La Réunion. Un vulcan condimentat.

Text și fotografii: Florin Obrocea.

Introducere: Vrei vacanță, iubi? Click aici!

Brad Florescu e un tip cool îmi spune „colega de apartament” la un moment dat. A făcut așa și pe dincolo (scurt CV). Are „sait”, facebook etcaetera. Acolo găsești destinații de vacanță neconformiste și idei mură-n gură, budget-friendly, cum ne place nouă. Acum trăiește în Thailanda.

O ascult și mă gândesc la Ovidiu Iuliu Moldovan. „Brad! John Brad!” Apoi uit. Pașii mei pe internet bat alte latitudini.

După ce se potolește avalanșa mâncăcios-festivist-alcoolică a iernii începem să ne gândim la concedii. Avem furnici pe tălpi. Într-o zi vine “colega” și-mi spune, calin-manipulativ: „Iubi, ce-ai zice să mergem în Madagascar?” Și-mi dă un link. MADAGASCAR??? Măscări la gură. Eu tocmai încercam să lipesc un congres în Anglia de un concediu și mă dădeam de ceasul morții să vând ideea. Uit de link câteva săptămâni. În zadar. „Iubi, te-ai hotărât cu Madagascarul?”

Of, of, of. S-au dus Edinburgh, loch-urile, colinele verzi și plouate cu miros blended și single malt, pierdute sunt casket ale, Oxford și istoria locurilor trăită via Shakespeare, sir W. Scott și Dumas, la naiba cu Sherlock, iar Jack the Ripper poate să mai aștepte, găinar nenorocit!

Deschid într-un final link-ul. Hmm! Fezabil. Madagascar. Vagi aminiri. Réunion. Mauritius. Mi-a plăcut geografia în tinerețe. Istoria și mai mult. Știu unde sunt locurile astea și, în mare, ce s-a întâmplat pe acolo. Scotocesc pe internet. Cumpăr un ghid. Mă uit pe calendar, fir-ar-să-fie-de-soarta-de-slujbaș-care-pleacă-în-concediu-nu-când-vrea-el!

Calculez. Tai partea de Madagascar, că nu ne-ajung zilele. Păcatul al meu să fie. Căutăm zboruri convenabile bazate pe sugestiile inițiale, cazare adaptată dupa ifosele noastre, batem în cuie, în sfârșit, plecăm.

Rezultatul se vede în cele ce urmează. Mă rog, doar acea parte din el care se poate transpune în cuvinte și câteva imagini statice. Vă invit să urmăriți o poveste adaptată dupa un scenariu de Brad Florescu. O coproducție www.tedoo.ro & Florin Obrocea. Motor, acțiune.

Ce se simte și ce nu.

Administrativ și geopolitic, La Réunion este un județ francez cam fără importanță. Asta se simte.

Pentru vecinii din Mauritius – mândri de independența lor – La Réunion este o colonie de asistați social care așteaptă să li se facă și să li se dea. Pe-asta n-am simțit-o.

Pe planiglob, La Réunion este o insuliță la est de Madagascar. Pe o hartă mai mică s-ar putea chiar să n-o găsești deloc. Asta am constatat-o.

Pentru istorici, La Réunion este o parte măruntă a unei gâlceve franco-britanice multiseculare. Pe-asta o știam.

Pentru etnografi, antropologi, sociologi și alții ca ei, La Réunion este un mix interesant de populații, rase, culturi, religii și mentalități. Asta se vede la tot pasul, dar nu la fel de pregnant ca în Mauritius.

Pentru agitații fizic, La Réunion este un paradis al biking-ului, hiking-ului, paraglading-ului și al altor activități neastâmpărate. Pe-asta am testat-o parțial.

Pentru mâncăcioși este o combinație fericită între rafinamentul gastronomic metropolitan și explozia de arome rezultată din fuziuni tipic creole.

Pentru geografi, geologi, vulcanologi și alte soiuri de “logi” și “grafi”, La Réunion este un Vulcan tânăr care a dat naștere, precoce, unei insule pe care nu încetează s-o transforme încetul cu încetul, într-un continuu schimb de pase între valurile de lavă și fecunditatea de nesecat ca tot ce înseamnă viață vegetală și foșgăială insecto-aripato-târâtoare.

Poate că, dacă omul nu și-ar fi băgat coada și pe-aici, insula ar fi rămas un Rai al necuvântătoarelor. Asta se simte și în La Réunion și pe tot globul pământesc.

E incredibil în câte feluri, din câte unghiuri se poate descrie un colț de lume. Fiecare alege după cum îi dictează firea, preferințele, educația, prejudecățile și, din nefericire, bugetul. O concluzie clară se impune totuși: ca să-ți faci o părere trebuie să vezi cu ochii tăi. Dacă nu, nu înghiți pe nemestecate ce-ți servesc alții.

În fine, pentru mine Réunion este un vulcan condimentat. Aceasta este descrierea cea mai sintetică pe care am putut s-o decantez după cele câteva zile de ședere pe insulă.

Vulcanul.

N-am mai văzut până acum nici unul cu ochii mei. Ba nu, poate mint…cred că de câteva ori am fost scuipat, împreună cu Hans și profesorul Lidenbrock din centrul Pământului prin gura lui Stromboli. Dar atunci mă ținea Jules Verne de mână.

La Réunion merită văzut chiar și dacă n-ar exista decât Piton de la Fournaise, vulcanul aparent blând, care te lasă nonșalant să-l vizitez la pas până în craterul ce pufăie ușor într-o înșelătoare letargie.

Ore întregi de bătut câmpii și pante nu foarte abrupte, unele nu mai vechi de câțiva ani, în fapt niște revărsări de lavă contorsionată, creponată, țepoasă, quasiaridă, stropită ici și acolo cu nuanțe surprinzătoare. Deși de la distanță totul pare scufundat în cenușă, la fața locului nu găsești un firicel de praf.

Ici, colea, mai la poale, mici tufișuri se agață cu rădăcinile de câte-o crăpătură, încăpățânate ca pe marginea unei disperări. Această agresivitate născută din impulsul ancestral al supraviețuirii te-ar putea surprinde până la sperietură dacă n-ai vedea în jur atâția bipezi la fel de determinați, dar cu motivații mai mărunte. După momente de perplexitate în mijlocul acestui decor halucinant, la un moment ochiul magic se deschide și începi să vezi, să înțelegi.

Animale preistorice încremenite în veacuri de piatră. Bătălii epice. Zoomahie. Olimpul căzut pe Pământ. Hidre, calmari uriași, oameni contorsionați în trânte titanice, păsări înrudite cu dinozaurii, târâtoare de tot neamul, bucăți de friptură, organe umane sau nonumane împrăștiate în tigaia vulcanică, tot ce-ți poate născoci imaginația este aici, încrustat în lavă.

Puțin mai încolo, Plaine des Sables se întinde până la orizont și parcă dincolo de el. Nu mai trebuie să mergi pe Marte, Planeta Roșie este la picioarele tale. Doar cerul pământean și norii pufoși îți mai taie din senzația că te-au răpit extratereștrii. Sau că ai călătorit în timp până în vremurile în care Marte era încă locuibil.

Încă puțin mai încolo se află…stai, că de fapt toate se află puțin mai încolo când le vezi de sus. Dacă te urci în mașină și vrei să mergi din loc în loc realizezi că poți face două-trei ore pe un drum de 30 de kilometri cățărat pe stânci, șerpuind până la gleznele cerului.