Europe Exotica (3). La Reunion, informații practice: transport, cazare, vreme, buget.

Europe Exotica este o călătorie de multe zeci de mii de kilometri prin aer, pe apă și pe uscat, care încearcă să descopere și să înțeleagă teritorii îndepărtate care au aparținut sau aparțin în continuare Europei. Traseul a inclus două insule din Oceanul Indian: La Reunion și Mauritius și patru din Marea Caraibilor: Martinica, Santa Lucia, Dominica și Guadelupe.

Proiectul  este susținut de Air France România, care a oferit zborurile, și de Banca Transilvania, care a oferit fondurile necesare prin intermediul cardului BT Flying Blue Premium. Le mulțumesc sponsorilor fără de care această călătorie nu ar fi fost posibilă – și pe care o să-mi permit să îi pomenesc în poveste – și vă doresc tuturor lectură plăcută.

Pentru ce să merg, dom’le, în Réunion?

Deși e o insulă tropicală, La Reunion nu se poate lăuda cu cine știe ce plaje. Doar pe coasta de vest, pe o lungime de aproximativ 30 de kilometri, găsești ceva nisip gălbui și ape mai liniștite unde se poate înota și snorcheli. Nici iconicii palmieri nu dau pe dinafară. Deci nu e genul acela de insulă pe care să zaci două săptămâni într-un sejur languros. Nici n-ai putea. Reunion e atât de densă în culori, texturi și atmosfere încât mort să fii (de oboseală sau de stres) și tot îți răsar furnici în talpă.

În ciuda eforturilor autorităților, turismul rămâne o industrie marginală a insulei. După o cifră record de vizitatori în 2004 (peste 400.000 de persoane), Reunion a intrat într-un plonjon din care se zbate să-și revină. Epidemia de Chikungunya din 2005, criza financiară și, mai apoi, știrile alarmante despre atacurile rechinilor, i-au convins pe francezii metropolitani, principala sursă de turiști a insulei, să-și facă vacanțele în altă parte.

Ca o impresie personală, Reunion nu pare turisticizată deloc. Poate din cauza profilului său geologic divers, poate pe fondul unei infrastructuri turistice discrete, neintruzive, poate pentru că mi-a fost greu să decelez turistul francez de localnic sau poate pentru simplul motiv că am vizitat insula în extrasezon, am avut în permanență senzația că nu împart destinația cu aproape nimeni.

Puținii călători pe care i-am întâlnit și cu care am apucat să stau de vorbă veniseră aici chitiți pe drumeții. Și, ce e drept, tot ce-i lipsește Reunion-ului la nivel de plaje și sporturi nautice se compensează cu vârf și îndesat prin frumusețea vulcanilor și prin rețeaua densă și bine întreținută de trasee montane. Cu un echipament pe măsură, un ghid competent și niște picioare cât de cât antrenate, vizitatorul Reunion-ului se poate întoarce acasă cu amintiri și imagini pe cât de greu de anticipat pe atât de greu de egalat.

Celor mai comozi – sau mai grăbiți, așa, ca mine – insula le pune la dispoziție o rețea la fel de bine gândită de șosele care leagă coasta de aproape orice punct de interes din interior. Tot ce-ți trebuie e o mașină bună și un stomac robust, care să reziste pantelor și serpentinelor foarte spectaculoase dar și greu de abordat.

Foarte fericiți să se afle aici vor fi și gurmanzii. Melanjul etnic luxuriant al Reunion-ului se răsfrânge cu asupră de măsură în creuzetul bucătăriei locale, care amestecă la focul mic al istoriei ingrediente și elemente gastronomice africane, indiene, europene și chinezești.

Până și subsemnatul, pentru care a mânca este o simplă și deranjantă necesitate, am mustăcit a plăcere după contactul cu bunătățile locale. De încercat cari-ul (varianta locală de curry), samoussa (un soi de patiserie indiană), boucane (carne afumată, după tradiția colonială) și, bineințeles, le rhum arrange (rom local aromatizat cu vanilie sau fructe).

