Cardul e cel mai convenabil instrument de plată atunci când călătoreşti. E mic, e uşor de folosit, e mai sigur decât cash-ul şi, cel puţin în principiu, îţi oferă un deal valutar mai bun decât bandiţii de la casele de schimb din aeroporturi. Dar utilizarea unui card implică nişte costuri. Care par marginale, dar nu sunt.
“Trag cu cardu miliardu / Am mai mulţi bani ca Sapardu” (Nicolae Guţă)
Am călătorit întotdeauna cu un card sau mai multe în portofel. Şi, ca românul, nu m-am uitat niciodată cu atenţie pe tabelul de comisioane publicat de bancă undeva pe site. Mă face pe mine un 2 la sută? Ma face pe mine un zero nu ştiu cât la sută? Am tras cu cardul în stânga şi în dreapta, la ATM-uri, magazine şi online, mai ceva ca marele Guţă. Până într-o zi, când Elena mi-a semnalat că nişte socoteli nu se potrivesc. Cheltuiam mai mult decât credeam că cheltuim. Ne-am pus pe făcut calcule, căutând gaura neagră.
În articolul de faţă am să mă refer doar la cardurile mele, ambele emise de BCR: un VISA Electron in RON şi un VISA CLASIC în EUR. Pentru a fi corect până la capăt trebuie să menţionez că, în Thailanda, fiecare extragere la ATM presupune plata unui comision de 150 THB, comision perceput de toate băncile locale, cu foarte rare excepţii (AOEN). Înafară de această mică şi deranjantă specificitate locală, celelalte costuri sunt valabile indiferent de ţara în care vrei să călătoreşti.
Am renunţat să mai socotesc şi cât se pierde din diferenţa de curs între cursul publicat de Banca Centrală Europeană şi cel publicat de VISA pe site-ul propriu. Sunt diferenţe de sub un procent, iar cursul VISA variază funcţie de comisionul aplicat de bancă.
Cât te costă să scoţi 100 de RON cu un VISA Electron în RON
Ai 100 de RON şi vrei să îi scoţi ca să-ţi plăteşti o noapte de cazare, o cină şi o şedinţă de masaj în Bangkok? Iată cât te costă:
Comision utilizare ATM in strainatate, la bancomate care nu fac parte din Erste Grup (aplicat de BCR): 0,75% + 4.5 RON = 5.25 RON
Comision conversie valutara RON-THB: 2% – 2 RON
Comision utilizare ATM (aplicat de banca locală): 150 THB, adică 16 RON la cursul publicat de VISA.
Total: 5.25 + 2 + 16 = 23.25 RON este preţul pe care trebuie să-l plăteşti pentru a extrage 100 RON echivalent în THB la un ATM din Thailanda.
Cât te costă să scoţi 100 EUR cu un VISA Clasic (International) în EUR
Ai 100 de EUR, ca românul şi vrei să-i scoţi ca să-ţi cumperi un milion de hăinuţe şi zdrăngănele din Bo Sang, lângă Chiang Mai? Hai să calculăm.
Comision utilizare ATM în străinătate (aplicat de BCR): 1,75%, minim 5 EUR. Deci 5 EUR.
Comision conversie valutara EUR-THB: 2%, adică 2 EUR
Comision utilizare ATM (aplicat de banca locală): 150 THB, adică 3,53 EUR
Total: 5+2+3,53 = 10,53 EUR te costă să scoţi 100 de EUR echivalent în THB de la un bancomat din Thailanda.
Cât te costă să plăteşti direct cu cardul
Aceasta este de departe cea mai ieftină variantă. Se aplică doar comisionul de 2% pe tranzacţia valutară. Nimic altceva. Aşadar, avem:
Costul unei plăţi de 100 RON echivalent în THB la comerciant: 2 RON.
Costul unei plăţi de 100 EUR echivalent în THB la comerciant: 2 EUR.
Aceleaşi costuri şi în cazul cumpărăturilor online. Se aplică doar comisionul de 2%. N-am inclus diferenţele de curs valutar.
Tranzacţii prin Internet Banking
Acum să presupunem că domnul Keow, proprietarul casei în care stau, cere să îi plătesc chiria direct în cont. Să mai presupunem că vreau să fac această operaţiune prin Internet Banking, din conturile aferente celor două carduri. Şi să mai presupunem, în final, că valoarea plăţii se ridică la echivalentul a 100 RON, respectiv 100 EUR, sume nete. Atât trebuie să primească domnul Keow, nici un sfanţ mai puţin.
Comision ordin de plată internaţional: 0,05 %, minim 7,5 EUR. Adică 7,5 EUR, respectiv 32,6 RON (curs BCR pentru data de astăzi).
Comision OUR (adică plăteşti tu toate comisioanele intermediarilor pentru ca suma ajunsă la destinatar să fie fixă): 15 EUR, adică 65,2 RON.
Comision de utilizare a serviciului de efectuare operaţiuni prin canale alternative: 3 RON, adica 0.68 EUR.
