În 2016, Philips trimite al doilea român în spațiu. Cine va fi?

(Articol original redactat și publicat la solicitarea Philips România)

14 mai 1981, cosmodromul Baikonur (URSS, actualmente în Kazahstan). Misiunea Soyuz 40 decolează către stația orbitală sovietică Salyut-6 la ora 20.16, ora Bucureștilor. 8 minute mai tâzrziu, modulul Sayuz 7K-T atinge o altitudine de 220 de kilometri și, după câteva ceasuri de reglaje ale traiectoriei, andochează la Salyut. Primul cosmonaut care părăsește modulul este locotenentul inginer Dumitru Prunariu din România.

Prunariu  a petrecut o săptămână la bordul stației orbitale, timp în care a înconjurat Pământul de 125 de ori, acoperind o distanță de peste 5 milioane de kilometri și a desfășurat misiuni de cercetare științifică alături de comandantul expediției, legendarul Leonid Popov. Soyuz 40 s-a întors pe Terra la 22 mai, ora 13.58, iar din acel moment Prunariu a devenit simbolul românesc al zborului în spațiu.

În anii care au urmat s-au mai explorat câteva tentative de a trimite un român în spațiu, la bordul misiunilor rusești sau americane. Nu s-a întâmplat nimic. Dumitru Prunariu rămâne, la acest moment, primul și ultimul român care a zburat în spațiu.

Dar în 2016 e foarte posibil ca un alt compatriot de-al nostru să atingă limita atmosferei terestre. Cel puțin unul. Dar despre asta un pic mai târziu.

Cursa spațială. Scurt istoric.

Întrecerea pentru cucerirea spațiului cosmic a început după al doilea război mondial, ambele super-puteri ale momentului – Statele Unite și URSS – încercând să-și demonstreze supremația tehnologică, bazată, în mare parte, pe know-how-ul savanților și inginerilor naziști “importați” după înfrângerea lui Hitler.

Deschiderea o fac sovieticii care reușesc să lanseze, la 4 octombrie 1957, Sputnik 1, primul satelit artificial. Mingea de metal de 83 de kilograme zboară pe orbita Pământului timp de 92 de zile, emițând un semnal radio timp de trei săptămâni, până la epuizarea bateriilor. Un an mai târziu, americanii pun și ei un satelit pe orbită: Explorer 1.

Tot sovieticii fac și a doua mutare câștigătoare, trimițând în spațiu mai întâi un câine (Laika, în 1957) și apoi un om (Iuri Gagarin, 1961). În același an cu succesul lui Gagarin, americanii replică print-un prim zbor spațial pilotat de la bordul navei, de către astronautul Alan Shepard.

Dar poate cel mai important eveniment al Cursei Spațiale care consfințește, măcar la nivel mediatic și politic, supremația americană, are loc la 20 iulie 1969 când, impulsionat de viziunea președintelui Kennedy, programul spațial american reușește în premieră să trimită o misiune cu echipaj uman pe Lună. Unii spun că de fapt totul a fost regizat (la propriu, de Stanley Kubrick) pentru că nicio ființă vie, indiferent de gradul de protecție a navei, n-ar putea supraviețui radiațiilor din Centura Van Allen. Nu vom ști niciodată ce și cum a fost.

Cursa Spațială între SUA și URSS se încheie oficial în 1975 când, ca urmare a unui acord de colaborare spațială semnat de președinții Nixon și Brejnev cu 3 ani înainte, are loc prima misiune comună Apollo-Soyuz, care angajează tehnologie și astronauți din ambele țări.

În anii care au urmat, SUA și Uniunea Sovietică au continuat să deruleze programe proprii sau în colaborare, unele dintre acestea implicând și astronauți din alte țări. Odată cu sfârșitul Războiului Rece (sau, mai bine zis, al Primului Război Rece), Rusia a încetinit dezvoltarea de programe spațiale, din lipsă de bani, iar Statele Unite au lăsat-o la rândul lor mai moale, din rațiuni economice și politice.

În 2004, președintele George W. Bush a dorit să reimpulsioneze ambițiile spațiale americane punând bazele programului Constellation, program în cadrul căruia SUA doreau să lanseze o nouă navă spațială, Orion, și să reia misiunile spre lună până cel târziu în 2020. Proiectul a fost anulat în 2010, când administrația americană a decis că, decât să cheltuiască sume enorme din banii contribuabililor, mai bine sprijină inițiativele spațiale private.

