Thailandeluxe (13). The Peninsula Bangkok. Suflet și infrastructură.

#Thailandeluxe reprezintă o colecție de hoteluri și restaurante exclusiviste din Thailanda, recenzate la prima mână de echipa Tedoo. Primul calup de 8 episoade din serie a fost dedicat sudului Thailandei. Al doilea set vizează cele mai chic cazări și restaurante din capitala țării, Bangkok. 

Proiectul este susținut de Autoritatea pentru Turism a Thailandei, care a înlesnit cazările și Mastercard România, care a asigurat celelalte cheltuieli (plătite cu cardul, firește). Acest articol conține referiri la mărci comerciale.

Infrastructura bine înțeleasă.

Ca să ai succes în industria turismului, indiferent că ești o țară, o stațiune, un tour operator sau o proprietate hotelieră, ai nevoie de infrastructură.  Până aici nicio noutate, la noi se discută până la saturație despre „lipsa infrastructurii” ca principală cauză a lipsei de dezvoltare nu doar în plan turistic ci și ca economie generală.

Din păcate, infrastructura de rit românesc e definită incomplet, ca să nu spun limitat – fiind tributară unei gândiri economice din perioada industrializării – și se rezumă la rețeaua de transport, cu precădere de transport auto. Mai exact la autostrăzi. Pe care nu le-am avut, nu le avem și nici nu le vom avea vreodată la nivelul pe care îl visăm.

Afirm, deci, că autostrăzile, fie că ele există, fie că se mai lasă așteptate, nu constituie decât una dintre componentele angrenajului infrastructural, iar asta mă obligă să dezvălui ansamblul. Din punctul meu de vedere, fundamentat nu atât teoretic cât prin nenumărate observații de teren, infrastructura necesară turismului (și economiei, mai ales în zona de servicii) trebuie să acopere trei dimensiuni: naturală (incluzând geografia și mediul), construită și cultural-umană.

Altfel spus, pentru ca un hotel să aibă succes, trebuie să fie a) amplasat într-o zonă atractivă din punct de vedere al ingredientelor geografice și climatice, b) să beneficieze de facilitățile necesare (căi de acces auto, feroviar sau aerian facil, curent electric, apă curentă, conexiune telefonică și de internet, camere spațioase, restaurant, amenajări și echipamente) c) să fie operat de un personal bine pregătit atât ca aptitudini cât și ca atitudine.

În fiecare dimineață, călugării de la templul din vecinătate trec și pe la The Peninsula pentru a binecuvânta oaspeții și personalul.

Atracția exercitată de Grecia insulară, de Franța și Italia rurale (Provence, Toscana) sau de Turcia costieră rezidă tocmai în această combinație fericită de mediu-climă, construcții-amenajări și cultură-educație. La celălalt capăt al lumii găsim exemple similare reprezentate de Bali (un caz de manual) și, cu voia dumneavoastră, de eterna și inevitabila Thailandă.

Ce face Thailanda atât de atractivă e clar: mediul natural, prezentat cu mai mult sau mai puțin Photoshop în broșuri, albume foto și producții video. De aceleași ingrediente se bucură și Malaezia, Indonezia, Vietnamul și Cambodgia. Ce o face atât de adictivă e o întrebare la care se poate răspunde doar prin combinația de factori expusă mai sus: are și cu ce, are și cu cine, are și cum.

Iar dacă nu ai vreme să bați toată țara ca să verifici pe propria piele afirmația mea, e suficient să stai două-trei nopți la Peninsula Bangkok, care, când nu se mai aștepta nimeni, redevine subiectul articolului de față.

The Peninsula Bangkok. Scumpii mei prieteni.

