Anonima Sudamericană (ep. 7): Brazilia. Ușor cu Lebăda pe Amazon.

Aflăm că am staţionat toată noaptea, din cauza unei defecţiuni la motor care nu pare să îngrijoreze pe nimeni, în afară de câţiva turişti neobişnuiţi cu ritmul vieţii de aici. Nici cei din echipaj nu ştiu cum să explice care e problema cu motorul, sau când se va remedia, dar își afirmă ignoranța fără vinovăţie, cu un zâmbet firesc în stare să debusoleze şi cea mai isterică femeie de afaceri la shopping în mall, între două “meetinguri”. Slavă Domnului, aşa specie nu s-a inventat încă pe vapor.

Domnul Amazon face spectacol.

Câteva ore după răsăritul soarelui, pornim pe fluviul cât o mare liniștită, plutind apropiaţi de unul din maluri –  apropiaţi însemnând o lăţime de Dunăre la vărsare. Putem vedea din loc în loc prezenţa umană, acolo unde țărmul e curăţat pe o porțiune în jurul caselor din lemn, pe piloni. Fiecare casă își are propria stație la autostrada Amazonului, sub forma unui ponton la care trag bărci cu motor pe post de autoturismul familiei şi canoe strâmte, scobite dintr-un singur trunchi, în loc de biciclete pentru ăia mici. Pe lângă noi curg lent câteva orăşele, nenumărate cătune şi case singuratice arborînd steagul roş-alb al statului Pará sau simbolurile comunității, desenate pe pânză, fluturând deasupra rufelor întregii familii, atârnate la uscat.

Pe vapor, spectacolul începe la răsărit și se termină târziu în noapte. De la pupa până la prora nu poți face plimbări prea lungi, dar realitatea se schimbă direct proporțional cu numărul plimbărilor până la bar. Astfel că unul dintre pasagerii de pe Lebădă, un brazilian cu aspect de pitbull bronzat și predispoziție la hlizeală, se decide într-o zi că s-a plictisit de hainele lui și convinge o femeie sa-i împrumute poșeta și rochia decoltată. Astfel dichisit, face promenade ostentative și demonstrații de samba pe punte, în acompaniamentul muzical produs de niște băieți care bat ritmul în cutii de plastic întoarse cu fundul în sus. Unii îmbogățesc percuția cu câte un triangle, instrument pe care mulți brazilieni îl consideră indispensabil într-o călătorie.

Fluturând din poșetă, spectaculosul se oprește din cat-walking și, pradă unui impuls artistic imprevizibil chiar și pentru el însuși, sare agil pe una dintre măsuțele albe de plastic împraștiate pe punte. Urmează o negociere de câteva fracțiuni de secundă, soldată cu un refuz categoric din partea mesei. Tăblia se rupe în două și travestitul nostru cade grămadă. Poalele îi sunt în dezordine dar zâmbetul e impecabil și buna dispoziție – pusă la patru ace. Câteva ore mai târziu, Țuțurică, tocmai revenit de la siesta de pe puntea inferioară, mă întreabă în treacăt dacă am simțit și eu cutremurul. Pierduse spectacolul, dar auzise finalul.

Că tot vine vorba, expresia “se dă în spectacol” nu mi se pare cea mai potrivită pentru spontaneitatea braziliană, mai aproape descrierii find “face spectacol”, pentru că implică faptul că protagonistul ştie foarte bine ce face şi o face cu plăcere. Chiar și Țuțurică, profesionist în ale clovneriei, e impresionat. În timpul zilei, puntea devine scena unui show multiplu, de la capătul în care muzicanții inopinați își varsă ritmul prin degete la cel în care jucătorii de cărți se ridică brusc de la masă ca să țină un discurs audienței luate prin surprindere.

Sozinha pe barca îndrăgostiților.

Când nu e corabia nebunilor, Lebăda Albă devine barca îndrăgostiților. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, reușește să fie și una și alta, simultan. Amurgurile amețitoare de pe fluviu își aduc și ele contribuția, astfel că spre seară marginile vasului adună ciorchini de romantici căzuți în admirația soarelui și a fetei (băiatului) de alături. Ceea ce mă face să cred că magia Amazonului nu acționează doar asupra noilor sosiți. În ritualurile dragostei, brazilienii nu m-au frapat prin strategii complicate. Rememorez întâmplările anterioare, de la sosirea la Rio, și un cuvânt întrebător auzit de câte ori Țuțurică nu era prin preajmă: Sozinha? (pronunțat „soazinia”).

Urmând un proces care se desfășoară cu exactitate de ceasornic atunci când călătoresc, odată ce la iese la suprafața conștiinței o întrebare, o urmează la scurtă vreme răspunsul. Se întâmplă mai ales cu cuvintele al căror înțeles nu mi-e cunoscut încă. Când al 200-lea sozinha îmi trezește curiozitatea, aflu, fără să întreb, că înseamnă singură, și mă prind imediat că întrebarea era echivalentul lui „singurică, singurică?”. Semnificația din spatele vorbei, însă, nu are un conținut agresiv, ci mai degrabă curtenitor, desenându-mi în imaginație un păun care-și desfășoară evantaiul cozii, măturând pământul cu o aripă întinsă. Pe Lebăda Albă, eram deja obișnuită ca primele fraze dintr-o conversație să fie: „Câți ani ai?” și „Ești căsătorită?”. Poveștile de dragoste de la bord se inițiază firesc și plutesc mai mult pe apele superficiale ale flirtului decât pe cele adânci ale patetismului pasionat.

Puținele oaze de liniște sunt la răsăritul soarelui și la apus, când pânza liniștită ce acoperă profunzimile Amazonului reflectă atâtea culori câte nu știai că există, iar lumea fluviului are aerul că așteaptă, amuțită și înfrigurată, săvârșirea unui miracol.

În episodul următor: Aflăm la ce oră se închide o bancă non-stop. Țuțurică primește o ofertă de la un bancomat plin de dragoste. Ajungem la Manaus și aflăm cum a pierdut Anglia un meci contra Braziliei. 

Foto și text de Liana Oprea. Aventuri de Liana Oprea și Răzvan Antonescu alias “Țuțurică” alias “Spidu”. Acest foileton este dedicat memoriei lui Răzvan Antonescu.