Airbnb (Air Bed & Breakfast) a pornit în 2008 la iniţiativa unor tineri americani care au observat că piaţa oferă prea puţine opţiuni de cazare ieftine şi confortabile. Cei trei prieteni şi-au propus să lanseze un website pe care atât călătorii în căutare de un pat moale cât şi proprietarii care au ceva de închiriat pe termen scurt sau mediu să se poată întâlni pentru un schimb reciproc avantajos.
Astăzi, la numai doi ani de la lansare, airbnb oferă cazări în 13.000 de localităţi din 181 de ţări. Şi chiar dacă printre ofertanţi s-au stecurat şi câţiva proprietari de pensiuni sau boutique hotels, cele mai multe gazde sunt persoane particulare care au o cameră, un apartament sau o casă de închiriat. Interesant e că poţi, în acelaşi timp, să fii de ambele părţi ale baricadei: pentru perioada în care vei fi plecat în vacanţă, îţi poţi lista apartamentul sau casa pe airbnb şi, cu puţin noroc, cele două chirii se compensează, ba poate scoţi şi un ban pentru magneţii de frigider.
Vorbind de bănuţi, site-ul a lansat o ofertă specială pentru utilizatorii cu multe conexiuni. Dacă recomanzi site-ul către prieteni (prin e-mail sau facebook), primeşti un credit de 18 EUR de fiecare dată când aceştia fac o rezervare pe airbnb şi 53 EUR atunci când un amic proprietar reuşeşte să îşi închirieze locuinţa (conditions apply).
Site-ul e foarte uşor de utilizat. Introduci doar destinaţia şi primeşti imediat o listă de opţiuni, ordonate în funcţie de recomandări, noutate sau preţ (cum vrei tu). Dacă te loghezi cu contul facebook, poţi vedea ce prieteni ai tăi se numără printre proprietari sau printre foştii chiriaşi ai respectivelor imobile. Dacă vrei să afli mai multe, dai un mesaj direct proprietarului şi intraţi în vorbă. Ca oamenii. Airbnb se poziţionează între site-urile clasice de rentals şi reţelele de turism social gen Couch Surfing.
Opţiuni sunt destule. Pentru 18 EUR pe noapte, poţi închiria de la Pierre o cameră în Windsurfer’s House-ul său din Hawaii, iar pentru 16 EUR poţi înnopta la vecina lui, Larue. Senzuala Uloma are o cameră liberă în Amsterdam (29 EUR şi mult succes), Nadia închiriază un apartament delicios chiar lângă Tour Effiel (75 EUR), iar David lasă din mână cheile superbei căsuţe din Gili Trawangan pentru 88 de EUR pe noapte. Dacă nu te deranjează să-ţi împarţi spaţiul cu un cuplu de prieteni, poţi lua în considerare Casa Caldera sau Casa Oia, două vile de lux din Santorini.
Airbnb nu e doar funcţional, ci îndeamnă şi la un pic de visare. Printre proprietăţile prezentate pe site sunt şi câteva care te fac să dai cu basca de harta lumii: Casa-barcă din Kerala, India (542 EUR pe noapte), Conacul Girafei, Kenya (353 EUR pn), Boeing-ul 727 din Costa Rica (282 EUR), Casa-bocanc din Noua Zeelandă (113 EUR) sau, ca să punem capac articolului, Insula privată din Fiji (202 EUR pe noapte, 1400 pe săptămână).
Până pe 15 iulie poţi câştiga o vacanţă pentru doi în Caraibe sau în Toscana, dacă te înscrii în concursul de eseu şi fotografie al airbnb. Mai multe detalii pe pagina concursului.
Un ultim link, înainte să-ţi pocnească browserul de la atâtea ferestre deschise: airbnb poate fi utilizat direct de pe iPhone sau iPad. Aplicaţia e arătoasă şi uşor de folosit.
Mulţumiri prietenului nostru Răzvan Militaru pentru pont.
Intră pe site la recomandarea Teodoo: airbnb.com. Intră fără recomandarea Tedoo: airbnb.com.
Comentarii - 10 Comentarii
Lasă un comentariu
Ma intrebam oare ce se mai poate inventa, in materie de travel+internet !?
Si uite un raspuns …imi place ideea si site-ul.
Thanks Brad! 🙂
Distractie frumoasa 🙂
Multumesc pentru pont 🙂
Si in alta ordine de idei nici nu stiti cat de mult m-a surprins ca ati inclus in articol si linkul FARA referral, cred ca e prima data cand vad asta pe un blog/site.
Preturile sunt ok.Personal am ceva emotii in a rezerva…
[…] cazări am intrat pe Airbnb (despre care ți-am povestit pe larg aici) și am căutat niște locșoare speciale pentru vacanța ta. Desigur, am ținut cont și de buget, […]
[…] asta trebuie să rezolvăm o cazare drăguță, ieftină și cu față umană. O căutăm la airbnb, cum am învățat de pe Tedoo. Și iată ce […]
[…] apelat deci, pentru prima oară, la AirBnb, să văd ce-i poate pielea. Și, pe când site-urile clasice de booking nu listau mai mult de 60 […]
[…] Am fost printre primii care au scris, în România, despre AirBnb. Sunt 4 ani de atunci, timp în care compania californiană a trecut de la stadiul de copil-minune la cel de competitor temut al industriei de booking hotelier online. […]
[…] Auzisem de Airbnb de ceva vreme, însă ezitam să încerc de teamă și paranoia. Nu sunt pretențioasă în plimbări – vreau un pat și un duș. Iar hotelul se descurcă de cele mai multe ori excelent în a oferi atâta lucru. Cu toate acestea, în ultimele 6 luni am folosit de 3 4 ori acest serviciu și de 2 3 ori a fost destul de bine. […]
[…] s-a lansat, serviciul promitea o alternativă la industria hotelieră clasică, anchilozată în paradigma anilor ’80, iar alternativa – […]