Aşadar, ca să-i transfer domnului Keow echivalentul în THB a 100 RON, trebuie să plătesc un cost de 32,6+65,2+3= 100,8 RON. (E doar un calcul de principiu, aştept în continuare confirmarea BCR că o astfel de tranzacţie poate fi efectuată. UPDATE de la BCR: “In acest moment nu se pot face plati din conturi RON in conturi THB dar, in viitor, urmarim implementarea unui mecanism care va permite acest lucru”).
Ca să îi transfer proprietarului echivalentul în THB a 100 EUR, costul aferent este de 7,5 + 15 + 0.68 = 23,18 EUR.
Concluzii
N-am nicio intenţie să înfierez cu mânie proletară “băncile capitaliste care sug sângele poporului”. Banking-ul e un serviciu şi, ca orice serviciu, vine cu un preţ. Că e mare, că e mic, nu ne obligă nimeni să lucrăm cu o bancă sau cu alta.
Acest articol îşi propune să îi avertizeze pe călători asupra acestor cheltuieli cărora le acordăm prea puţină atenţie. Dacă vrei să te plimbi sau să trăieşti o perioadă în Thailanda sau în alt colţ de lume, nu confunda banii din cont cu banii din mână. Include costurile serviciilor bancare în buget.
Toate calculele de mai sus au fost verificate cu Departamentul de Comunicare din BCR, ca să nu existe erori. Voi reveni cu un calcul similar pentru banking cu ING.
Comentarii - 27 Comentarii
Lasă un comentariu
Merita sa extragi bani de la bancomat daca sumele sunt mari, altfel devine mult prea scump. Marea problema aici este ca unele ATM-uri au suma maxima pe care o elibereaza foarte mica. Daca aceasta nu exista eu scot cel putin cateva sute de euro intr-o tranzactie si ies destul de ok.
Varianta alternativa este sa schimbi la casa valutara. Aici iar apar comisioane de la transformarea RON in USD/EURO si apoi in moneda locala. Pentru sume mai mari costurile finale sunt asemanatoare cu folosirea cardului avand avantul ca nu cari toti banii in buzunar.
In Thailanda nu se percepe un comision suplimentar cand platesti la comercianti ? Am observat ca in unele tari din Asia de SE daca vrei sa folosesti card-ul mai adauga un 3-5% peste pretul initial.
Salut, Cristi. In Thailanda, suma maxima pe care o poti scoate la o extragere este de 20.000 THB (aprox 500 EUR). In Indonezia e mai trist. Unele banci au setat palier de 50 de EUR per extragere. Si tragi si tragi pana ajungi sa dai mai mult la bancomat decat la hotel.
In Thailanda nu e niciun comision suplimentar pentru plata cu cardul la comercianti. E posibil ca unii sa incerce smecheria, mie nu mi s-a intamplat niciodata. Verificat cu extrasul de cont. Multumesc pentru comentariu.
salut Bradut,
uite vroiam sa fac o sugestie pentru articolul tau, cu un semn de intrebare in acelasi timp daca pare mai rentabila varianta :
– iti faci un cont moneybookers, ( http://www.moneybookers.com )
– aplici pentru un mastercard moneybookers, taxa este de 10 eur, platesti odata pe an
– si aici lista de cheltuieli pt platile cu cardul lor: http://www.moneybookers.com/ads/mastercard/what-it-costs/
chiar astept pareri, sa vad daca a incercat cineva sa platesca in calatorii cu astfel de card si daca este mai rentabil sau nu in vreun fel.
toate cele bune,
Lucian
Salut, Lucian
Ce coincidenta. Chiar aseara imi povestea un prieten, stabilit de ani de zile in Thailanda, ca el lucreaza doar cu Moneybookers. Din ce spune el – si tu – pare a fi o solutie mai convenabila din multe puncte de vedere. Probabil ca o sa apelez si eu la ea. Articolul aici de fata se adreseaza in special celor care pleaca in vacante si care au un card de debit emis de o banca din RO. Multumesc pentru comentariu si pentru sugestie. Cand o sa-mi fac cont la MB, o sa scriu un articol despre cum functioneaza.
Astept cu nerabdare calculele despre cardul ING.
Asteptam confirmari de la dept. lor de comunicare. Speram, ca si tine, sa vina cat mai curand.
Te-ai gandit ca poate tu esti de vina ca ai ales o banca de rahat adica BCR?
Florin, esti liber sa ne furnizezi informatii detaliate despre taxe si comisioane in cazul altor banci din Romania. Daca nu ai o analiza comparativa care sa sustina comentariul tau, nu avem niciun motiv sa-l luam in seama.
Pe cât punem pariu că dacă ai avea card Este din Austria pe euro ai fi la jumătate cu tarifele, iar la ron nici nu mai discut că se vede din calcul că sunt cel puţin dublu faţa de euro în românia. Bcr are printre cele mai mari şi aiurea tarife din România, numai Ing şi Raiffaisen îi concurează la asta.
Mai bine sa impartasim informatii decat sa punem pariuri. Cred, totusi, ca nu-i asa usor pentru un roman sa aiba card emis in euro, in Austria.
