Namaste. Aventuri Spirituale prin India şi Nepal (ep. 17): Rece, Cald.

Nota lui Brăduţ

Au trecut mai bine de trei luni de când publicam al 16-lea fascicul din “Romanul de Aventuri Spirituale.” Sega ajungea în India, intra în retreat-ul lui OSHO, descoperea sursa extravaganţelor acestuia, se iniţia în înfricoşătoarea meditaţie dinamică, frângea inimile fetelor şi găsea scurtături spre inima proprie. Dar povestea nu s-a oprit aici. Eroul nostru şi-a petrecut ultimele luni în cantonament, atrenându-şi gândurile şi cuvintele, storcând amintirile până la ultima picătură de înţeles. De astăzi, Sega se întoarce pe Tedoo să mărturisească mai departe.

Rece, Cald.

Am nările cam strâmte. Și o ușoară deviație de sept. Nu pot trage suficient aer în plămâni și astăzi am trișat un pic, respirând pe gură. La etapa a doua mi-a venit să vomit, dar nu am avut ce să scot dintr-o burtă golită puțin mai devreme, pe la 5:30 dimineața.

Totuși, am dat curs impulsului și m-am eliberat simbolic de răul pe care mi l-am închipuit că stă ghemuit în stomac. Ca și cum aș fi tras afară din fântână o căldare, am ridicat cu mâinile voma metafizică până la baierele gurii de unde am expulzat-o cu icnete guturale printre icnetele guturale ale celorlalți. Oribil. De sărit, am sărit un pic mai bine. Și mâinile mi s-au părut mai ușoare, iar picioarele mai zdravene. La sfârșit, când am luat acoperitoarea de pe ochi, m-am regăsit la 15 metri de poziția inițială, întors la 180 de grade.

Au intrat dracii în mine?

Așa am rămas toată ziua. Întors la 180 de grade. Probabil că meditația dinamică provoacă mici cutremure la suprafață doar ca să rearanjeze tainic lucrurile în adâncime. Sufăr în tăcere, ca o femeie în acea perioada a lunii. Nu mă dor ovarele, dar mă bucur de o dispoziție oscilantă, într-un carusel infernal al emoțiilor. Când pe căluții iuți ai euforiei, când în farfuriile rotitoare ale depresiei. Bufeuri năucitoare. Și întrebări care încolțesc. Dacă… sunt posedat? Dacă în interiorul meu s-a inslalat vreun spirit malefic? Dacă, mai pe șleau spus, au intrat dracii în mine?

Când am dat cu cana de pământ de s-a făcut țăndări, Aishwarya s-a înseninat. A zis că procesul meu de transformare a început și că sunt pe calea cea bună. M-a încurajat să dau totul afară. Așa, dă afară toată agresivitatea, Sega. I-am reproșat că vorbește tâmpenii. Adică i-am urlat în față. Bullshit, am zbierat, nu sunt deloc agresiv! A țipat și ea la mine. Să dai totul afară la meditația dinamică, nu aici la mine în birou! Și eu sunt în procesul meu, ai priceput?! Ah, cât de insensibil pot să fiu… Uitasem, bineînțeles, că șefa mea facilitează “Născut din nou”, un workshop intens, în cadrul căruia te întorci la copilul din tine ca să te confrunți cu traumele născute atunci.

Izbit de un val de remușcări am luat-o pe Aishwarya în brațe, am pupat-o și am început să plâng cu sughițuri și cu nasul îngropat în părul ei. A plâns și ea. Jumătate de oră nu a mai intrat nimeni în biroul nostru. Toți se opreau în prag câteva secunde, apoi făceau stânga-mprejur și se îndepărtau în vârful picioarelor, să nu ne tulbure intimitatea.

Rece = mai puţin cald. Întuneric = mai puţină lumină.

