Al șaptelea continent. Aproape tot ce vrei să știi despre Antarctica.

Nota lui Brad: Antarctica este singurul continent pe care n-am ajuns și despre care nu am povestit aici. Cititoarea noastră Paula Talaba a sesizat lipsa acestei piese din puzzle și s-a oferit să împărtășească experiența trăită la capătul sudic al planetei.

Paula, de profesie informatician și psiholog, stabilită de ani buni în Canada, are o pasiune pentru destinațiile greu de atins și pentru provocarea și noutatea pe care o implică acestea. Iar textul pe care îl vei citi în continuare dovedește că, pe lângă apetența pentru explorare, Paula are și darul de a povesti frumos, curat, cu atenție la detalii. Mulțumim, Paula. Lectură plăcută tuturor.

Antarctica. Al șaptelea continent.

Pînă acum câţiva ani credeam că în Antarctica poţi ajunge doar ca membru al unei echipe de explorare/cercetare, pe un spărgător de gheaţă probabil rusesc, cu câinii şi sania ţinute la loc sigur până la marea debarcare pe gheţuri în blănuri care lasă descoperită doar faţa, cât sã se formeze ţurţuri în barbã şi sprâncene. Realitatea, însă, nu-i chiar aşa.  Lăsând la o parte poveştile despre exploratori din cărţile publicate în colecţia “Delfinul” şi imaginaţia mea bogată, în Antarctica se ajunge oarecum prozaic, cu avionul şi/ori vaporul. Adică o călătorie cu mese bogate şi cocktail-uri cu umbreluţă, gift shop şi program de fitness.

Cine merge în Antarctica și ce caută acolo?

În călătoria mea întrebarea asta era deseori folosită pentru a sparge gheaţa (la figurat) şi a iniţia o conversaţie cu vecinii de cabină, masă, ori excursie cu barca. Păi, lumea merge în Antarctica pentru a continua o călătorie în jurul lumii/ Americii de Sud, a verifica pachetul de călătorie pentru o agenţie de turism, ori a scrie impresii (sponsorizate) pe un blog de călătorii. Sau, în foarte multe cazuri, pentru a adăuga cel de-al şaptelea continent pe harta destinaţiilor atinse.

Nu spune nimeni că vine în Antarctica pentru a întâlni pe cineva, dar călătoria oferă ocazia de a sta de vorbă cu oameni de toate vârstele şi din toate colţurile lumii şi a afla câte ceva din povestea lor de viaţă. Aşa am ajuns eu să vorbesc cu S., un estonian aflat temporar la Buenos Aires într-un proiect universitar, care ştie de Iaşi, Timişoara şi Cluj, ba chiar şi câteva cuvinte în româneşte. T. face design de telefoane mobile pentru Motorola şi nu a fost niciodată la Kyoto, de unde a emigrat familia lui; a venit în Antarctica fiindcă auzise o colegă de serviciu vorbind despre planurile ei de călătorie.

I. şi A., români, au ajuns în Antarctica după ce în vară fuseseră în Groenlanda şi pentru că au găsit timp în programul care îl duce pe A. (pilot secund pe un avion cât un teren de fotbal) de pe un continent pe altul în fiecare săptămână. J. și-a lăsat soţia să se descurce cu cei trei copii şi a abandonat temporar lucrările de renovare a casei pentru a veni să instaleze sistemul de intranet pe navă. R. e văduv de un an şi (re)învaţă să călătorească de unul singur în excursii de grup.

Alte poveşti au E. şi H., care au fost colegi la Qantas dar s-au împrietenit la vremea pensionării. De vreo 10 ani îşi lasă familiile acasă în timp ce ei călătoresc prin lumea largă. Într-un an au mers în Himalaya, în alt an au alergat cu taurii la Pamplona (mi-au explicat că au purtat pantaloni albi şi tricou alb şi basma roşie la cingătoare, se pare că nu intri oricum în cursă). Au ajuns în Antarctica la capătul unei călătorii de cinci săptămâni în care au parcurs Inca Trail, au mers cu bicicletele pe Insula Paştelui şi au hălăduit prin Patagonia.

În Patagonia urmau să meargă L. şi J. după călătoria în Antarctica. Tot australieni şi ei, însă din altă categorie de vârstă. Căsătoriţi cu trei ani în urmă, au decis să-şi amâne luna de miere pentru ceva diferit. Aşa că au trãit doi ani dintr-un singur salariu, economisindu-l pe al doilea. Apoi şi-au dat demisia de la locurile de muncã (ea profesoară, el electrician) şi au pornit în lume cu câte un rucsac (mai uşor de 10kg) în spate, pentru un an.

Îşi fãcuserã un buget iniţial cu o marjă de depăşire, iar tabelul în care ţineau socoteala călătoriei zicea că vor fi cheltuit cam 65.000 AUD până la final. Până la expediţia în Antarctica vizitaseră 37 de ţãri, de pe 6 continente – Antarctica devenea continentul 7, cu Hawaii pentru finalul de an şi de călătorie. Traseul a fost o combinaţie de puncte fixe unde trebuiau să se întâlnească cu familia ori prietenii şi itinerarii care i-au dus în Thailanda ori Himalaya.

L. îşi pierduse permisul de conducere la scurt timp după sosirea în Europa, deci J. a trebuit să conducă de unul singur rulota închiriată pentru cele câteva luni de campat de-a lungul şi latul continentului (n-au trecut prin România). N-au înlocuit mare lucru din bagajul iniţial pe drum (deşi spuneau că unele haine începeau să se rupă), dar au trebuit să cumpere un e-reader şi un aparat foto de buzunar după ce ale lor au fost furate într-un autobuz în Ecuador (din bagajul pus în plasa de deasupra scaunului în timpul unei călătorii de noapte, din fericire la o zi după ce copiaseră toate fotografiile de pe cardul de memorie).

Eu am ajuns în Antarctica pentru că acum trei ani am citit povestea călătoriei lui P. şi am aflat că se poate.  Pentru că mă tem că încălzirea globală, schimbările climatice, poluarea şi ce mai vreţi voi vor schimba rapid şi major continentul gheţurilor şi nu va mai trece mult timp până ca această experienţă să devină un ocol rutinat al unor insule golaşe (faptul cã Pasajul de nord-vest a fost deschis accesului navelor de croazieră şi cargo susține această ipoteză).

Pentru că aflasem în mai despre bilete de avion la preţ redus spre America de Sud şi încercam să decid dacă să aleg Peru, Brazilia, ori Argentina ca destinaţie, iar conexiunea cu croazierele spre Antarctica a decis în favoarea Argentinei (mai ales că perioada în care mă gândeam să călătoresc nu era recomandată pentru a ajunge la Macchu Picchu).

Pentru că tot în mai, citind topul “celor mai…” dintr-o revistă de turism şi călătorii, am dat de o agenţie de turism specializată în expediţii polare, iar când le-am vizitat pagina web aveau reduceri de preţ pentru sezonul 2015-16. Nu în ultimul rând, pentru că am împlinit 40 de ani şi am decis sã-mi ofer croaziera asta cadou, ca să accept fără regrete toate costurile ei, nu chiar neînsemnate. (La pagina 2 afli cum poți ajunge și ce poți vizita în Antarctica)