…ambii trecuţi u npic de 30 de ani. Ea-muzeograf, premiată a Academiei Române, angajată a Muzeului Ţăranului Român, implicată în multe proiecte culturale. El-pasionat de fotografie, angajat al unei firme cu sediul în Romană. Îşi programaseră minuţios, cu 8 luni în urmă, călătoria în Thailanda și Cambodgia.
Cu pasiune despre pasiune.
Ca să şi-o poată permite cu salariile lor “de intelectuali”, el şi-a vândut bicicleta dragă şi amândoi au facut economii la sânge (nu fumează, nu beau, nu ies în oraș, stau cu chirie). Privindu-i, aş fi putut să îmi explic bucuria cu care-şi trăiau concediul, chiar în condiţii materiale aspre, prin ceea ce mie îmi lipsea (cum altă dată aş fi făcut): aceea că ei se au unul pe altul şi că se înţeleg.
Dincolo de toate nemulţumirile lor obiective faţă de hibele sistemului românesc, oamenii aceştia m-au emoţionat profund prin decenţa propriilor trăiri, dar mai ales pentru căşi-au găsit echilibrul în pasiune. Niciunul dintre ei n-ar face altceva decât ce face în prezent. “Asta ne reprezintă.”I-am ascultat argumentându-şi pasiunile cu pasiune. Ei au fost primii din şirul indiciilor către răspunsul căutat.
De la Khanom și de la draga de Thai Mama am plecat pentru 2 săptămâni prin sudul Thailandei, în compania unor oameni pe care atunci i-am intâlnit prima dată. Diferiţi ca personajele unui film, am făcut o echipă atât de frumoasă că zici că fuseserăm la casting (sau poate că fuseserăm și uitase Brăduț să ne prevină). Am vizitat optsprezece insule, am văzut nu mai știu câte plaje, ne-am bălăcit singuri prin lagune albastre, ne-am fotografiat, am râs, am cântat ca niște vechi și buni prieteni.
Borneo. Intens.
Apoi back to base, de unde am zburat către Borneo. Cele nouă zile programate au devenit trei săptămâni.Natură sălbatică, junglă, animale, pentru prima dată s-au derulat în faţa ochilor mei episoade live din Animal Planet şi National Geographic. M-am reîntâlnit cu mine însămi şi propria-mi voinţă urcând pe vârful Muntelui Kinabalu. O experienţă care m-a provocat psihic şi fizic în egală măsură, aproape de limită. Borneo fost cea mai intensă parte a călătoriei, o parte de care mi-aş dori să-mi pot agăţa viaţa, cumva, în viitor.
Și iar back to Kuala Lumpur. De acolo am zburat spre Bali şi Singapore.
Bali. Oana.
Citisem că Bali abundă de spiritualitate, iar eu am primit porție dublă prin prezența Oanei, “românca din Bali”, recomandată tot de Brăduţ și Elena.
Oana means genul de om care îşi deschide sufletul şi casa necondiţionat. Oferindu-se să mă ajute cu găsirea unei cazări în Ubud, pentru că planurile îi fuseseră încurcate de o persoană neserioasă chiar cu câteva ore înaintea aterizării mele, a rezolvat problema acelei nopţi într-o manieră proprie: m-a cazat în camera ei, în patul ei cu baldachin, ca din povești. Ea și-a improvizat culcuș pe o saltea împrumutată de la vecini.
Oana este…
Comentarii - 20 Comentarii
Lasă un comentariu
…mai sunt si alti bucuresteni (get-beget) care vor sa “plece” de acasa….;)
Adica sa se duca cu “pluta” la “capatul lumii”.
mai vreau! mai vreau să mai scrie, să mai citesc recuperarea ei! mai vreau!
@ib: mai scrie, mai scrie, așa a promis.
🙂 de cand am inceput sa citesc articolul, mi-am dat seama ca este povestea regasirii cu sinele… si am citit ca protagonista este avocata, iar dupa urmatoarele 2 randuri m-am mirat de cat de bine scrie 🙂 si uite unde ii era vocatia 🙂 ma bucur, frumoasa poveste.. succes, Andreea!
as vrea si eu sa o cunosc pe Oana din Bali, voi fi acolo in mai, cum s-ar putea?
@Teodora: vorbesc cu Elena (ea ține constant legătura cu Oana) și îți răspund în privat.
Daca este posibil, as vrea si eu datele de contact ale Oanei, te rog, voi merge in Bali in iunie
@Mihaela: există un link în articol către pagina ei de Facebook (Oanameans). Lasă-i un mesaj acolo. Îți va răspunde cu siguranță.
Eu de cand am fost in Thailanda si chiar in Chiang Mai nu mai cred ca esti acolo,ba cred ca ti scrii articolele dintr un apartament din Bucuresti cu Atlasul in fata,,,:)
@Nickescool: m-ai prins! Nu mai sunt la Chiang Mai din iunie 2014. Și am și atlas. Să-mi fac o poză cu ziarul de azi? 🙂
Povestea asta e povestea mea. Ma regăsesc cum nu mi-am închipuit în rândurile de mai sus. “După aproape 13 ani de muncă pe cont propriu, într-un domeniu arid, nefiind copilul vreunui nume care să-mi deschidă uși” – pentru mine au fost peste 20 de ani, cu unele succese suficient de plăcute ca să-mi dea iluzia că sunt pe drumul cel bun. Labirintul, figură clasică a arhitecturii peisajului și grădinilor din evul mediu și până nu demult, e figura de stil perfectă prin definiție. Îți dă iluzia că urmezi un traseu linear, pentru a ajunge într-un final inexorabil în punctul de plecare. Singura șansă pe care o ai de a evita catastrofa e să spargi zidul cumva. Povestea asta e povestea unei spărgătoare de ziduri 🙂 Mulțam fain, Andreea, mulțam fain, Brăduț. Fain de tot. E genul de text pentru care continui să ies din cabină dimineața și să deschid capacul de la laptop. Genul de poveste care mă convinge, dacă mai era nevoie, că indiferent prin ce dificultăți trec, în vecii vecilor nu mă mai întorc la viața anterioară. Cum e vorba aia? “you made my day!”
Frumos scrisă, din suflet!
Mai scrie, Andreea!
Este minunat ce ai putut transmite prin acest articol! Bravo Andreea!
Foarte frumos articolul; mi-a placut mult expresia “ma coborase in tomberonul vietii”
[…] Andreea Mazilu. Două luni în Asia. Ieșirea din Labirint. […]
[…] Acest text a fost publicat aici […]
[…] așteptările tuturor. Articolul „Două luni în Asia. Ieșirea din labirint” (https://www.tedoo.ro/andreea-mazilu-doua-luni-in-asia-iesirea-din-labirint/) a avut mare succes, ceea ce s-a văzut în like-urile și comment-urile adunate în doar câteva […]
[…] mă urmărise, îmi citise postările și a simțit sămânța din mine. Și am scris un articol, Maria Mazilu, ieșirea din labirint. În momentul în care Brad a postat articolul în momentul acela s-a produs declicul în mine și […]
[…] „Două luni în Asia. Ieșirea din labirint” publicat pe Tedoo.ro a fost lung dar de mare succes. Maria îmi povestește cum, din cauza […]