Duolingo. Sau cum am început s-o rup pe portugheză după două săptămâni.

Când o să am un copil o să-l pun să învețe doar matematică și șapte limbi străine (pentru început). Interesul pentru celelalte materii va veni de la sine.

Eu am învățat engleza la lumânare. Doamna Cristina Dimitriu, minunata profesoară cu care făceam lecții particulare, venea seara la noi acasă direct de la școala unde preda, înainte de a lua trenul înapoi spre București (4 ore de navetă pe zi doar ca să-i învețe carte pe copiii din Urziceni). La ora respectivă se oprea curentul, conform programului multilateral dezvoltat al tovarășului Ceaușescu. Aprindeam lumânările sau lampa de gaz și ne apucam de treabă. În condițiile astea am învățat, aș spune, miezul englezei pe care o stăpânesc. Restul a venit cu practica și cu lecturile.

În școală făceam rusă și franceză, că așa erau vremurile, nicio școală fără rusă. Doamna Fulvia era un om bun, dar o profesoară extrem de severă. Am învățat rusa de frică și am uitat-o de plăcere. Acum îmi pare rău, e o limbă interesantă și frumoasă în felul ei. Dar, deh, în Urziceni nu exista niciun rus cu care să-mi exersez învățămintele. Mai țin minte doar două poezioare și câteva cuvinte.

Franceza am învățat-o mai puțin din școală și mai mult din cântece. În liceu, doamna profesoară Marino mi-a făcut cadou o casetă cu Yves Duteil. Am ascultat-o până s-a tocit și abia acum trei ani, ajuns la Paris, am reușit să cumpăr CD-ul corespondent. De la Yves Duteil știu franceza. De la doamna profesoară știu conjugările. Cât de cât.

Bulgara s-a lipit de mine mai întâi prin intermediul televizorului. Mai ține cineva minte replica “Smîrfovete, as sam Garganel, maghioznicăt ot peșterata” din seria de desene animate “Ștrumfii”? Se dădea duminică dimineața. Ani mai târziu, când am început să mă plimb prin Bulgaria în fiecare week-end, am mai învățat câte ceva. Nu vorbesc propriu-zis limba, dar mă descurc să cer direcții sau ceva de mâncare. Bulgara e una dintre cele mai simpatice limbi din lume.

Pe urmă am descoperit lecțiile Pimsleur și m-am jucat nițel cu greaca și cu japoneza, cât să zic și eu bună ziua, beți ceva, hai să mergem, mulțumesc. Tot de la Pimsleur mi-am însușit și primele noțiuni de thailandeză, care aveau să-mi prindă bine după 2009. Acum o învăț la școală. E grea, incredibil de grea, la fel de grea pe cât e bulgara de simpatică.

Indoneziana am învățat-o de nevoie. E o chestiune de supraviețuire dacă te duci prin provincii ca Aceh, unde oamenii pot să-ți recite sure întregi din Coran, dar nu cunosc cuvântul “yes”. La fiecare vizită am mai adăugat câteva cuvinte și expresii, inclusiv în dialecte locale. Poate că dacă aș sta 6 luni legate în Indonezia aș deveni fluent. Deocamdată știu cât să rămân în viață.

Și spaniola tot de nevoie am învățat-o, în cele trei săptămâni petrecute în Venezuela. Cum nimeni nu vorbea engleza, dar toată lumea era dornică de conversație, ceva-ceva s-a întâmplat în mintea mea și am început să înțeleg ce mi se spune. Ba chiar să și leg două-trei propoziții la o adică.

Italiana nu e o limbă străină pentru români. Stai o săptămână la Milano sau la Roma și faci conexiunile până la războaiele daco-romane via La Piovra, ErosRamazzotti și Laura Pausini.

Duolingo. Dă dependență.

Unde vreau să ajung? La metodă. Am încercat să învăț în toate felurile. Din cărți, cu profesori, prin lecții audio, tutoriale pe YouTube, diverse site-uri sau aplicații de mobil. Am caiete întregi de notițe și cuvinte. Învățatul unei limbi străine a însemnat până acum muncă, uneori chin. Și a necesitat mari eforturi de voință, în special pentru limbi cu care româna sau engleza nu au absolut nicio legătură.

Dar după Crăciun am descoperit Duolingo și chinul s-a transformat în plăcere. Stai, că nu e reclamă, e pont și o să-mi mulțumești pentru el.

Duolingo e un serviciu de învățare online gratuit. Și e atât de fun încât, apucându-mă într-o doară de portugheza braziliană, n-am mai putut s-o las din mână. Sunt deja undeva la mijlocul cursului și, imediat ce termin articolul acesta, mă pun din nou pe treabă, că am devenit dependent. Ți-l recomand și ție. E perfect pentru a umple timpii morți (în metrou, de pildă). Nu-ți trebuie decât un smartphone și conexiune la internet. Se poate și de pe computer sau tabletă, firește.

Oferta de limbi străine a Duolingo nu este bogată în exotisme, dar acoperă principalele limbi de circulație internațională. Pentru vorbitorii de română există doar un curs de engleză, dar pentru cei care se descurcă în limba lui John Lennon există cursuri de franceză, spaniolă, portugheză braziliană, italiană, germană, olandeză, suedeză, irlandeză, daneză.

Sunt în pregătire cursurile de rusă, turcă, esperanto, maghiară, poloneză, ucrainiană și…română (poți să ajuți și tu echipa lui Dan Gloriosul dacă vrei). Pe site o să găsești și o mică bibliotecă plină de texte în diverse limbi.

Nu e obligatoriu să o iei de la zero. Dacă ai ceva noțiuni, vei da un mic examen care te va plasa la nivelul potrivit. De pildă, Elena a intrat în spaniolă direct la nivelul 10.

Un alt feature extrem de interesant este centrul de testare Duolingo, care-ți permite să îți măsori gratuit abilitățile de engleză și să obții un certificat recunoscut. Testul durează între 10 și 20 de minute și este validat de un examinator în carne și oase. E frumos să știi că există pe lume astfel de oameni care-și dăruiesc timpul pentru instruirea altora. Mie mi-au venit rezultatele în 12 ore. Nu intru în detalii ca să nu pară că mă laud.

Duolingo are și o componentă de rețea socială, prin intermediul căreia utilizatorii se pot împrieteni și discuta sau se pot da mari cu realizările lor lingvistice. Pe mine mă găsești aici.

Recomand, recomand, recomand. E adictiv, amuzant și foarte educativ. Muito obrigado, Duolingo.