că în indoneziană există un cuvânt anume pentru pasărea cu pricina, cuvânt care nu seamănă cu ce știi tu.

Vești bune!

Cu mâna pe microfonul mobilului domnul îți spune:

– Vești bune. Fratele meu are pe stoc. Câți vreți?
– Doar unul. Cât costă?
– Așteptați un pic.

După încă 15 minute mâna revine pe microfon și primești răspunsul:

– De trei până la cinci ori cât face.
– Wow. E mult. Plătesc  de la două până la patru ori cât face.
– Mmm, îmi pare rău, domnule, pinguinii sunt scumpi pe-aici. Să îi spun fratelui meu că nu vreți pinguinul?
– Ba da, fir-ar, plătesc de trei până la cinci ori cât face, numai aduceți-l, că nu vreau să stau toată ziua aici.
– Luați loc. Vine frate-meu imediat.

Trece o jumătate de oră și nu apar nici frate, nici pinguin. Gazda, amabilă, te servește cu o cafea pe jumătate vărsată în farfurioară. Imediat vine, imediat. Sorbi din cafea și te frigi. Jumătatea din farfurioară ți s-a scurs pe pantaloni.

Primul pinguin.

După încă o jumătate de ceas oprește în fața magazinului un puști de 12 ani călare pe o motoretă rablagită. Cu dreapta ține ghidonul, în stânga – o colivie acoperită cu o pânză slinoasă.

Îl cauți cu privirea pe vânzător în haosul din spatele tejghelei. Uite-l colo, mijindu-se printre punguțele de tăiței instant și gel de duș cu efect de înălbire. Îl chemi.

– Dânsul e fratele dumneavoastră? Nu-i cam tânăr?
– Nu, el e fiul surorii soției fratelui meu. Fratele n-a putut veni, că e ocupat.
– Pot să văd pinguinul?
– Sigur. Puștiule, arată-i marfa domnului.

Copchilul ridică pânza slinoasă de pe colivie. Înăuntru e un cocoș slăbănog, cu gât golaș. Sari în sus de pe scaun, nu înainte de înșfăca teancul de bancnote.

– Domnule, acesta nu este un pinguin, este un cocoș!
– Păi e mai bun decât un pinguin, că poate să zboare și să se bată. E cocoș-campion!
– Dar eu nu vreau cocoș campion. Vreau un pinguin normal. Adevărat. Original.
– Aaa, păi de nu ziceți așa? Deci vreți un pinguin-pinguin.
– Exact! Vreau un pinguin adevărat. Puteți face rost?
– Un moment, să-l sun pe celălalt frate al meu.

Moment.

– Vești bune! Celălalt frate al meu are pinguini originali…dar costă mai mult, să știți!
– Păi cum să coste mai mult? Ne-am înțeles deja să vă plătesc de trei până la cinci ori cât face și mi-ați adus un cocoș. La banii ăștia mă așteptam la un pinguin.
– Nu, nu, îmi cer mii de scuze, dar un pinguin-pinguin costă de opt până la zece ori cât face.
– E jaf pe față!
– Ba să știți că nu. Unii clienți au plătit și de cincisprezece până la douăzeci de ori cât făcea. Noi suntem negustori cinstiți, nu băgăm mâna în buzunar nimănui. Deci vreți sau nu pinguinul? Că mai am și alți doritori. Acum m-a sunat cineva de la Jakarta dispus să plătească oricât pe un pinguin.
– Bine, să-l aducă odată!

Bărbatul îi spune ceva puștiului în dialect de Manado, acesta sare pe motoretă și dispare într-o dâră de fum zgomotos. Vrea o avere pe un pinguin și nu-i în stare să-și pună tobă de eșapament. Colivia cu cocoșul a rămas pe masa ta; pasărea te fixează cu ochiul ei galben ca pe un idiot.

Mai trece o oră, îți mai verși o jumătate de cafea cu lapte în poală. Revine puștiul, de data asta cărând pe umăr o geantă sport Adidas din vinilin natural.  E închisă cu fermoarul. Icnești la gândul că pinguinul s-ar fi putut sufoca pe drum.

Pinguinul original.

– Deschide repede geanta, că nu poate să respire.
– N-are nici pe naiba.

Puștiul desface fermoarul, bagă mâna în teașcă și scoate marfa.

– Pinguin original, domnule.
– Băbăiatule, tu-ți bați joc de mine?!?!?

Intervine vânzătorul.

– E vreo problemă?
– Da, domnule, acesta nu este un pinguin adevărat, este unul de pluș!
– Și din ce trebuia să fie?
– Din carne, oase, cioc, pene. Un pinguin viu, eu asta așteptam.
– Aaa, un pinguin viiiiu…păi de ce n-ați zis așa?
– Ba am zis.
– Ba nu, ați zis că vreți unul original. Acesta este cât se poate de original, cumpărat de nepoata mea de la magainul din Zoo Singapore anul trecut. S-a jucat aia mică un pic cu el, dar în rest e ca nou.
– Vreau un pinguin VIU! Aveți sau nu?
– O clipă, să-l sun pe tata.

Clipă.

– Vești bune! Tata are pinguini vii pe stoc! Dar costă mai mult, să știți…

Valabil și pentru: Coca-Cola la McDonald’s, mâncare bună sau bere rece la restaurant, apă caldă, aer condiționat și wifi la hotel, transferuri și excursii. Bali nu se pune..

Batam, Indonezia, 2014.