The Peninsula beneficiază din plin de căldura Bangkok-ului și de somptuozitatea coloanei sale vertebrale (atât geografic cât și istoric-cultural): fluviul Chao Praya, cu ale cărui ape mieroase s-a scris povestea Siamului, curge atât de aproape de poalele The Peninsula încât, de la înălțimea camerei, un oaspete poate avea impresia că hotelul e o tulpină uriașă de nufăr crescută direct din undele râului. Mai “river view” de atât nu se poate fizic decât dacă dormi pe o barjă.

Vedere din cameră, cu condiția să te uiți în jos.

La nivelul doi al infrastructurii am să îi fericesc pe evangheliștii apostolii rețelelor de transport spunându-le că The Peninsula se află peste râu de stația de metrou (BTS) Saphan Taksin, iar legătura între pontonul hotelului și cel al stației se face gratuit, cu vaporașul, cât e ziua de lungă și seara de lată.

De la Saphan Taksin opțiunile sunt infinite. Fie iei un taxi, fie iei metroul, fie iei un alt vaporaș care să te plimbe de-a lungul râului pe ale cărui maluri sunt situate aproape toate obiectivele istorice ale Capitalei. Noi am făcut 45 de minute de la aeroportul Don Mîang până la ușa hotelului.

Piscina de 88 de metri, elementul iconic de design al The Peninsula, este una dintre cele mai mari facilități de acest gen din oraș (mă refer la hoteluri), lucru care se poate spune și despre spa-ul cu 18 camere de tratament. Rămânând în paradigma inginerească a cifrelor, aș mai adăuga că toate cele 380 de camere și suite, împărțite pe 10 clase și 28 de etaje, au vedere la râu, fie ea și parțială. The Peninsula pare să aibă o singură față, cea îndreptată către Chao Praya.

Hotelul care are o singură față, cea dinspre Chao Praya.

Dar toate acestea n-ar justifica nici necesitatea recenziei de față – hoteluri cu piscine și vedere frumoasă există cu duiumul – dacă The Peninsula nu ar excela pe palierul 3 al infrastructurii: cel uman.

“Camere și toalete avem toți.”

Am stat la viața mea în sute de stabilimente hoteliere, de la tabere de corturi la vile de o mie de dolari pe noapte și, deși nu sunt năzuros defel, adeseori am simțit că personalul oferă fie prea puțin, fie prea mult, că oamenii sunt ori prea easy going ori mai implicați decât era cazul, devenind astfel obositori.

La The Peninsula am găsit melanjul perfect, cel puțin pentru gustul meu, între acuitatea profesională inevitabilă la acest nivel și atitudinea caldă, izvorâtă din la fel de implacabilul adevăr că și de la 5 stele încolo oamenii rămân tot oameni. Astea sunt lucruri care nu încap în fotografiile de catalog, lucruri care fac diferența dintre un hotel foarte bun și unul excepțional.

Una din băile unui Duplex Suite.

Un manager din industria turismului de lux spunea: „camere și toalete avem cu toții.” Așa e. Iar diferența dintre o cameră de 100 de euro și una de 500 nu o dau atât mărimea camerei și numărul de prosoape din baie, cât calitatea serviciului. Adică oamenii.

Avem niște prieteni la București – Cristina, Dragoș și băiatul lor, Tudor – care ne iubesc atât de mult încât ori de câte ori mergem în vizită la ei se montează ca pentru un mare eveniment. Și nu vorbesc doar despre masa plină de bunătăți pentru care Cristina gătește două zile (inclusiv pește proaspăt prins de Dragoș cu undița lui), ci despre emoția și căldura în care ne scaldă pentru cele câteva ceasuri cât le suntem musafiri.

