Tedoo cu Brad Florescu

“America dezgolită…” sau pentru ce a tăiat Raluca Feher un copac.

Interviu cu Raluca Feher, autoarea unei cărți de călătorii mult mai bune decât titlul: “America dezgolită de la brâu în jos.”

Nu toți cei care scriu bine publică o carte. Și nu toți cei care publică scriu bine. Cazul Ralucăi Feher este unul fericit, în care talentul și curiozitatea justifică – atât cât se poate – sacrificarea unui copac pe altarul literaturii.

Nu la fel de fericit este titlul primei cărți publicate de Raluca: pentru cine citește, ca mine, fie și câteva capitole din volum, “America dezgolită de la brâu în jos” nu face deloc dreptate stilului chimic, techno și ritmat al autoarei, care dă impresia nu că scrie, ci că pune muzică într-un club. E o carte extraordinar de vioaie, de sinceră, enervant de profundă în superficialitatea ei și invers. Din alt film decât titlul.

În cele ce urmează, având în vedere dubla afinitate profesională care mă leagă de Raluca – jurnalismul și publicitatea – autoarea a binevoit să-mi acorde un scurt interviu. L-am ilustrat, tot prin mijlocirea Ralucăi, cu fotografii de la locul faptelor semnate de Iulian Preda.

Cu ce vă ocupați, domnișoară Feher?

Ocupația care îmi aduce bani este publicitatea. Sunt director de creație și omul cu strategia la Cap, o agenție de publicitate independentă, din București. Ocupația care nu-mi aduce bani dar nici nu îmi mănâncă economiile, bașca are legătură cu fosta mea carieră de jurnalist, este cea de fondator-dirijor-”blablabla”-uri distribuitor la Frontline Club Bucharest, filiala românească a lui Frontline Club London (unu din cele mai faimoase cluburi de presă din lume). Și ocupațiile care îmi înghit banii, fiind pur hedonistice, sunt călătoriile, cititul și, abia la final, scrisul.

De ce-ați plecat? De ce-ați mai fi rămas?

Am plecat pentru că s-au aliniat planetele și pentru că mi-am dat seama că dacă nu ies pe ușă, se va închide pe timp nedeterminat. A fost o fugă din calea tentaculelor tripozilor care culeg oameni, îi storcesc și le transformă sângele în fertilizator-vezi bine că sunt sub influența lui War of the Worlds. Abia l-am revăzut acum câteva zile. Aveam un milion de motive să rămân acolo dar o loialitate de școală veche m-a înhățat de picioare și m-a târât acasă.

DSC07338

De ce ați ales America de Sud?

Pentru că America de Sud e terenul unde bagă o miuță ultimii exploratori romantici. Una dintre cărțile copilăriei mele a fost Lost World a lui Arthur Conan Doyle. Unul din filmele mele care m-au rupt este Up, al lui Pixar. Da, alegerile spun multe despre mine. E clar că sunt infantilă. În amândouă, expedițiile duc eroii în America de Sud, singurul continent capabil să mai ascundă mistere. In plain sight, vorba italianului.

Citesc printre rândurile poveștii dumneavoastră o poveste de dragoste. Ce s-a întâmplat cu ea, cu el?

Se va desluși misterul în partea a doua, pe care sper să o scot la finalul anului. Ajungând la 300 de pagini, editorul mi-a pus stop la ”America dezgolită…”. Cartea se sfârșește destul de abrupt cu întoarcerea la Buenos Aires. Dar călătoria continuă. Cu Brazilia, Peru și Columbia, trecând de la dolce far niente-le din Argentina, la hardcore-ul amazonian. Personajele dibuite de al șaselea simț brăduțian, sunt și ele zguduite de ritmul alert al poveștii. Ce se întâmplă cu ele urmează să se vadă deci, în următoarele 300 de pagini.

De ce v-ați întors după un an și nu după o lună sau o viață?

Din loialitatea invocată mai devreme. Colegii mei de la agenție mi-au înțeles scârba, criza și plecarea. Dar au cerut în schimb să mă întorc și să rezolv o problemă cu un client important. Aceasta a fost dilul, l-am respectat.

Pentru cine e scrisă cartea asta? Pentru cine nu?

Nu știu. Nu am scris cartea asta gândindu-mă la segmentul high income, high education, 35-45 ani. Am scris ce am văzut și cum am simțit, fără filtre strategice și planuri diabolice.

DSC03590

De ce-ați ales să publicați o carte în condițiile în care vă destăinuiți în mod grațios și popular pe blogul propriu? Cartea conține aceleași texte ca și blogul? Pentru ce ați tăiat, deci, un copac?

Unul din marile reproșuri care mi-au fost aruncate-n poală a fost stilul în care era scris blogul: lipsa majusculelor, a diacriticelor, lungimea frazelor și prezența interjecțiilor, adică exact stream of consciousness-ul pe care românul nu prea poate să-l ducă, pentru că îl obosește. Cartea ”America dezgolită..” adună un număr din postările de pe blog pe care le amestecă bine-bine cu altele noi, curăță de pătrunjel literar ciorbița james-joyciană precedentă și dă cititorului o versiune mult mai digerabilă a poveștii.

În plus, mulți fani ai blogului îmi cereau să scot o carte pentru că le era greu (sau poate lene) să intre zilnic să citească fiecare post, bașca acestea erau inconstante, unele mai bune, altele umplutură, nu știai ce găsești. Copacul a murit ca eu să dau impresia unui scriitor cu o voce clară și egală, care nu zice acum în șoaptă ceva pentru ca, peste 3 minute, să urle la tine.

De ce-ar cumpăra cineva cartea dumneavoastră?

Pentru că nu este un ghid de călătorii clasic. Nu vorbește de prețuri și locuri de cazare, ci de oameni ca destinație. Tobias-85 de kilometri, pe stânga, Juju-632 de kilometri, pe dreapta, Alejandro… Ei sunt munții și apele și orașele pe care le întâlnești, muzeele pe care le vizitezi. Și asta face fiecare călătorie unică. Deci și pe aceasta.

Ce așteptați de la acest volum?

Să se vândă bine ca să pot să dau drumul și la partea a doua.

Când și unde va fi disponibilă cartea?

Cartea abia a ieșit vineri din tipografie. E deja pe Elefant.ro și va intra, din ce știu eu, în toate rețelele mari: Cărturești, Diverta, Humanitas. Sper să nu bat câmpii. Dar în momentul ăsta chiar nu știu mai multe.

Lansarea cărții are loc miercuri, 25 iunie, la The Institute (Stirbei Vodă 104-106). Vor fi prezenți pentru a o susține pe Raluca: Radu Paraschivescu, Olivia Steer, Cristina Foarfă (Bookaholic) și tu, să sperăm.

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - 2 Comentarii

  1. […] și dau de articolul-interviu al lui Brad Florescu pe tedoo.ro cu și despre o lansare de carte: America dezgolită de la brâu în jos, semnată de Raluca Feher. M-am bucurat ce m-am bucurat până când mi-am dat seama că iar […]

  2. […] interviu care sa va faca sa cumparati si sa cititi cartea gasiti aici. Pe Raluca o gasiti si […]

Lasă un comentariu