A zis cineva fructe? Da, eu am zis și profit de ocazie pentru a menționa și bogăția livezilor reunioneze, care de-a lungul unui an calendaristic fac piețele să duduie de ananas, fructul pasiunii (super-parfumat), banane, un soi local de guava, lice, longan, jack fruit, mango și papaya.

Vorbind despre melanjul etnic – care nu trece pe de-a întregul prin stomac – trebuie remarcat și faptul că, indiferent de perioada din an când vizitezi Reunion-ul, o să nimerești peste o întâmplare culturală, că va fi anul nou chinezesc sau tamul, sfârșitul Ramadanului sau sărbătoarea zeiței Kali, un tur ciclist, un festival muzical sau umoristic.

Treaba cu rechinii.

Reunion și-a câștigat o nefericită notorietate de destinație infestată de rechini. La articolul lui Florin de anul trecut un cititor comenta, pe bună dreptate, că e periculos să faci baie în apele care înconjoară insula. Ca de obicei, adevărul e undeva la mijloc.

Statistic, atacurile rechinilor survin o dată, de două ori pe an. În 2015, până la sosirea mea, avuseseră loc deja două tragedii: un adolescent care ieșise la surfing dincolo de bariera de coral și o tânără care înota într-o zonă neprotejată la ora apusului au sfârșit între fălcile rechinilor.

Nu am să susțin aici că morții sunt vinovați, însă toți cei care locuiesc în Reunion știu că există două reguli de care trebuie să ții cont dacă vrei să te întorci întreg după o sesiune de sporturi acvatice.

Prima regulă spune că nu ai ce să cauți în mare deschisă, dincolo de recif. Rechinii pătrund arareori în lagună, unde apa este prea mică și prea caldă pentru gustul lor și unde cu greu ar găsi ceva de vânat. Pe lista lor de preferințe culinare carnea de om ocupă un loc codaș.

Atacurile se întâmplă, totuși, pentru că rechinii, deși înzestrați cu un miros fenomenal – ca să nu mai vorbim de forță în maxilar – au o vedere foarte proastă. De aceea, a doua regulă interzice activitățile acvatice la orele cu vizibilitate scăzută, când animalele pot confunda un snorkeler sau o placă de surfing cu o țestoasă sau cu o pisică de mare.

Cele mai multe accidente consemnate în ultimii ani s-au întâmplat ca urmare a nerespectării celor două reguli mari și late din teribilism sau neștiință.

E la fel de adevărat că, în urma unor lucrări de amenajare piscicolă, s-au creat în recif spărturi prin care rechinii pot pătrunde mai ușor în lagună. Ca să fii în deplină siguranță îți recomand să te dedici unor activități cât mai non-acvatice și să păstrezi bălăceala pentru săptămâna următoare, când ajungi în Mauritius.

Unde dormi, cum te miști.

Cazările clasice sunt în general scumpe, ca peste tot în Franța (că o fi ea continentală sau intercontinentală). M-am uitat câteva ceasuri după hoteluri și resort-uri și nu am găsit nimic satisfăcător ca raport calitate-preț. Poate o fi de la experiența mea asiatică îndelungată, dar nu concep să dau 200 de euro pe noapte pentru o cameră care în Bangkok m-ar costa 50. De-aia avem inflație.

Am apelat deci, pentru prima oară, la AirBnb, să văd ce-i poate pielea. Și, pe când site-urile clasice de booking nu listau mai mult de 60 de opțiuni, aici am găsit de zece ori mai multe proprietăți, de toate felurile, în toate zonele și la toate bugetele posibile. Am să dedic un material separat experienței mele cu AirBnb de-a lungul celor cinci săptămâni și șase destinații Europe Exotica, dar pot să fac încă din acest articol o recomandare anticipată: mergi cu încredere. Epoca marilor lanțuri hoteliere a apus. Micile afaceri de familie sunt viitorul turismului. Și nu doar al turismului.

Există o oareșce rețea de transport în comun pe insulă, dar e mult mai practic să-ți închiriezi o mașină și să hălăduiești de capul tău. Un Citroen C3 costă 270 EUR pentru o săptămână, la care mai adaugi benzină de vreo sută și ceva și ești propriul tău stăpân. Există și mașinuțe mai ieftine, dar îți recomand să nu te zgârcești dacă vrei să abordezi pantele din centrul insulei cu ceva aplomb.