O senzație similară (păstrând proporțiile) am avut-o printre oamenii de la The Peninsula, niște necunoscuți, în fond, care ne-au făcut să ne simțim de parcă abia așteptau să venim pe la ei, să mâncăm, să râdem și să povestim ce-am mai făcut de la ultima întâlnire. Trei momente mi-au rămas în suflet, de unde nu se vor șterge prea curând, motiv pentru care am să le trec pe toate trei la rubrica

#Priceless

1. N-am mai râs demult cu cineva cât am făcut-o alături de maestrul bucătar Chamnan Thepchana zis Chefmnan, cel cu care am mers la cumpărături în vechea piață Tha Ding Daeng din apropierea hotelului și care ne-a ținut apoi cursul de Thai Cooking. Elena sper că a reținut câte ceva – o să aflăm un pic mai târziu, din capitolul dedicat cursului – fiindcă eu eram mult prea ocupat să mă hlizesc cu nenea Chef, un etnic malaez din Pattalung cu un zâmbet sincer ca un pârț de bebeluș.

Chefmnan și Elena târguind la piața de lângă hotel.

Dar momentul de maximă adorabilitate al interacțiunii cu Chefmnan a fost la final, când i-am cerut datele de contact pentru a ține legătura în continuare. S-a scuzat că nu are cont de Facebook fiindcă nu le știe cu calculatoarele și ne-a dat adresa lui de mail urmată de o înșiruire de litere și cifre. Când l-am întrebat ce reprezintă codul respectiv ne-a răspuns, dând din umeri:

– Asta e parola de la mail. Altfel cum o să puteți să-mi scrieți?

2. În după amiaza celei de-a doua zile, un pic obosit după ce alergasem 28 de etaje plus piața, plus restaurantele, plus spa-ul, mi-am permis și eu un moment de relaxare la piscină. Adică 30 de minute în care să răspund la mailuri și mesaje și să postez o fotografie cu hashtag.

Am comandat o bere și, după ce-a venit, mi-am scos țigara electronică și am tras un plămân de vapori. La o secundă după aceea, am simțit în colțul ochiului pașii eleganți, dar zoriți, ai unuia dintre ospătari, un puștiulică de vreo 20 de ani. Zic hait, să vezi că mă ia cu non-smoking policy…

– Excuse me, sir, aceea este o țigară electronică?
– Ăăă…da, nu face fum, face aburi.
– Știu, știu. Încercați să vă lăsați de fumat cu ea?
– Oarecum.
– Și eu încerc să mă las. Dar n-am ambiție.

3. Nici să fi vrut n-am fi scăpat de un Signature Royal Thai Massage în somptuosul centru spa al hotelului. Elena a sărit direct în jacuzzi, apoi pe pat, eu m-am mai fofilat câteva minute pretextând că am fotografii de făcut. A trebuit să mă someze terapeuta, cu o fermă delicatețe, înștiințându-mă că am timp să fotografiez după ce se ocupă ea de mine.

Elena a fost în spume când am intrat în centrul spa.

După 45 de minute în care am făcut tot posibilul să nu adorm ca să mă pot bucura de fiecare clipă, tânăra m-a ridicat în funduleț și mi-a șoptit gingaș:

– Se simte în degete: munciți prea mult, munciți până uitați de dumneavoastră. Promiteți-mi că o să aveți mai multă grijă.

Promit, domnișoară. Termin articolul, îl public și mă duc în grădină să mă joc cu pisicile.

Un curs privat de Thai cooking and laughing (Elena are legătura).

Înainte de a-i da dreptate lui Brad în ceea ce privește hlizul și distracția de care am avut parte în timpul clasei private de cooking, trebuie să mai fac o mențiune pe care my fellow foodies sigur o vor aprecia. Micul dejun, bogat și impecabil, este schimbat la fiecare patru zile.

Managementul restaurantului și al hotelului au decis să facă acest efort studiind în timp cît de des se schimbă oaspeții și cît de fericiți sunt cu prima masă a zilei. Au aflat că aceasta este perioada optimă în care clienții răspund cu zâmbetul pe buze la întrebarea vă place micul dejun? Când se ajunge la a cincea zi, în ciuda sutelor de combinații posibile, apar nemulțumirile, iar oamenii de la The Peninsula preferă să prevină decât să repare.

