“Ai primit un pachet. Ai idee ce-o fi?”, mi-a scris Elena acum o săptămână. Eram plecat de-acasă. “Am o bănuială.” Când m-am întors și am desfăcut coletul, bănuiala s-a confirmat.
În pachet se aflau o sticluță goală și o broșură cu instrucțiuni. A se umple sticluța cu salivă până la semn, a se deșerta conținutul căpăcelului peste salivă pentru conservare, a se trimite pe adresa AncestryDNA la Dublin, a se intra pe site și a se activa contul pentru a intra în posesia rezultatelor atunci când acestea vor fi gata.
Când oamenii de la Dublin vor termina de procesat mostra, am să aflu cu oarecare aproximație de pe unde se trag strămoșii mei și, implicit, care e mixul meu etnic. Mai mult, dacă voi dori, pot să-mi descopăr și rude pe care nu le știam, cu condiția ca și acestea să fi făcut testul.
Din câte mi-au spus ai mei, am niște rude îndepărtate în Grecia și e posibil să-mi curgă și un strop de sânge slav prin vene. Dar nu mă mai pot baza pe informația asta de când Momondo și AncestryDNA au arătat că, deși mulți dintre noi cred că-și pot găsi ascendența în cel mult două țări sau zone geografice, în realitate suntem mult mai amestecați decât credem și mai apropiați genetic decât ne închipuim. În caz că n-ai văzut filmulețul, îl las aici.
Într-una dintre cele mai frumoase și mai inspiraționale acțiuni de marketing din ultimii ani, danezii de la Momondo, în parteneriat cu AncestryDNA, au lansat o provocare tuturor celor care vor să știe de unde vin de fapt. Călătoriile, spune campania, construiesc poduri între oameni, țări și culturi. Asta spun și eu de ani de zile.
Organizatorii oferă 500 de teste gratuite, iar câștigătorul Marelui Premiu va primi cadou o călătorie în toate țările de care e legat genetic. Mai sunt în coș 17 premii de consolare, care-i trimit pe câștigători într-una dintre regiunile rezultate în urma testului, la alegere.
Competiția este deschisă și pentru români. Procesul de înscriere e foarte simplu. Intri pe site-ul Momondo la secțiunea dedicată concursului și explici în engleză, în cel mult 250 de caractere, cum vei ajuta lumea să se deschidă prin călătoriile tale.
Voi reveni cu un alt articol după ce primesc rezultatele testului. Până atunci, liber la pariuri.
Comentarii - Un Comentariu
Lasă un comentariu
Cam acum o luna am aplicat si eu :-)) Eu am sange de tataroaica, pe linie paterna si probabil slav pe linie materna, asa mi s-a spus acasa, insa…..de-abia astept sa vad de fapt si de drept de pe unde vin!