Anambas. Insulele de Nicăieri (2). Mistery Island.

…înființat pe Matak pentru uzul și abuzul muncitorilor de pe platformele de foraj. Pescarii se mai rătăceau și ei pe-acolo și veneau acasă beți rupți, blenoragici și fără un sfanț în buzunare. Victime colaterale.

Dacă de vorbă bună nu s-a putut rezolva nimic, nevestele pescarilor au luat problema în propriile mâini. Un commando alcătuit din 500 de sătence a desantat într-o zi la infamul tractir și i-a dat foc. Poliția n-a avut nimic de anchetat. Accident.

Mistery Island.

– Mergem, mister Brad?

Ăsta micu’, Cecep, ar putea să se facă regizor de filme. Are știința suspansului. Mă mai învârte vreo oră dintr-o insulă într-alta, plutind peste cele mai limpezi și mai albastre ape pe care mi-a fost dat să le văd vreodată în cariera mea de marinar amator, apoi fixează prora într-o linie dreaptă numai de el știută, lasă motorul moale și-mi zice din ochi:

– Acolo.

Nu pot compara accesul spre Mistery Island decât cu covorul roșu care duce către o gală de premiere. Odată pășind pe el știi cu siguranță ce te așteaptă la capăt: emoție, magie, artificii, încununarea tuturor eforturilor pe care le-ai depus vreme îndelungată poate fără speranța răsplății.

Un covor de culoarea ochilor de înger pe care înaintăm cu grație, fără să ne înghiontească nici cel mai mic tremur al apei. Cecep abia-și îneacă un zâmbet de satisfacție. El știe deja cum se termină filmul: mor eu.

Se cuvine să le mulțumesc lui Dumnezeu, mamei și juriului pentru că, printre nenumăratele mele defecte, nu m-au înzestrat și cu meteahna invidiei. Fiecare centimetru pătrat al Insulei Misterioase îmi oferea un motiv să îi pizmuiesc de moarte pe cei care puseseră mâna pe o asemenea minune.

Plaja micuță cu un nisip parcă tocat din perle, laguna din fața ei, o interminabilă piscină naturală care se adâncea treptat și blând de la albul cel mai alb la albastrul cel mai electric, strâmtoarea din dreapta plajei, unde pești de toate culorile colcăiau prin coralul sănătos, linia perfectă a tinerilor palmierilor tineri și puternici,

păduricea de mangrove de pe partea cealaltă a insulei, vederea ireală de pe vârful colinei, moliciunea apei pe care vântul o mângâia doar cât s-o facă să toarcă și cele două ostrovuri vecine care țineau de șase împotriva oricărui intrus,

toate acestea m-ar fi făcut să îi urăsc de moarte pe Christina și pe Tolam cu tot neamul lor de chinezi oportuniști.

Dar nu, nu i-am invidiat și nu-i invidiez nici astăzi pentru această nestemată desprinsă și căzută în mare din colierul cine știe cărei zeițe. S-o stăpânească sănătoși.

Există, însă, un lucru pentru care nu-i voi ierta niciodată: odioșenia aia de ponton.

(va urma)

Vezi mai multe imagini, inclusiv odioșenia, în galeria foto a articolului. Foto și video realizate cu o cameră SONY A7 oferită de SONY România.