Niciun mic dejun nu durează mai mult de patru zile.

Iar apropo de nivelul serviciilor și de cei care lucrează aici trebuie să spun că a fost pentru prima oară când am văzut the chefs ieșind cu rândul din bucătărie pentru a lua pulsul mulțimii de oaspeți din restaurant, așa cum DJ-ii monitorizează ritmul sălii de sus, din cuiburile lor.

Nu erau ieșiți de formă sau ca să apară în cadru, ci chiar vorbeau cu oaspeții, făceau recomandări, verificau dacă nu cumva lipsește ceva. Ba i-am văzut cărând ei înșiși tăvi grele cu prăjiuri pentru a umple golurile rămase în urma pofticioșilor.

Revenind la Khun Chefmnan și la lecția de gătit thailandez aș vrea să precizez că evenimentul a intrat în top 3 personal de highlights culinare ale anului 2016. Nimic nu se compară cu o lecție privată de cooking – ceea ce îți doresc și ție ori de câte ori ai ocazia. Dai un ban, dar merită. Pentru că ai tot spațiul la dispoziție, pentru că poți întreba orice îți trece prin cap fără să te jenezi că poate cel de lângă tine va găsi penibilă întrebarea.

Profesorul te are doar pe tine în grijă (sau pe tine și pe-ai tăi) și se poate concentra doar la informațiile pe care vrea neapărat să ți le transmită și la eventualele tale curiozități sau idei.

Elena, Chemnan și frumoasa lui asistentă, Mimi, în timpul cursului de gătit.

Așa s-a întâmplat cu Chefmnan, cel mai bonom bucătar-șef pe care mi-a fost dat să-l cunosc. Tot timpul cu zâmbetul pe buze, pus pe glume, dornic să te facă să te simți în largul tău, Chefmnan îți dă în permanență sentimentul că ești la o sesiune de gătit cu prietenii, nicidecum la o lecție.

Ba chiar arată o curiozitate sinceră când vine vorba să îi explici tu, învățăcel, ceva despre gătit sau mâncare – în cazul meu că salata de pomelo cu creveți are nevoie și de niște suc de limetă ca să echilibreze perfect combinația de gusturi și arome. Nu a insitat că rețeta clasică zice altfel, ci și-a pus o notă mentală să încerce ca mine data viitoare, că poate am dreptate.

Dincolo de atmosfera relaxată și de glumele pe care le-am aruncat toți pe masă, am rămas cu câteva lucruri  pe care țin să le notez aici:

Mango with sticky rice varianta The Peninsula.

–  Am învățat să fac mango with sticky rice, cel mai iubit desert thailandez din câte există. Dacă vrei să încerci și tu, am pus rețeta pe Suflet pentru hrană.
– Se poate face friptură de vită la tigaie într-un timp relativ scurt. Îți trebuie doar o marinadă de calitate, un foc iute și carne fragedă.
–  Există un sos, mai bun decât mujdeiul de usturoi, care merge de minune cu vită, porc și (mai ales) pește la grătar. Se face în mojar amestecând bine de tot chili, usturoi, rădăcină de coriandru, zeamă de limetă, zahăr de palmier și sos de pește. Să-i spunem Thai Muj Dey.
–  Iubesc fructele folosite în feluri de mâncare principale, precum Salata de pomelo cu creveți la grătar (Yam Som-O în thailandeză), un fel de mâncare clasic thailandeză pe care, dintr-un motiv necunoscut mie, îl găsești rar pe meniuri. La The Peninsula îl au și este delicios, iar dacă Khun Chefmnan se va lua după mine și va adăuga și zeamă de limetă la rețetă, atunci la proxima ta vizită vei gusta perfecțiunea.

Prețuri.

Am trecut deja în revistă neprețuitele Peninsulei și, cum nimic în viața asta, prețuit sau neprețuit, nu vine gratis, e momentul să trec în revistă și lucrurile care se pot plăti cu un Mastercard.

