Amazing Asia 2007 (Ep. 8) – În vizită la țestoase.

La 7 și jumătate am fost în picioare, am urcat pe acoperișul hotelului, unde fuseserăm anunțați că se servește micul dejun. Nu era nimeni, nici scaune, nici mese, nici oameni, nici mic dejun. Joe ne claxona de pe o străduță laterală. Ne-am târât rucsacii pe scări în jos și am sărit în mașină.

Şoferul a condus repede până în micuțul port pe care îl folosesc doar pescarii locali și tour operatorii. Alături de alți 12 turiști am umplut ochi șalupa rapidă și ne-am pus vestele de salvare. Era obligatoriu. După o oră, căpitanul a redus brusc turația și a virat dreapta. Ne-am ridicat toți privirile și am văzut limba lungă de nisip care anunța intrarea pe Pulau Selingaan – Turtle Island, cea mai mare dintre cele 3 insule care alcătuiesc “Maternitatea de Ţestoase” a regiunii Sabah. Celelalte două insulițe sunt Taman Pulau si Pulau Penyu. Pulau înseamnă insulă în Malay și pentru asta nu am absolut nicio vină.

Pe Turtle Island e loc pentru 46 de turiști, niciunul mai mult. Cele 3 bărci care ne-au urmat au dus numărul vizitatorilor la acest maxim. Dacă mai venea un om, insula se scufunda, atât era de mică.

Ce se întâmplă la Turtle Hatchery?

Ce-ați văzut la Animal Planet sau la Discovery Travel and Living, adică fazele alea extraordinare în care țestoasele vin să depună ouă pe plajă, biologii culeg ouăle și le pun la dospit într-un loc ferit de prădători, apoi redau puii eclozați mării. Cam ăsta ar fi, pe foarte scurt, motivul pentru care am venit pe Turtle Island – să fim martori ai nașterii și renașterii unor făpturi care, cu puțină șansă, vor trăi să fie vazute și de strănepoții noștri.

Ziua a fost caldă, senină și plină de așteptare. Ne-am omorât timpul pe plajă, apoi prin pădure, unde am văzut un varan. Am vizitat “incubatorul”, unde mii de ouă de țestoase stăteau îngropate în nisip, protejate de garduri și țarcuri, așteptând ziua în care vor deveni pui.

Înainte de apus, am urcat cu Joe în turnul de observație, ca să facem poze. Am comis o mică ilegalitate, pentru că turnul era în reparații și nu putea fi asaltat. Ne-am ales doar cu adrenalina, pentru că arborii din jurul turnului crescuseră atât de mult încât n-am putut să fotografiem nimic înafară de frunzișul lor bogat.

La 3 mile spre est se vedea prima insulă din Filipine. Ne-am uitat spre ea și nu am văzut nicio graniță. Semăna leit cu insula noastră, singura diferență era că, în Filipine, e încă legal să vinzi ouă de broască țestoasă, pe când în Malaezia se pedepsește cu închisoare grea.

Noroc, noroc și din nou noroc…am mers 200 de metri pe limba de nisip să fotografiem apusul și în timp ce 40 dintre cei 46 de turiști stăteau pe terasa restaurantului așteptând “activitatea”, pe noi ne-au surprins 12 pui de țestoasă care eclozaseră în libertate. Una dintre broaște depusese ouă la câțiva metri de locul în care stăteam împreună cu Joe și 3 alți turiști. I-am văzut pe micuți cum escaladau urmele pașilor noștri – care pentru ei erau dealuri și văi – pentru a ajunge, fără nicio secundă de tihnă, spre lumină.

I-am condus către mare, valurile erau mici, parcă făcute special pentru niște pui ca ei. Au făcut 3 mișcări prin apă, au ridicat capurile spre soarele apunând, au inspirat și s-au scufundat. Mulți dintre ei vor muri, vânați de rechinii de recif sau de pescăruși, prinși în plasele pescarilor, rupți în bucăți de palele elicelor de vapor, otrăviți de apele poluate, sufocați de pungile de plastic pe care, confundându-le cu meduze, le vor înghiți. Femelele care vor supraviețui se vor întoarce aici, pe exact aceeași insulă, după 30 de ani, pentru a depune ouă. Ce se întâmplă între ziua de azi și cea de peste 3 decenii e un mister chiar și pentru biologi. Într-un fel, e mai bine așa.