Cu ea m-am chinuit mai bine de 700 de kilometri. Cameră SONY A7.

Perioada minimă de închiriere este de 5 zile. Cum eu am stat doar 4, a trebuit să mă mulțumesc cu mașina gazdei mele – ce fată! – un Twingo atât de vechi încât era echipat cu casetofon. M-a chinuit mașinuța aia ca pe hoții de cai. La 20 de euro pe zi nici nu puteam cere mai mult.

Șoselele, așa cum spuneam, sunt bune spre foarte bune. Există și o frumusețe de autostradă suspendată – Route des Tamarins –  care merge pe coasta de vest de la Saint-Pierre până dincolo de capitala Saint Denis. O ultimă vorbă am de zis: evită capitala la orele de vârf (7.30-09.00 și 17.30-20.00), e o aglomerație care te va face să pierzi cel puțin un ceas. Saint Denis este cel mai populat oraș francez din afara Franței (150.000 de locuitori). Pleacă devreme și întoarce-te târziu ca să vezi cât mai mult și să eviți traficul.

De văzut.

Trebuie să subliniez cu trei linii roșii că nu am văzut toată insula. Nici nu mi-am propus una ca asta, ar fi fost imposibil. În medie am fost pe teren 10 ore pe zi, în care am acoperit peste 700 de kilometri, și abia după toate mi s-a făcut poftă de vizitat. E mare și dens Reunion-ul, așa cum spuneam.

Voi spicui însă câteva experiențe pe care am avut timp să le documentez cu ochii și cu sufletul meu, lăsându-te pe tine să descoperi și/sau să recomanzi alte colțișoare interesante ale insulei. Nimeni nu le-a văzut pe toate.

Traseul 1. Un tur de insulă de-a lungul coastei.

Inima Reunion-ului nu bate pe litoral, dar o zi de condus în jurul insulei e cea mai bună metodă de a-ți înmuia un pic mustățile în parfumul insulei. După St. Denis, cum mergi în sensul acelor de ceasornic, șoseaua se golește progresiv și șerpuiește, cu albastrul oceanului de-a stânga, prin sate și orășele somnoroase, unde viața curge dulce și burghez.

Poți face câteva opriri la superba biserică din St. Anne sau la Eglise Piton St-Rose, care se ridică literalmente din lavă. După St-Rose mai traversezi câteva ravine și ajungi pe coasta de sud-est, unde poți vedea ca într-un manual urmele erupțiilor succesive ale vulcanului Piton de la Fournaise.

Pe coasta de vest merită să faci o oprire fotografică sau chiar o scurtă tropăială prin peisajul savanier de lângă St Paul și, către apus, să sorbi un cocktail la Ermitage, una dintre cele mai frecventabile plaje ale insulei. Vezi doar că în week-end toate plajele sunt pline de localnici picnicari.

Traseul 2. Spre Piton de la Fournaise.

Știam că vulcanul activ al insulei este și principala sa atracție. Scrisese Florin despre el cu mare entuziasm și cu același entuziasm îmi trimitea și mailuri insistente: du-te acolo, du-te acolo neapărat! L-am ascultat și bine am făcut.

Șoseaua pornește de la nivelul mării, din St. Benoit, și urcă până la 2.300-2.400 de metri la Pas de Bellecombe, pe marginea calderei Enclos Fouque. Până la destinație, însă, pregătește-te de o imersiune în dulcea cultură și arhitectură reunioneză, pe care o poți trăi plenar dacă oprești măcar o oră la Plaine des Cafres, una dintre cele mai autentice așezări din Reunion. Ferme, livezi, liniște, verdeață, flori și o cascadă adorabilă cu un nume ușor de reținut: Biberon.

