Namaste. Aventuri spirituale prin India şi Nepal (ep. 13). Mesaje de iubire.

Episodul 13 al romanului de aventuri spirituale prin India şi Nepal. Episoadele anterioare le găseşti aici.

Alarmă falsă. Iluminarea de la “Pavilionul picăturii de apă” a fost una falsă. Cum m-am aprins așa m-am și stins. Cred că de la cursul Aranyei mi s-a tras toată povestea. Am luat-o pe scurtătură prea dintr-o dată și m-am trezit high. Și azi dimineață m-am trezit low. Strălucirea care mi s-a năzărit ieri de dincolo de fire s-a transformat peste noapte într-o mâzgă cenușie. Acum mă simt obosit și sâcâit de un soi de silă. Mai am și de lucru până peste cap.

E duminică și locul s-a umplut de robe stacojii.

Prin biroul meu se vântură multă lume, majoritatea doar ca să se afle în treabă. Câțiva ar vrea să se angajeze pentru o scurtă perioadă, deși încă nu sunt foarte-foarte siguri dacă… Le spun condițiile, să nu existe nici un dubiu: primele 7 zile vă plătiți intrarea, de-abia după aia aveți liber; munciți 6 ore pe zi, cu pauză de o oră la prânz; sunteți obligați să participați la întâlnirea de seară; în fiecare seară; mai aveți și un floating job, câte 3 ore pe săptămână; masa not included… A, mă întrerup ei neavând răbdare să asculte placa până la capăt, păi dacă e așa, atunci o să mai trecem noi. Mai treceți, mai treceți, cum să nu, le răspund cu un zâmbet rău.

Aishwarya avea perfectă dreptate. Nu vor decât intrare gratuită, asta vor. Ca să danseze toată ziua, să stea la cafele, să trăncănească despre workshopuri, să se răsfețe la saună, să se bălăcească în piscină, să se fâțâie încoace și încolo, să mai răsfoiască o carte prin Librărie, bineînțeles fără să o cumpere, să mai agațe ceva și, nu în ultimul rând, să moțăie chipurile meditând, ca să simtă că au venit totuși la un meditation resort și nu la o stațiune balneară. Încep să mă simt într-o copie a lumii de afară, la scară mică. Da, încep să mă sufoc.

I love you, I love you, I really do!

Jivan îmi vorbește rar și apăsat, ca să bag la cap, strângându-mi mâinile într-ale ei. Dragostea izvorăște din ochii albaștri ai bătrânicii ca dintr-o fântână fără fund. Te văd cam abătut, Sega… Plec capul în pământ, căci azi nu o pot privi în ochi. Lumina care se revarsă din ei îmi arată cât sunt eu de întunecat. Lumina asta mă doare. Lumina asta mă ucide… Ce-i cu tine? mă întreabă ea blând. Încep să mă plâng, ca un nătâng. Că una, că alta, că aia, că ailaltă, că așa și pe dincolo, c-o fi, c-o păți, că e prea multă superficialitate, că locul ăsta nu e decât un ambalaj frumos, dar fără conținut, că toți își dau ifose spirituale când de fapt n-au venit decât la distracție, că totul nu e decât o gogoașă umflată, pudrată cu mult zahăr și servită lângă o ceașcă de ceai masala și așa mai departe… Zâmbetul ei rupt din soare alungă pentru o clipă musonul de pe fruntea mea. Sega, lasă-i pe ceilalți. Pentru tine totul e aici și acum. Ce fac ceilalți nu are nici o importanță pentru tine. Fiecare cu ritmul lui de creștere. Important este ce faci tu. Iar mie mi se pare că tot ce mi-ai spus până acum a fost despre tine, nu despre ceilalți. Ia aminte la asta, Sega: ceilalți nu sunt decât o oglindă în care te vezi pe tine, așa cum ești. Zi-mi dacă te-ai apucat de meditația dinamică. Nu, Jivan, mărturisesc eu posomorât. Încă nu sunt foarte-foarte sigur dacă… Ei, vezi? Ce aștepți? Ai venit aici să critici? Nu crezi că îți dai cam multă importanță? mă ceartă ea cu duioșie. Adevărul e că nu prea mă simt în apele mele, Jivan, îmi deschid eu sufletul. Bătrânica mă urmărește cu atenție. Trag aer în piept, cu nădejdea că voi putea exprima ce simt. Dar gândurile rămân poticnite. Bâjbâi după cuvinte, fără să le nimeresc pe cele potrivite. Ieri s-a întâmplat ceva… ceva atât de… multă lumină… pace… nu, nimic… sau… liber, da, da… totul limpede… ceva uimitor… am fost… nu, chiar s-a întâmplat, dar nu știu ce… sunt absolut sigur că… sau poate a fost o iluzie? Oftez neputincios. Nici să vorbesc ca lumea nu mai sunt în stare. Dacă și-ar pune mintea, până și un babuin ar putea să comunice mai bine. Bătrânica mă strânge la piept și mie îmi vine să izbucnesc în plâns, ca un copil, cu nasul îngropat în umărul ei. De aici de unde suntem se aud trosnind bambușii în Buddha Grove. Poate că acolo dansează Bucuria. Poate că acolo… Aici ești iubit, Sega, ajunge la urechea mea adierea șoaptelor ei. Mă simt ca un fiu care pleacă la război. Sau care s-a întors dintr-unul. Sega, aici ești acasă, îmi șoptește mama Jivan.

”Beloved…”

Așa încep bilețelele pe care m-a pus Aishwarya să le împart noilor lucrători după pauza de prânz. Bilețelele anunță întâlnirea de mâine cu Raja, pentru o discuție lămuritoare legată de întâlnirea de seară. Le-am dat aproape pe toate. A mai rămas unul singur, cu care mă îndrept sprinten spre Galleria, unde lucrează Adar. Sper să găsesc deschis, e patru fără zece. Hopa, te-am prins! Ce făceai? Taiwaneza scoate un căpșor speriat de după paravan, strângând la piept o robă stacojie. Ah, Sega, you scare me, zâmbește ea când mă vede, cu limbuța printre dinți. Tocmai probam o robă nouă… Ai tras cumva cu ochiul? O asigur că nu, cu mâna pe inimă. Numai de peepshowuri nu îmi arde mie azi. Mă pregăteam să închid, nu mai așteptam pe nimeni la ora asta, se scuză Adar. Bine că am ajuns la timp, mă felicit eu. Vin cu un mesaj de iubire. Un… mesaj de iubire, zici? se îmbujorează ea. Da, răspund sigur pe mine, uite-l chiar aici. Îi înmânez solemn bilețelul care începe cu “Beloved Adar” și se încheie cu “Love, Work As Meditation Office”, explicându-i pe scurt despre ce e vorba. Ah… deci ăsta e mesajul de iubire? se preface ea dezamăgită. Anumite întrebări trebuie să rămână așa, fără răspuns.