Eram convins că toți cei care lucrează pentru resorturi de superlux au un mare băț înfipt în fund. Un băț de aur, pesemne, care-i face să se creadă ființe superioare, descinse de pe o planetă a cărei atmosferă e compusă din vapori de fiță. Amabili dar acri, cordiali dar având grijă să te judece din priviri pentru manierele prea libere și pentru bermudele ieftine pe care le porți. Silavadee e primul astfel de loc unde m-am simțit în largul meu, chiar dacă era clar că nu-s genul care ar plăti vreodată mii de euro pentru un sejur de două săptămâni.
Intrarea în complex se află la capătul unui drumeag abrupt. Sunt 35 de grade afară, poate cea mai călduroasă lună mai pe care Ko Samui a indurat-o în ultimii 20 de ani. Urcăm gâfâind, și eu și motoreta Honda Click închiriată din Bangkrak. Recepționera îmi pune în față un ceai rece ca gheața și un prosop ud, proaspăt scos din frigider. Bun obicei. Să-i dea Buddha sănătate.
Sabine Vorath mă preia zâmbitoare și mă duce în inspecție. Are 23 de ani și se ocupă de marketingul Silavadee. E relaxată și prietenoasă la modul cel mai veritabil cu putință. Îmi prezintă luxoasele acareturi ca pe ceva normal, de bun simț, fără laude excesive și priviri cu subînțeles. Prima oprire o facem la Pool Villa, o minunăție cu vedere la mare, piscină infinity, două dormitoare și tot atâtea băi. Clădirea e înconjurată de un zid înalt. Doar pasărea cerului poate trage cu ochiul. Spectaculos, romantic și foarte intim.
“80% din oaspeții noștri sunt honeymooneri (turiști aflați în luna de miere, ca să fiu mai român).” îmi explică Sabine. “Am avut cupluri care, timp de două săptămâni, n-au ieșit din vilă. Comandau totul la room service. I-am văzut doar la check-in și la check-out”.
Îi înțeleg perfect. La 1.200 de euro pe noapte, nici eu n-aș părăsi camera. Poate doar ca să mă duc la spa…
…unde ajung la țanc pentru a asista la ultimele pregătiri înainte de lansarea noului meniu de tratament. Oferta se modifică de la sezon la sezon, ținând cont de cerere, de tendințe și de competențele personalului. Khun Thu, managerul spa-ului de la Silavadee, m-a invitat să asist la repetiția generală a celui mai nou signature treatment.
Asia-Pacific Journey este o combinație de thai massage, hot stone massage și Shirodara, pentru care se folosesc uleiuri de susan și limetă. Durează două ore, tratează insomnia și anulează efectele supărătoare ale jet lag-ului (schimbarea de fus orar). Pare a avea un efect profund relaxant, din moment ce manechinul a adormit după zece minute și s-a trezit cu un zâmbet larg pe față. Cred că visase foarte frumos. Asia-Pacific Journey va fi disponibil din această vară.
Cel mai popular tratament spa este Indian Head and Hair, constând dintr-un masaj cu ulei de limetă urmat de aplicarea unei măști hidratante pentru păr. Dacă ai stat prea mult la soare, deshidratându-ți podoaba capilară, acesta este tratamentul de care ai nevoie.
Spa-ul cuprinde 5 camere private, fiecare botezată sugestiv: Soul, Sense, Serenity, Spirit și Sila. „Sila” înseamnă „piatră”. Silavadee – “între pietre”.
Cum se recrutează personalul spa-ului Silavadee? Citiți și înnebuniți. După ce trec de filtrele firești impuse de certificări (de la cele mai bune școli din Thailanda) și experiență, aplicanții trebuie să…îi aplice un tratament domnișoarei Thu. “Așa sesizez dacă terapeutul face munca asta din pasiune și cu pasiune. Pe propria piele îți dai seama cel mai bine. Cum mă simt eu, așa se vor simți și clienții” Pare un dream job? Nu știu, eu n-aș putea să mă ridic de pe patul de masaj și să-i spun omului “vă sunăm noi, dacă e”.
Din înaltul spa-ului cobor “printre pietre” către plaja privată. Privată de facto, pentru că poate fi accesată fie prin complex, fie după o tropăială crâncenă prin jungla densă (asta dacă nu te încumeți să vii înot din Lamai). Drumul de acces țopăie efectiv din stâncă în stâncă. Plaja e mică și frumoasă, mărginită de stânci imense și umbrită de palmieri, ca în cărțile poștale. Un aspect mai puțin plăcut: bucățele ascuțite de corali de pe fundul apei. Nu intra în mare fără papuci de protecție. Îi poți lua de la chioșcul de salvamar.
Silavadee e amplasat pe coasta de est a insulei Ko Samui, la nord de Lamai. De la aeroport faci aproximativ 30 de minute. Mai multe informații pe www.silavadeeresort.com
Acest articol a fost realizat cu susținerea One Fitness & Spa, primul centru de Wellness All-in-One din București. www.onefitness.ro
Comentarii - 2 Comentarii
Lasă un comentariu
[…] Patru ore pentru cuplu la spa-ul resortului […]
[…] centru spa detox. Ceva ce nu putea fi atins cu degetul, dar pe care-l întâlnisem la Kamalaya, la Silawadee sau Six Senses, lipsea cu desăvârșire: fițele. The Spa nu-i genul de loc în care riști să […]