După trei ani. Povestea unei libertăţi.

Toată povestea asta cu plecatul în Thailanda a început exact acum trei ani, în după-amiaza zilei de 26 septembrie. Se cuvine un strop de aniversare.

O uşă, o ţigară şi un sfat.

Ioana, cu care eram coleg la DDB, intră la mine în birou, îşi aprinde o ţigară şi zice, cu accentul ei ardelenesc care dă vorbelor mai multă gravitate decât ar trebui:

– No, Brade, vreau să fac ceva cu viaţa mea. Dă-mi un sfat. Ce să fac?

Aveam pregătit un sfat, pe care-l ţineam pentru nopţile mele reci de publicitate. Dar, dacă Ioana îl ceruse prima, i l-am dat ei:

– Ia-ţi iubitul şi plecaţi în Thailanda. Tu eşti art director, el e programator, o să puteţi face nişte bani lucrând remote.
– No, bine. O să vorbesc cu el şi-ţi zic ce-am stabilit.

După câteva zile, tot aşa, pe după-amiază, când iureşul deadline-urilor absurde se mai potolise, Ioana revine. Aşteaptă să termin discuţia pe care o aveam cu băieţii de la Client Services, se aşează, îşi aprinde ţigara şi mă anunţă, cu acelaşi accent.

– No, am vorbit cu Cristi. Ne-am decis să facem cum ai zis tu. Şi merge cu noi şi Andrei, asociatul lui Cristi. Plecăm în Thailanda fix peste un an.

Era 1 octombrie 2008.

Se măreşte gaşca.

La două săptămâni după discuţie, cei trei au venit pe la mine, să bem un pahar de vin şi să le mai povestesc despre Thailanda. Cu ocazia asta l-am cunoscut şi pe Andrei, un puşti de 21 de ani care nu călătorise niciodată în afara ţării. Nici Cristi, nici Ioana nu ieşiseră vreodată din Europa. Dar erau atât de decişi să se mute în Asia (“la capătul lumii”, cum zicea mama) încât m-au făcut să mă întreb: eu de ce mai amân?  I-am anunţat că merg cu ei şi ne-am aplecat cu încă şi mai multă atenţie asupra detaliilor aventurii noastre.

Apoi, într-o dimineaţă de week-end, m-a sunat Diana, fosta mea colegă din CONNEX. Că una, că alta, că ce mai faci, că de când nu ne-am mai văzut. Ca fetele. Sesizez o notă de tristeţe în glasul ei întotdeauna vesel. O întreb ce s-a întâmplat. Şi începe o poveste despre taxe şi impozite, despre plăţi şi salarii, despre penalităţi şi dobânzi. Guvernul începuse vânătoarea de IMM-uri. Mirosea a criză.

– Păi plăteşte-ţi dările, închide firma şi hai cu noi în Thailanda.

La următoarea întâlnire a “celor patru” am fost 6. Diana se alăturase grupului, Elena mi se alăturase mie şi privea, deocamdată nefericită, cum “Proiectul Thailanda” prinde contur. Pe-atunci nu se întrezărea nicio soluţie să vină cu mine. Credite la bănci şi alte hangarale. Pe care Dumnezeu le-a rezolvat cum şi când a crezut El de cuviinţă.

Plecarea în Thailanda.

Ne-am mai întâlnit de 10 ori, am bătut în cuie planul, eu m-am ocupat de zboruri, Cristi de vize, am dat fiecare petrecerile de rămas bun şi pe 6 octombrie ne-am întâlnit la Otopeni. Atunci am găsit bilete de avion mai ieftine. Diana a venit o lună mai târziu.

Nu intru în detaliile anului care a urmat. Ne-am adunat şi ne-am risipit şi ne-am adunat iar, gaşca de români din Chaloklum, Koh Phangan şi-a făcut prieteni şi a devenit plăcută şi respectată printre rezidenţii satulului, fie ei thailandezi sau venetici. Cristi şi Andrei şi-au văzut de proiecte şi au găsit timp să-i mai ajute şi pe localnicii nu atât de pricepuţi într-ale internetului, Diana a predat câteva luni la şcoala din sat, Ioana s-a concentrat pe pasiunea ei pentru ilustraţie şi animaţie, obţinând nişte contracte pentru edituri din Statele Unite.  Eu cu ale mele, mai mult plecat decât acasă.

Nunţi şi despărţiri.

În prima iarnă thailandeză, ni s-a alăturat pentru două luni şi Răzvan, venit să încerce cu degetul apa din Golful Siamului. Răzvan s-a îndrăgostit de Diana şi ne-a furat-o. Cei doi au plecat împreună înapoi în România.

După un an, Ioana şi Cristi au apucat pe căi diferite. Ioana a cunoscut un suedez şi a plecat în Suedia, după cum Cristi a cunoscut o româncă şi a plecat în România. De unde şi numele. Între timp, Elena şi-a rezolvat hangaralele şi-a venit să fim în sfârşit împreună, fără planuri disjuncte. Andrei a cunoscut o thailandeză şi a mai rămas până la finalul vizei, apoi s-a întors în Vâlcea natală. Şi-am rămas doar doi.

Diana şi Răzvan au făcut o nuntă de poveste în Grecia. Casă de piatră internaţională le doresc. Cu Cristi şi cu Ioana mai vorbesc pe mail şi pe Facebook. Ei spun că sunt bine, eu cred că le e dor măcar un pic de satul nostru de pescari.

“Nu mai puteam acolo, tati”

Săptămâna trecută primesc un telefon de pe un număr local pe care nu-l ştiam. Nu răspund, gândindu-mă că e o greşeală. Vine SMS-ul: “Sunt eu, Andrei. Sună-mă.”

– Andrei? Ce număr e ăsta?
– Numărul meu.
– Unde naibii eşti?
– În Thailanda, în Koh Samui. Mi-am găsit un job aici şi m-am întors.
– Păi cum aşa? De unde şi până unde?
– Nu mai puteam acolo, tati, nu mai puteam.

Au trecut trei ani din după-amiaza în care Ioana a intrat la mine în birou, şi-a aprins o ţigară şi mi-a zis cu accentul ei ardelenesc:

– No, Brade, vreau să fac ceva cu viaţa mea. Dă-mi un sfat. Ce să fac?

Dacă nu m-ar fi întrebat ea, poate că nu m-aş fi întrebat nici eu. Mulţumesc, copii.