Joe ne-a spus că am avut un noroc uriaș pentru că puține femele de țestoasă depun puii în libertate, pentru că rangerii încearcă să aibă depunerile sub control și să transporte toate ouăle la adăpost.

Un lucru era clar: din cuibul sălbatic ieșiseră 10-12 pui. Din cele aflate sub supraveghere ieșeau 50-60. Diferența era făcută de păsări, șopârle și șobolani, care se hrăneau cu ouă de țestoasă.

Dacă povestea de până acum nu vi s-a părut de ajuns, mai avem.

Programul de observare începea, în mod normal, după ora 19.00. Nimeni nu poate ști unde și la ce oră va apărea o țestoasă gestantă pentru a depune. În cel mai bun caz, ne puteam aștepta la vizita unei mămici la miezul nopții;. Unii așteptaseră până la 4 și jumătate.

Am fost împărțiți în două grupuri de câte 23 de persoane, noi am căzut în primul grup și urma să fim primii care vor fi asistat la apariția țestoasei. În timp ce vorbeam despre una alta cu ghizii, rangerii patrulau plaja așteptând vizitatoarele. Puțin dupa ora 20.00, spre surpriza tuturor, am fost strigați. Apăruse deja prima țestoasă. Ne-am încolonat și am pornit spre Sectorul 1 (așa sunt împărțite plajele din Turtle Island, în sectoare).

Aici depunerea deja începuse. O femela Green Turtle imensă, cu o carapace de 1 metru și 10 în lungime și 88 lățime, stătea lățită pe burtă în groapa pe care o săpase în nisip. La fiecare minut, mai lăsa un ou, pe care rangerii îl culegeau cu grijă, ca pe un giuvaer.

Singura voce care se auzea era cea a rangerului, care ne dădea instrucțiuni. Unii stăteau în picioare, alții pe vine, apoi locurile se inversau, pentru ca toată lumea să poată observa momentul. Fotografiile erau permise, dar nu aveai voie să folosești blițul. Am setat camera la cel mai mare ISO posibil (lucru care avea să-mi dăuneze a doua zi), dar tot n-am putut face mare lucru. Singura sursă de lumină era o lanternă – țestoasele sunt derutate de lumină. Ăsta e un subiect pe care îl vom discuta mai pe larg în alt articol.

Pe țestoasă o chema Maria, se născuse pe Turtle Island și, după cei 30 de ani de bejenie, se întorcea aici la fiecare doi ani pentru a depune ouă. După ce-a lăsat 60 de posibili pui în groapa din plajă și i-a acoperit cu nisip (deși ei fuseseră deja sustrași de rangeri), Maria s-a așezat să se odihnească, iar noi am fost rugați să o lăsăm în pace.

I-am urmat pe rangeri la maternitate, unde ouăle Mariei au fost așezate cu grijă într-un cuib nou, îngrădit. Eclozarea durează între 50 și 60 de zile. După această perioadă, puii ies singuri din ouă, sapă în nisipul din cuib și încep să se învârtă prin țarc, încercând să scape către mare.

La un moment de genul asta am asistat și noi, în următoarea oră a nopții. Puii de țestoasă depuși cu două luni înainte ieșiseră deja într-un alt cuib și se cățărau unul peste celălalt, dorind să iasă din țarc. Erau 56 și mama lor venise pe insulă în august. Rangerii i-au cules pe bebeluși unul câte unul și i-au pus într-un coș. Apoi, cu mare alai, i-am condus împreună spre plajă, unde au fost eliberați și ajutați de lumina unei lanterne să găsească primul val de mare care avea să-i transforme în țestoase.

Am asistat – pentru a doua oară în acea seară – la demonstrația de voință a micuților, care au dat aprig din lăbuțe preț de cei câțiva metri care-i despărțeau de apă. După ce ultimul pui a dispărut în Sulu Sea, am aplaudat. Pentru copiii de țestoasă și pentru oamenii buni care, ca niște adevărați părinți, le oferă totul fără să le ceară în schimb decât un lucru: să trăiască.

Pe drumul de întoarcere în tabară, am văzut urmele Mariei care ieșise din cuib și lipăise greoi către mare; încotro…nimeni nu știe.

Pe curând, Maria. Viață lungă, copii!