Cea mai ieftină categorie de camere, așa-numitele Superior Rooms, se mândresc cu o suprafață de 46 de metri pătrați și vedere parțială către râu. Costă de la 190 de EUR pe noapte și includ, pe lângă serviciul ireproșabil, un la fel de ireproșabil mic dejun special amenajat pe malul apei.

De la o clasă de cazare la alta prețurile cresc mai întâi ușurel, cu câte 10%, pentru a se ajunge într-un final aproape de acoperiș, unde cei cu dare de mână se pot lăfăi într-un interminabil (330 mp) Duplex Suite cu terasă și jacuzzi în aer liber cotat pe site-ul hotelului la doar 3300 EUR plus taxe, adică un 3850 EUR cinstit.

De notat că suita este echipată cu o lunetă prin care oaspetele poate trage cu ochiul ori la stelele de deasupra Bangkok-ului ori la vecinii de peste râu (Lebua at State Tower e victima perfectă).

Prețurile la mâncare sunt mai puțin celeste. Un tom yum (foarte bun) costă în jur de 12 EUR, cam la fel ca o porție de orez jasmine prăjit cu creveți sau un pad thai kung. Dealtfel, cel mai scump fel de mâncare nu sare de 25 de euro decât dacă insiști să lași un bacșiș generos.

Cât despre centrul spa, tratamentele încep de la 3300 THB++, adică o sută de euro. Pentru iubitorii de animale, la parterul hotelului există un magazin Elephant Parade, organizație care donează anual o parte din profituri pentru proiecte dedicate binelui elefanților.

Mai multe informații găsești pe site-ul The Peninsula Bangkok.

(P) Despre platforma Priceless Cities.

Priceless Cities este un program prin care deținătorii de carduri Mastercard se bucură de experiențe și discount-uri exclusive atunci când călătoresc. Câteva exemple care mi-au sărit în ochi:

– Cursuri de golf cu mari campioni în mai multe locuri – SUA.
– Discount până la 15% la închirierea de mașini cu Herz – diverse destinații din toată lumea
– O tură gratuită de pescuit sau snorkeling – Mauritius.
– Un tur culinar exclusivist – Seminyak – Bali, Indonezia.
– 50% reducere la toate tratamentele – Busara Spa, Phuket – Thailanda.
– 20% discount și două cine gratuite la Ariana Sustainable Luxury Lodge – Capadoccia, Turcia.

Pentru a putea beneficia de privilegiile oferite de programul Priceless Cities, trebuie doar să deții un card Mastercard și să te înregistrezi online pe Priceless.com. Este gratis și durează 5 minute.

Utilizarea cardului pentru plăți are mai multe avantaje dintre care azi amintesc doar două.

a) Rapiditatea: mai ales dacă ai un card contactless, procesul de plată este mult simplificat și semnificativ mai rapid decât în cazul metodelor de plată cu cash. Eu prefer cardul fiindcă, ori de câte ori umblu după bani în portofel, scot prea mulți, iar surplusul ajunge de regulă mototolit în buzunare.

b) Siguranța. Dacă folosești cardul în vacanță sau într-o călătorie de afaceri, poți urmări foarte ușor ce tranzacții ai făcut și poți verifica oricând situația finanțelor. Dacă, Doamne, ferește, cardul tău se pierde sau îți este furat, ai siguranța că îți vei recupera banii.

Cu peste 43 de milioane de puncte de vânzare în lume, Mastercard este nu doar cel mai acceptat card din lume ci și, în mod particular, din România (peste 144.500 terminale POS), cu o amprentă unică de acceptare în rețelele de transport public.

Mai multe imagini poți vedea în galeria articolului sau Tedoo.eu. Foto: Brad Florescu (echipament Olympus OMD-EM5 MKII) și Elena Stanciu (echipament Nikon D90).

(Va urma.)