Începea a doua Cursă Spațială.

Turismul orbital. O luptă între David și Goliat.

La 21 iulie 2004, o navă privată, SpaceShipOne, dezvoltată timp de 10 ani de companiile  Mojave Aerospace și Scalded Composites, decolează de pe astrodromul din Mojave și reușește primul zbor suborbital privat din istorie. Pilotul navei, Mike Melville, devine astfel primul astronaut privat licențiat.

În octombrie, după ce SpaceShipOne reușește două zboruri orbitale în mai puțin de două săptămâni, companiile dezvoltatoare primesc mult râvnitul Ansari X Prize în valoare de 10 milioane de dolari și pe fir intră compania lui Richard Branson, Virgin Group, care sesizează potențialul economic imens al zborurilor spațiale comerciale.

Virgin și Scaled Composites formează împreună The Spaceship Company, organizație care anunță, prin vocea lui Branson, că va opera primele zboruri turistice în spațiu sub marca Virgin Galactic. Se pun în vânzare biletele la prețuri de 200-250.000 de dolari per pasager. Peste 700 de “turiști spațiali” cu dare de mână plătesc avansul în anii următori.

Din 2008 până în 2013, Richard Branson și alți oficiali ai Virgin Galactic afirmă repetat că primul zbor va avea loc “fie la finalul acestui an, fie la începutul anului viitor”. Testele cu SpaceShipTwo, succesoarea primei nave dezvoltate de Scaled, nu sunt încurajatoare. Aparatul nu atinge nici altitudinea, nici viteza, nici durata de zbor necesare pentru a fi omologat. Iar la 31 octombrie 2014, ca să fie lucrurile cât se poate de rele, prototipul VSS Enterprise se dezintegrează în aer în cadrul unui zbor de test.

Pilotul Michael Alsbury își pierde viața, iar copilotul Peter Siebold, grav rănit, supraviețuiește printr-un miracol. Investigația ulterioară nu reușește să clarifice cauza accidentului: eroare umană sau deficiență constructivă? Virgin sugerează că de vină ar fi cei de la Scale. O mică parte din clienții plătitori, printre care și Angelina Jolie, își cer banii înapoi. Nu se știe când – și dacă – Virgin Galactic vor fi capabili să ducă turiști pe orbita Pământului.

Specialiștii în domeniu explică întârzierile Virgin prin abordarea extrem de ambițioasă a proiectului. Virgin își propun să zboare pe orbită la altitudini de peste 100 de kilometri, în nave mari, capabile să transporte 6 pasageri și doi piloți. Clienții ar urma ca, în minutele petrecute pe orbită, să fie dezlegați din centuri și să experimenteze imponderabilitatea. Un asemenea program implică un spațiu generos la bord. Și cu cât nava este mai mare cu atât este mai greu de urcat pe orbită și coborât de acolo în siguranță.

O altă companie, despre care puțini dintre noi au auzit, dar care pare să facă pași siguri în direcția zborului spațial comercial, este XCOR Aerospace. Bazată tot în Mojave, California, XCOR abordează provocarea într-o manieră diametral opusă celor de la Virgin: nave mici și economice cu motoare rachetă, capabile să efectueze zilnic mai multe zboruri, fiecare transportând un singur pasager alături de pilot. O cursă XCOR  costă între 95.000 $ pentru un zbor la 61 de kilometri altitudine și 150.000 $ pentru unul la 100 de kilometri.

În cele relativ puține interviuri acordate până acum, discretul CEO al XCOR, Jeff Greason, declară: “Noi suntem o companie condusă de ingineri, nu de oameni de vânzări”. Sau “pe mine nu mă interesează să-l întrec pe competitorul meu, ci să reușesc ce mi-am propus.”

Oricât ar fi de subtile, înțepăturile ui Greason au o destinație clară: Richard Branson și discursul lui pe cât de entuziast la nivel de comercial pe atât de hazardat inginerește.

Programul XCOR se desfășoară mai lent – dar și mai aplicat – decât cel al Virgin. Compania va construi o primă navă, Lynx Mark 1, capabilă să zboare până la 61 de kilometri, să rămână acolo câteva minute, apoi să se întoarcă în siguranță la sol. Un al doilea model, Lynx Mark 2, va fi capabil de o altitudine de 100 de kilometri, punct de la care începe spațiul cosmic așa cum este el delimitat formal de Linia Karman.

