(P)rea departe, prea devreme, prea târziu. Rezoluții.

Aș vrea și eu să, dar…

“E prea departe.”
“E prea riscant.”
“E prea târziu.”
“E prea devreme.”
“Dar dacă…?”

Dar dacă o faci și gata? Dar îți pui câteva lucruri în rucsac și pleci și mai vezi pe urmă? E prea departe? Când ajungi n-o să mai fie. E prea riscant? Sunt doar niște riscuri pe care n-ai apucat să ți le asumi. Viața e oricum o aventură.

Ieri am avut musafiri. Nina din Iași, Yon din Guernica și fetița lor, Bianca. Au plecat cu un camper din Spania acum șapte luni și mai au încă șapte înainte ca să vadă lumea pe roțile lor, cu casa în spinare. Pe urmă mai văd ei. Ei care vor fi atunci, nu cei de acum, nici cei din urmă cu 7 luni.

Pentru că există mai multe “eu”-uri ale călătorului. Cel dinainte de plecare, cel de după și cel de la întoarcere. Și dacă ultimul le înțelege pe primele două, reversul nu e valabil. Nu-l vei cunoaște pe “tu”-ul întors câtă vreme îl trăiești pe cel care n-a plecat încă.

Nu e prea târziu, nici prea devreme. E acum sau altădată, acum sau un regret pentru totdeauna.

Nu mai gândi în puncte de suspensie. Umple golurile dintre cuvinte, dintre idei, dintre îngrijorări, nu te lăsa să aluneci în ele. Cine știe când vei mai ieși.

Călătorește acum, cât mai poți și se mai poate. Află și  înțelege acum, cât mintea și inima ta sunt încă deschise neaflatului, neînțelesului.

Nimic nu-i prea departe dacă ești acolo, nimic nu-i prea târziu sau prea devreme dacă-l faci acum, nimic nu e mai riscant decât să lași și anul ăsta să moară speranță.

Articol redactat și publicat la solicitarea BRD Groupe Société Générale.