Furtuna Perfectă versus Wikileaks

Azi-noapte au fost 30 de pene de curent. Acum 4 ore, ca să nu mai existe discuţii, reţeaua electrică a picat de tot. Mai am baterie pentru postul ăsta şi net mobil care merge cu 1K pe secundă.

Apa s-a mai retras de pe şosea. Dar au crescut valurile care, împinse de vântul turbat, mătură toată coasta. La Lost Dog şi la pizzeria lui Genni sacii cu nisip abia dacă reuşesc să oprească marea.

Am reuşit să ajung şi acasă. Râuleţul încă n-a ieşit din matcă. Podul e la locul lui. Motanul dormea. Când s-a trezit, a început să mă certe că l-am lăsat singur.

– Hai cu mine la hotel, motane.
– Nu vreau la hotel, vreau să veniţi voi acasă.
– Poate mâine.

Aeroportul din Samui s-a închis. Mii de turişti au rămas blocaţi pe Samui, Pha Ngan şi Koh Tao. Nu se ştie când şi dacă vremea îşi va reveni. Sătenii zâmbesc confuzi. Nu li s-a mai întâmplat aşa ceva dar nu disperă. Muncesc, repară, acoperă, îndiguiesc.

N-am văzut nicio maşină de poliţie sau pompieri, nicio salvare, niciun elicopter. Nu plânge nimeni în mijlocul drumului, nu se dau interviuri lacrimogene, nu s-a strâns lumea la templu să se roage pentru vreme bună. Când o trece, o trece.

Din câte înţeleg, şi România e inundată. De wikileaks. Prefer furtuna.

Despre evenimentele răcoroase din ultimele zile a scris şi vecinul meu, George.