Chiar dacă vei prinde – ca mine – o zi înnorată e recomandabil să porți ochelari de soare ca să nu fii orbit de verdele sclipitor al pășunilor ce mărginesc șoseaua până peste o mie de metri altitudine (juri că ești în Elveția) sau de strălucirea rocilor și a lichenilor care iau locul ierbii pe măsură ce urci către cer prin Plain des Remparts.

Cu câțiva kilometri înainte de Piton șoseaua începe să coboare către ceea ce localnicii numesc “aeroportul marțienilor”, Plain des Sables, un platou vulcanic imens acoperit cu piatră roșie fărâmițată, desprinsă din filmele cu extratereștri. Ai grijă mare cum conduci, peisajul te poate fura în așa hal încât, vorba poetului, să lași din mână cârma și lopețile să-ți scape.

În fine, odată ajuns la capătul drumului, lași mașina în parcare și fie te zgâiești aproape fără respirație la splendida imensitate a vulcanului, fie pui piciorul și descinzi la Formica Leo, un crater roșiatic care se ridică imprevizibil, asemeni unui mușuroi, din întinderea netedă a calderei.

Traseul 3. Cirque du Cilaos.

Reunion are trei “circuri” (cirques) – Salazie, Cilaos și Mafate  –  uriașe amfiteatre naturale formate pe versanții Piton des Neiges, cel mai înalt munte de pe insulă, ca efect al încrețirii și apoi al eroziunii scoarței. Departe de vântul progresist al coastei și cocoțate la sute de metri altitudine, în inima muntelui, cele trei circuri reprezintă adevăratele oaze ale spiritului creol reunionez.

Limitat de timp am optat pentru Cirque du Cilaos pentru că mi-a plăcut povestea. Cilaos este un cuvânt malgaș care înseamnă, după unii autori, ceva între “încăpățânat” și “neînfrânt”, iar după alții “locul unde suntem în siguranță”. Mica așezare omonimă a fost fondată la începutul secolului XVIII de sclavii iubitori de libertate care au fugit de pe plantații și, urmând potecile și văile râurilor, au descoperit acest platou la 1400 de metri altitudine unde, sperau ei, nu-i va găsi nimeni.

N-a fost să fie așa. Stăpânii francezi au dat de urma fugarilor și i-au căsăpit până la unul, iar Cilaos a rămas nelocuit până la mijlocul secolului următor.

Șoseaua care leagă coasta de așezarea montană s-a construit între 1927 și 1931, are în jur 45 de kilometri și de 10 ori mai multe curbe. Urcând pe ea, în gâfâielile și derapajele prăpăditului meu Twingo, n-am putut să nu admir cerbicia acelor primi marons care au străbătut tot acest drum incredibil de abrupt și primejdios la picior, neavând altă pavăză în calea pericolelor decât hainele de pe ei, și acelea amărâte. Cât de dragă trebuie să le fi fost libertatea?

Așezarea în sine nu mi-a prilejuit vreun șoc estetic, însă drumul până la ea, în ciuda vicisitudinilor rutiere, mi-a rămas în suflet și acum. Am făcut la dus vreo 3 ore nu din cauza ceței și a burniței, ci pentru că îmi tot venea să sar din mașină, să trag o gură de aer și o fotografie, oricât de întunecată o ieși. Am ajuns sus cu picioarele tremurând de la atâta ambreiaj-frână-accelerație, am băut o cafea și m-am întors înainte să mă pierd literalmente ca măgarul în ceață.

Vremea. Când să mergi.

Reunion se află în emisfera sudică, fapt pentru care anotimpurile sunt inversate față de Europa. Iarna durează din aprilie până în noiembrie și este caracterizată de temperaturi mai joase (23-24 de grade minima pe coastă) și de precipitații rare. E perioada cea mai bună, dar ține cont că la altitudine poate fi friguț. Ia-ți niște haine groase în caz că vrei să mergi în drumeții sau să petreci câteva zile în circuri.

Contra-sezonul – decembrie-martie – este cald și foarte, foarte ploios. La Reunion deține recordul mondial pentru cea mai mare cantitate de precipitații căzute în 24 de ore.

Cum ajungi. Formalități. Buget. Momentul sponsorilor.