Rog eu ING, o mica analiza, pentru ca am 2 conturi la ei (pf/pj). Promit un articol despre ambele (BCR/ING) cu sursa catre tine (doar lasa-mi un comentariu cand il publici). Merci.
Alex, numai ce am sunat la biroul de comunicare ING. Doamnele carora le-am scris nu-s prezente. Mai incerc, mai insist pana avem informatiile necesare si putem publica si varianta ING.
Amuzant ca zici asta Tedoo, si de asemenea coincidenta ca acum citesc articolul acesta.
Sunt roman, in Austria, si abia mi-am ridicat cardul Maestro emis de Raiffeisen in euro. Sunt student aici si in felul asta poate e mai usor (pe mine de exemplu nu m-a costat nimic sa fac acest card si nici contul, nici comisioane nu prea sunt, sau sunt foarte mici la folosire pentru studenti), dar daca esti un roman care sta aici, (nu care doar viziteaza) cred ca e destul de usor sa iti faci.
In alta ordine de idei, am si eu un VISA Electron in RON din tara dar m-am ferit sa il folosesc, prefer sa car cash si sa ii pun in contul local. O sa incerc sa fac transfer prin paypal, poate sunt comisioane mai decente. Revin cand voi avea mai multe detalii.
Te rugam mult cand ai detalii sa le impartasesti cu noi.
Ai dreptate, daca stai in tara respectiva, e mai usor sa-ti deschizi cont local. Numai ca in multe situatii acest cont este in moneda locala – deci tot trebuie sa ai de-a face cu transferuri, daca banii castigati de tine vin din alta tara.
Scopul cardurilor e sa platesti direct cu ele, nu sa scoti cash si sa platesti cu cash. E chestie de educatie, insa romanii s-au obisnuit sa aiba ei banii in mina (si sa-i tina la saltea).
Acum e adevarat ca depinde si unde te duci si daca au terminale si accepta plata cu cardul, dar prin lumea civilizata asta e normal, iar daca te duci prin zone mai exotice e normal sa nu ai toate facilitatile lumii moderne.
Deci, c3, ti-ai raspuns singur: nu peste tot in lume este posibila plata cu cardul. In plus, articolul vorbeste despre comisioane si la comercianti si pentru transferuri, nu doar desspre cazul retragerii de numerar.
Credeam ca e regula de aur “nu scoate cash de la bancomate in strainatate”. Nu prea scot nici la noi decat pentru localuri in care nu pot plati cu cardul: cluburi, taxi, autobuze.
Teoretic este. Practic, nu poti evita, mai ales cand stai o perioada mai lunga.
Interesant articolul pentru buzunarele virtuale, astept si despre ING.
Eu de 10 luni de cind ma plimb (America de Sud, Centrala si de Nord pina acum) am folosit un singur card de debit emis de Citibank Romania si legat la un cont curent in USD.
De ce este misto cardul ? Pentru ca are un comision de 1% la retragerea de numerar – fara minim, iar daca retragi cash de la orice ATM Citibank din lume (sau banci partenere), comisionul este 0%. ATM-uri Citi gasesti cam peste tot, chiar si in cele mai dubioase tari. In 10 luni am platit ~10 US$ in comisioane si am rulat o gramada de bani prin cardul asta.
Bine de ştiut, Tim. Mulţumim.
Ma indoiesc de comentariul lui Tim. Putem injura bancile sursa la care avem carduri cat vrem, problema e la cele locale in zonele unde mergem. In Dominicana de exemplu in afara de Scotian Bank nu am auzit de nici una de pe acolo. Si toate iau cam acelasi comision, cel de tranzactie din 100 pessos, 20-25 dai taxe. Ideea e sa scoti cat mai mult, taxarea e pe tranzactie, dar cu multi bani la tine in tari sarace te cam risti :(. Pai Brad, daca in unele tari din 100$ iti iau 25 ei, (sau situatia dificila din Indonezia de care spuneai), mai bine sa ridici cu Westernul trimisi de cineva din tara (operatiunea nu e dificila) fara extra taxe de la orice banca locala, nici de card nu ai nevoie, doar de buletin. Zic si eu, nu am incercat. poate PayPal? Sigur sunt siteuri internationale de boschetareala care ofera solutii.
Nici acum nu a aparut articolul despre ING? Eu am sunat la banca si mi-au spus ca banca locala nu imi poate accesa contul si nu poate percepe alte comisioane in afara de cele ING adica – 1% + 10 lei
Salut
BCR e o banca submediocra in momentul actual. Nu stiu daca e relevanta o analiza care sa vizeze chiar BCR-ul.
E ok sa-i aperi ca ei ti-au furnizat informatiile, dar uite-te la companiile mari din Romania. Care (mai) lucreaza cu BCR-ul?
In New York grpul Erste – nu BCR- (in NY nu vorbim de Thailanda sau Indonezia) nu au nici macar un ATM. Au niste birouri pe Park Ave.
[…] Cât costă să plăteşti cu cardul în ţări străine. […]
[…] ţi-a detaliat aici care sunt costurile suplimentare suportate de un călător înafara graniţelor României, în […]
[…] sursa: tedoo.ro […]