Anambas. Insulele de Nicăieri (2). Mistery Island.

…discriminarea este statutată prin lege. Indigenii (Bumiputra) beneficiază de subvenții, au cotă garantată pentru accesul în universități, primesc reduceri la cumpărarea de locuințe, își pot deschide mai ușor afaceri, primesc credite avantajoase de la bănci și au acces liber la funcțiile publice.

Nici chinezii, care reprezintă circa o treime din populație și nici și indienii (8%) nu sunt considerați cetățeni la fel de egali, iar drepturile lor sunt limitate. Un jurnalist sino-malaezian din Kuala Lumpur îmi povestea cu tristețe că băiețelul lui, foarte talentat la fotbal, nu a fost niciodată selecționat în naționala de pitici a țării, deși avea constant performanțe mai bune decât colegii săi malay.

Ca să rămânem la sportul-rege, lotul de bază al Naționalei de Seniori reflectă limpede caracterul non-meritocratic al sistemului malaezian. Între cei 27 de jucători apare un singur etnic chinez, și acela ca rezervă la rezerve. Cât despre reprezentativitate în structurile de conducere, guvernul actual include doar doi chinezi, ambii în poziții mai degrabă decorative: un Ministru al Muncii și un Ministru Secretar de Stat fără portofoliu.

Revista The Economist încapsulează situația Malaeziei într-un titlu scurt și nemilos: “Tall buildings, narrow minds.” Și continuă: “After 50 years, Malaysia should stop treating a third of its people as non-citizens”.

Chinezi în Penang, Malaezia.

Și în ceva mai toleranta Indonezie s-au petrecut abuzuri. Acum nu mai departe de 20-25 de ani, în provincia Aceh din vestul Sumatrei etnicii chinezi erau linșați, iar copiii de sex bărbătesc – castrați pentru a nu se putea reproduce. “Să li să stingă neamu'” cum se blestemă la noi la țară.

Indonezienii sunt și astăzi convinși că tsunami-ul din 2004 a fost pedeapsa lui Allah pentru toate aceste nelegiuiri.

E o situație paradoxală și ironică dacă ne gândim că grosul bazei etnice a întregului bazin Indo-Malaezian, din Sumatra și până în Moluce, s-a format prin migrații succesive de pe teritoriul actual al Chinei. Vorbim, deci, despre o rivalitate între chinezii vechi, cei veniți acum câteva mii de ani și chinezii noi, care s-au aciuat în regiune de două-trei secole.

Doamna Christina este descendenta acestei din urmă categorii. De fapt o cheamă Kim, dar pentru că n-a vrut să aibă probleme a optat în acte pentru numele pe care-l primise în timpul anilor de studiu la o școală catolică. În Indonezia preponderent musulmană e preferabil să pari creștin decât chinez. Eu unul nu mai înțeleg nimic.

Cea mai frumoasă insulă din Asia.

Într-un articol din 2012 intitulat “Asia’s 5 top tropical island paradises”, CNN a introdus și grupul de insule Bawah cunoscute și ca “Lower Islands” sau “Laguna”. Pe celelalte patru locuri se situau mult mai popularele Similan și Koh Chang (Thailanda), Halong Bay (Vietnam) și Langkawi (Malaezia).

Materialul se referea de fapt la destinații de sailing cu plecare din Singapore, dar menționarea Bawah în primul paragraf al articolului a generat un val de mândrie locală și, răsfoind blogurile indoneziene în care se face referire la Anambas, vei descoperi adeseori afirmația că “Bawah este cea mai frumoasă insulă din Asia, conform CNN”.

– Doamna Christina, cum e acolo? E frumos? Ați fost?
– Nu, n-am fost, cum să fiu. E foarte departe, faci 4-5 ore cu un speedboat pe mare deschisă, cu valuri mari, sooo …

De câțiva anișori Bawah se află în îngrijirea/exploatarea unui anume domn Paul, expat în Singapore, căruia mie cel puțin mi-a fost cu neputință să-i dau de urmă online. Pe insule nu există încă nicio facilitate turistică în afară un ponton de lemn, iar singurii vizitatori ai destinației sunt veliștii și liveaboard-urile de scufundători din Singapore. Nici unii, nici alții, nu se aventurează mai departe spre centrul arhipelagului. N-are rost.

Un arhipelag pe persoană fizică.

Cum n-are rost nici ca eu să fac drumul invers, din inima Anambasului până la extremitatea sa sudică, pe cine știe ce coajă de nucă și pe cine știe ce mare turbată, amân Bawah pentru data viitoare. Acum să ne concentrăm pe ce avem la îndemână. Ce-avem la îndemână, doamnă?

– Uite, mâine îți dau un băiat din sat să te ducă pe Talung Lansang, zisă și Mistery Island.
– Mistery Island? Sună bine. Ce e acolo? Unde e?
– E aproape. E insula noastră, a mea și a lui Tolam, încercăm din 2009 să construim un resort acolo cu niște investitori singaporezi. Dar merge încet. Aprobări peste aprobări, hârtii peste hârtii și muncitori care ne lasă baltă în mijlocul lucrărilor și fug cu materialele.
– Sigur, merg cu cea mai mare plăcere.
– Așa, să te duci să faci poze, că ne trebuie și nouă pentru site când o fi gata resort-ul.
– Deci mă trimiteți în misiune?
– Îți facem un preț bun pentru barcă. Ca pentru un jurnalist. O să vezi, e foarte frumos acolo, pe Coconut Island.
– Stați așa. Cum se numește insula de fapt? Talung Lansang, Mistery sau Coconut?
– A, stai că le-am încurcat…

Aveam să aflu ulterior că doamna Christina și domnul Tolam, cei doi bunicuți simpatici din Tanjung Tabu, dețin nu mai puțin de…