Duşi de-acasă (ep. 3, partea a II-a): Chef Tummy. Toată viaţa am să învăţ.

(Continuare a articolului “De la Wall Street la Plaja Piraţilor“.)

Bărbatul de 49 de ani, masterand în ştiinţe politice, economie şi finanţe, fost copywriter de senator american, fost ghimpe în coasta lui IBM, fost angajat de vârf al unei companii din Top 500 Forbes, sfătuitor personal şi prieten apropiat pentru bogaţii Americii, jucător la bursă şi probabil multimilionar, singurul farang autorizat să predea gastronomie thailandeză în Thailanda, se spală pe mâini, bea un pahar zdravăn de apă şi se aşează în faţa mea, pregătit pentru interviu.

– Întreabă-mă ce vrei. Am tot timpul din lume.

Erai bogat, erai cunoscut, aveai super-relaţii în Statele Unite. De ce ai plecat?

Am lucrat pentru oameni foarte bogati şi munca mă solicita foarte mult. De la managementul banilor până la a le duce copiii la dezintoxicare, da, le-am făcut pe toate. Eram ca un membru al familiei.  Când divorţau, oh, trebuia să le gestionez banii fiecăruia şi să fiu prieten şi cu soţul şi cu soţia. Îţi dai seama, trebuia acţionat cu maxim de tact.

Am avut un client care copilărise într-o casă fără duşumea. Sărac rău. S-a dus la şcoală, a devenit inginer metalurgist şi s-a specializat în titaniu. A devenit cel mai căutat expert în domeniu, de la construcţia de avioane până la aplicaţii industriale militare. Mi-a fost client şi mi-a devenit un foarte, foarte bun prieten. În fiecare zi, timp de 7 ani, am vorbit la telefon şi ne-am văzut cât am putut de des. Un om care pornise de foarte jos şi ajunsese bogat prin studiu, muncă şi pasiune. Omul acesta ştia, înţelegea valoarea banilor, fiindcă îi câştigase cu multă sudoare.

Alţi clienţi se îmbogăţiseră peste noapte din boom-ul dotcomului şi săriseră brusc de la un standard de viaţă modest la un lux inimaginabil. Aceştia nu înţelegeau valoarea banilor şi nici faptul că tot ce vine uşor se duce uşor.

Nu aveam prea mult timp să călătoresc în străinătate, pentru că clienţii mă solicitau extrem de mult. Munceam enorm, câştigam bine, aveam relaţii în cele mai selecte cercuri, dar dorinţa mea cea mai mare era să devin maestru bucătar.

Chiar. Mai aveai timp să te ocupi de gătit?

De câte ori prindeam o ocazie. Dacă mă duceam în vizită la un client – unde adeseori eram invitat să stau peste noapte – găteam. Sau mă urcam pe motocicleta mea şi mă duceam până la Napa Valley şi cumpăram vin pentru colecţia mea. Mergeam la degustări de vinuri şi la cursuri de gătit. N-am renunţat nicio secundă la pasiunea mea.

Am fost prin toată America. Am văzut fiecare orăşel, am mâncat în fiecare restaurant gourmet, nu cred să fie colţişor în ţara aceea pe unde să nu fi trecut, ori ca asistent al Senatorului Heinz, ori dus după clienţi.

Am ajuns la concluzia că America e o insulă. Uită-te pe hartă. Apă de jur împrejur. O insulă lată de 5.000 de kilometri, dar totuşi o insulă. După 40 de ani trebuia să plec de pe insula asta şi să văd şi restul lumii.

De ce ai ales Asia?

Nu ştiu dacă ai auzit de Jim Rogers. Tipul ăsta, un super businessman, a plecat în jurul lumii pe o motocicletă. A făcut mai bine de 100.000 de kilometri. Deţine recordul mondial. În fiecare loc unde s-a oprit, a analizat situaţia pieţei şi perspectivele de investiţie. La întoarcere a publicat „Investment Biker”, o carte excelentă, pe care ar trebui s-o citeşti. Când i-am aflat povestea, am zis că trebuie să fac şi eu ceva similar.