Întâlnirea de seară. De pe marele ecran, Osho ne vorbește despre Socrate, Platon și Aristotel. Socrate – esticul. Aristotel – vesticul. Socrate – sinteza, Aristotel – analiza. Psihoanaliza versus psihosinteza. Nu există cald și rece, lumină și întuneric. Rece înseamnă mai puțin cald, întuneric – mai puțină lumină. Unul și același lucru. Linia de demarcație e o iluzie. Analiza nu duce nicăieri. I want to bring Socrates back to life…

Ies cu un cap mare, în jurul căruia roiesc întrebări. Oare între psihanaliză și psihosinteză există linie de demarcație? Psihanaliza și psihosinteza sunt părți ale unui același? Psihanaliza să însemne mai puțină psihosinteză și psihosinteza mai puțină psihanaliză? Aristotel o fi mai puțin Socrate? Socrate mai puțin Aristotel?

Mă simt când cald, când rece. Când luminos, când întunecat. Las’ că scot eu mâine toți dracii, la naiba… Adorm cu greu și, pentru prima dată, Osho mi se arată în vis. Sunt un prichindel pe care bunicul Osho a venit să îl ia de la grădiniță. Îmbrăcat în costumul lui caraghios, cu căciulița cea ridicolă pe cap, bunicul Osho mă ține de mână ca să nu fac cine știe ce boacăne pe stradă. Nu prea avem ce să ne spunem. Mergem tăcuți, unul lângă celălalt, fiecare cu gândurile în altă parte. Bunicul Osho e cam ursuz. Cred că nu prea-i convine că mă are în grijă. Cred că duce dorul unei partide de șah sau de table în parc, cu băieții. Dar ce îmi pasă mie? De-abia aștept să mă întorc acasă! Ce-o să mă mai joc eu când ajung acasă… Ceasul anunță deșteptarea. Deschid ochii. De pe ecranul luminos mă privește un 5:30 crud. Urmează o nouă meditație dinamică.

Culmea, respir mai bine pe nas. Nările parcă s-au mai lărgit. Nu trebuie să mai trișez, adică să mai respir pe gură. Plămânii se oxigenează mult mai bine acum. În rest, necaz. Picioarele mă încurcă la sărituri și nu prea sunt în stare să țin mâinile sus. Iar la etapa a patra mi-e imposibil să nu mă mișc. Hai că mai sunt patru zile. Mai am patru încercări…

Mukta. She’s sooo zen…

Ies din piramidă amețit ca un mirean scoborât de pe muntele Athos după trei zile de Înviere compuse din 65 de ore de stat în picioare, 4 ore de somn în frig, 2 coltuce de pâine uscată și 3 pahare cu aghiasmă. Mă așez pe băncuța Curcubeului, lângă cascadă, să îmi trag puțin sufletul.

Nu te supăra, cât e ceasul?

Astăzi m-a abordat pentru prima oară. Iese în fiecare dimineață să ocolească o dată Buddha Grove după care dispare fără urmă. Pășește mărunt și nesigur, adusă de spate. Părul lung și alb e ciufulit, ca de obicei. Picioarele foarte subțiri, vârâte în niște sandale jerpelite, de-abia susțin trupul chinuit de bătrânețe, acoperit cu o robă stacojie zdrențuită pe margini și decolorată de timp. Băbuța mă privește ca de pe altă lume, cu o bucurie infinită. Engleza ei are accent, dar e impecabilă. Excuse me, do you know what is the time? Seven o’clock, îi răspund. Dimineața sau seara? continuă ea, zâmbind ca o pâine caldă. Dimineața, răspund din nou. Really?! se arată ea surprinsă. Really, confirm eu. Dar… cât e ceasul? întreabă ea. Șapte, răspund. Dimineața sau seara? Dimineața… Really?! Really…

She’s Mukta, îmi șoptește Maneesh, instructorul de Chi-Kung și Tai-Chi, apropiindu-se de mine când bătrânica își reia plimbarea. Look at her… She’s sooo zen, murmură el, petrecând-o cu o privire drăgăstoasă. Mukta, continuă Maneesh, e cea care a cumpărat în ’74 proprietatea asta pentru Osho. Really?! Really… Hopa, mă luminez eu, te pomenești că ea e faimoasa grecoaică bogată. Yup, chiar ea e. Iar tu, Sega, să știi că ai făcut mari progrese la Tai-Chi. Really?! Really…

(Va urma)

Află mai multe despre Sega şi înscrie-te pentru a primi varianta tipărită a romanului dând un click aici.

Sursa foto.