Air France zboară zilnic de la Paris Orly (ORY) la St. Denis cu aeronave wide body Boeing 777-300ER. Drumul de la Paris durează în jur de 11 ore. Pasagerii care pleacă de pe București Otopeni și aterizează pe CDG sunt transferați gratuit la ORY cu autobuzul. În medie, un bilet OTP-RUN cu escală în Paris costă între 850 și 930 de EUR, dar au fost promoții la Air France cu tarife până în 700 EUR. Dacă mai apar anunț.

La îmbarcare trebuie să prezinți pașaportul sau cartea de identitate. La sosire nu mai prezinți nimic. La Reunion face parte din Franța și Uniunea Europeană, nu ai nevoie de viză.

Cazările, dacă le iei de pe AirBnB, te duc la 35-55 EUR pe noapte, în funcție de zonă și de nivelul de spațiu-confort pe care ți-l dorești. Cu transportul am lămurit-o.

Generic vorbind, prețurile pe Reunion sunt ca cele din Franța, pe alocuri chiar mai mari din cauza faptului că multe mărfuri trebuie aduse cu vaporul de departe. Un litru de benzină costă 1.42 EUR, o masă decentă pentru o persoană – în jur de 20 EUR, țigările sunt 6-7 EUR pachetul, o sticlă de vin decent costă 8-10 EUR. Dar de ce să bei vin pe insula romului?

Îți recomand să abordezi capitolul aprovizionare cu mare atenție, întrucât magazinele funcționează după reglementările europene la care se adaugă desele sărbători naționale franțuzești. Dacă te trezești într-o sâmbătă seara că ai rămas fără țigări, brânză sau baghete o să rabzi până a doua zi dimineața.

Cardul BT Flying Blue Premium este acceptat peste tot, inclusiv pentru plata cazării prin AirBnB.

Cardul de credit/debit este acceptat aproape peste tot, inclusiv la AirBnb. Eu am folosit un card Banca Transilvania Flying Blue Premium, cu care am acumulat mile Flying Blue la fiecare cumpărătură, în raport de 2,5 mile pentru fiecare 4 RON cheltuiți.

Per total, în contul cumpărăturilor toată tura Europe Exotica am acumulat 20.800 de mile pe care le pot transforma în bilete de avion, upgrade-uri sau alte beneficii. În afară de mile, BT Flying Blue Premium include și o asigurare completă de călătorie precum și acces gratuit la lounge-urile aeroporturilor din București (Otopeni) și Cluj-Napoca.

Un ultim lucru pe care vreau să-l menționez este că, pe lângă milele pe care le aduni plătind cu cardul BT, acumulezi mile Flying Blue și pe baza zborului propriu-zis, în funcție de distanța parcursă, de clasa tarifară, de clasa de zbor și de nivelul de membership pe care l-ai atins (cu cât ești mai sus cu atât coeficientul de multiplicare crește).

Buget estimativ pentru două persoane, 7 zile.

Zbor București-Paris-St. Denis: 1300-1860 EUR.
Cazare 240-400 EUR.
Mașină și combustibil: 370-400 EUR.
De-ale gurii: 200-400 EUR.
Buget: 2010-3100 EUR.

Mile aferente bugetului dacă plătești totul cu cardul și, firește, dacă ai cont de fidelitate Flying Blue: între 5500 și 8500, la care se adaugă milele Flying Blue per fiecare pasager (nu fac calculul aici, că sunt prea multe variabile).

Un Reunion nu vine niciodată singur.

Mai sus avem un plan pentru o săptămână în Reunion și gata. Dar ideea – și idealul – ar fi să combini această săptămână de vulcani, trekking și cultură creolă cu o a doua săptămână în insula vecină, Mauritius, unde poți să-ți scoți pârleala în materie de plaje și bălăceală. Voi relua și voi dezvolta această variantă în episoadele următoare. Episoadele anterioare sunt aici.

Foto: Brad Florescu. Echipament: SONY A7. Pentru mai multe imagini vizitează galeria. Iar dacă vrei să le vezi și mai mari intră aici.

(Va urma. În episodul 4 zburăm în Mauritius.)