(P) #LaGrandeItalia. Șase continente în căutarea unui călător.

Articol redactat și publicat la solicitarea Peroni. Îl poți citi doar dacă ai împlinit 18 ani.

Mark Twain spunea: “Dacă vrei să cunoști cu adevărat natura unui om, călătoriți împreună.” Maestrul are dreptate: călătoriile sunt o oportunitate de a lega prietenii pe cât de neașteptate pe atât de sincere și de trainice. Dacă lumea de acasă te obligă să te înconjori și de nesuferiți – fiindcă așa e societatea – atunci când umbli îți permiți luxul de a alege doar compania unor oameni care-ți plac cu adevărat.

Mi s-a întâmplat și mie asta și sunt recunoscător că Dumnezeul Călătorilor mi-a scos în cale niște oameni speciali din multe țări ale lumii. Totuși, dacă e să fac un clasament sentimental pur subiectiv, pe primul loc în ierarhia prieteșugului aș plasa italienii.

O fi pe fondul unei afinități culturale și lingvistice, o fi pe bază de sânge latin, asta n-aș putea spune. Dar mulți, disproporționat de mulți dintre italienii pe care i-am întâlnit în drumurile mele mi-au rămas și astăzi aproape. Și am învățat multe de la ei.

Ce am învățat de la amicii italieni.

Primii mei prieteni long term câștigați în timpul unei călătorii au fost Maria Grazia și Ricardo, un cuplu de bolognezi frumoși și simpatici ca filmele lui Benigni. I-am întâlnit în Laccadive (Maldivele Indiei) și, cum eram doar o mână de oameni pe insulița Bangaram, ne-am făcut toate excursiile împreună.

Azi suntem conectați pe Facebook, la mai bine de 12 ani de la prima (și, până acum, ultima) noastră întâlnire față în față. De la ei am învățat un lucru pe care-l port și azi cu mine: că drumul îți poate oferi prietenii cel puțin la fel de trainice ca cele de acasă.

Primul prieten nou pe care mi l-am făcut după mutarea în Thailanda a fost – de-acum celebrul – Genni Gori, riminezul care coace pizza și paste pe insula Phangan după rețetele iubitei sale mame. Povestea lui am spus-o acum 7 ani, dar și după atâta vreme, ori de câte ori ne reîntâlnim, îl regăsesc pe Genni așa cum l-am lăsat: vesel, simpatic, generos. O singură dată l-am văzut supărat (ca în gif-ul de mai jos), dar i-a trecut repede.

De la Genni am învățat să apreciez frumusețea simplă a prieteniei dezbărate de orice dependențe și obligații. Și tot mulțumită lui m-am apucat să cânt la chitară.

Un alt italian, Luca, la al cărui mic resort am stat la prima descălecare în idilicul Koh Lipeh, m-a învățat să privesc cu atenție oamenii. Luca, în ciuda statutului său relativ mundan de cârciumar-hotelier, era pasionat de antropologie. Știa mai multe decât mine despre minoritățile etnice din România.

Iar pasiunea lui se translata în fapte la fața locului. Luca era unul dintre puținii străini de pe insulă care militau pentru drepturile localnicilor chao lay (cunoscuți și ca mokken sau sea gypsies) cărora turismul de masă le pulverizase și stilul de viață și accesul la resursele necesare supraviețuirii. De la Luca am aflat despre nomazii mărilor, un subiect pe care îl urmăresc și astăzi cu sinceră pasiune.

Lista ar fi lungă și nu vreau să te plictisesc, dar nu o pot închide înainte de a-l menționa pe dragul de Umberto, fostul meu vecin din Khanom, pe care nu doar eu și Elena ci și toți românii care i-au trecut pragul l-au îndrăgit instantaneu. Umberto are toate trăsăturile pozitive pe care le asociem în general cu Italia: o personalitate extrovertă, o inimă deschisă, un strașnic talent culinar și o pasiune clocotitoare pentru mașini.

Dar, contrar a ceea ce se crede despre italieni, fostul meu vecin excelează în hărnicie. Muncește de la 5 dimineața până la ultimul client al restaurantului său, 7 zile pe săptămână. O singură dată în 3 ani am reușit să-l smulg din bucătărie ca să-l duc la o petrecere. De la Umberto am învățat că munca nu e o corvoadă, ci o binecuvântare, atunci când din mâinile tale iese ceva care-i bucură pe alții: o pizza, un ton în crustă de cimbru, o fotografie sau un articol interesant.

Șase continente în căutarea unui călător.

Stilul și spiritul Italiei sunt prezente aproape oriunde în lume, în diverse forme. Iar brandul care susține acest material – Peroni Nastro Azzurro – dorește să-ți ofere ocazia de a verifica acest lucru la fețele locurilor. Promoția-concurs #LaGrandeItalia pune la bătaie două bilete de avion către oricare dintre zecile de destinații de pe șase continente în care se găsește Peroni. Un bilet este pentru câștigător, celălalt – pentru însoțitorul pe care și-l dorește acesta.

Dacă vrei premiul nu trebuie decât să intri pe site-ul #LaGrandeItalia, să alegi destinația către care vrei să călătorești și să-ți introduci datele de identificare. Poți repeta procedeul în fiecare zi până pe 30 aprilie, când se închid înscrierile.

Conform regulamentului există o limită a valorii premiului: 3000 de euro. Am făcut câteva simulări pentru a vedea unde și cum te (vă) pot duce acești bani transformați în bilete de avion. Iată câteva opțiuni:

1. 1. New York sau Dubai la Business Class.

   2. Zanzibar sau New Delhi la Economy Premium

   3. Hawaii sau Auckland la Economy Class.

Nu e nevoie să cumperi nimic ca să participi la concurs, dar dacă vei câștiga aștept să dai un Peroni rece. Noroc și drum bun!

(Regulamentul poate fi consultat aici.)