Până acum, XCOR au testat repetat și cu succes inovatoarele motoare-rachetă care vor echipa nava, însă nu au terminat asamblarea acesteia și nu au efectuat niciun zbor de test. Conform standardelor empirice ale industriei aerospațiale private, perioada de testare a prototipului nu ar trebui să depășească 18 luni. Ceea ce înseamnă că, din momentul în care Lynx Mark 1 începe să zboare,  într-un an și jumătate primii turiști spațiali se vor întoarce de pe orbită cu un zâmbet cât curbura Pământului. Și printre aceștia va fi și un român.

2016. Philips trimite al doilea român în spațiu. Ai putea fi chiar tu.

Primul turist spațial în adevăratul sens al cuvântului a fost antreprenorul american Dennis Tito, care a vizitat Stația Spațială Internațională în 2001 în cadrul unei misiuni rusești. L-au urmat 6 alți călători cosmici, fiecare plătind între 20 și 40 de milioane de dolari pentru distracție.

Chiar și cu relativa “democratizare” a zborului în spațiu, propusă de Virgin și XCOR, nu mulți pământeni își permit să plătească între 95 și 250 de mii de dolari pentru o raită la marginea atmosferei. Zborul spațial e un hobby al naibii de scump.

Și atunci cine va trimite un al doilea român în spațiu? Agenția Națională Spațială, americanii, rușii, chinezii?

Nu. Olandezii. Mai exact compania Philips, partener al XCOR Aerospace în dezvoltarea programului de turism spațial.

Ce legătură au Philips cu explorarea spațiului cosmic? Păi au. În 1969, înaintea misiunii Apollo 11, compania a livrat NASA un aparat de bărbierit revoluționar, numit MoonShaver, capabil să aspire firele de barbă ale astronauților imediat ce erau tăiate. Nu pare mare lucru, dar la gravitație zero orice obiect lăsat de capul lui – chiar și un fir de păr – poate crea haos la bord.

Aproape 5 decenii mai târziu, cu ocazia lansării a celor mai avansate aparate de bărbierit,  Seria 9000, testate în condiții de imponderabilitate, Philips trimit în spațiu, prin concurs, 20 de oameni din 20 de țări, inclusiv România. Cu puțin noroc, al doilea român în spațiu poți fi chiar tu. În 2016, la bordul Lynx Mark 1, te vei înălța la 61 de kilometri deasupra Terrei și ne vei face cu mâna de acolo.

Lui Dumitru Prunariu i-a luat mulți ani de pregătire și teste dintre cele mai dure pentru a ajunge în spațiu. Ție îți va fi mult, mult mai ușor. Trebuie doar să accesezi pagina concursului și să intri în competiție urmând câțiva pași foarte simpli:

1. Răspunde la întrebarea “Ce ai vrea să faci în spațiu?”
2. Adaugă o imagine sau un fișier video relevante.
3. Fă-ți cont pe site-ul Philips.

Data limită de înscriere în concurs este 31 decembrie 2014, iar înscrierile valide vor intra în tragere la sorți undeva între 5 și 10 ianuarie. Regulamentul este aici. Mai multe informații pe site-ul Philips România.

Ca să ai și muzică la drum…

Poți face multe lucruri în spațiu, iar unul dintre acestea ar fi să asculți muzică. Pentru asta, Philips România și Tedoo îți oferă un premiu suplimentar, numai bun la drum: o boxă portabilă model BT200B/00.

Ca să intri în acest al doilea concurs trebuie doar să lași un comentariu la acest articol, comentariu în care să inserezi linkul către înscrierea ta din concursul “Provocarea Spațiului”.

E simplu. După ce te înscrii pe site-ul Philips copiezi linkul înscrierii (din câmpul cu URL) și îi dai paste într-un comentariu. Termen limită de înscriere: 19 decembrie.

Premiul se va duce către autorul celui mai interesante/inspirate răspuns la întrebarea concursului Philips “Ce ai vrea să faci dacă ai ajunge în spațiu?” Câștigătorul îl voi decide eu și îl voi anunța pe Facebook pe 20 decembrie. Atenție: comentariile fără link nu vor fi luate în calcul.

Succes spațial tuturor!

UPDATE 20 decembrie: Boxa Philips a fost adjudecată de domnul ValentinN, care s-a jurat că, dacă ajunge pe orbită, filmează un clip nou pentru Gangam Style și o ediție specială a Bucket Challenge. Să te văd cum îți trântești tu gheață în cap la gravitație zero, Vali. Să-ți stăpânești premiul sănătos.