In Parcul Lumbini, locul nașterii lui Buddha, Sega află de la o piatră cine este și de ce se tot rostogolește așa.

Adevărul e urât cu spume, dar are o voce foarte frumoasă. Penultimul episod online din aventurile spirituale în Nepal.

Sega se întâlnește, vrând-nevrând, cu un șerpaș nepalez mititel și insistent. Cei doi discută despre Shangri-La, femei și România.

Povestea Dashain-ului, cel mai important festival religios din Nepal, scrisă cu sânge de Sega.

În a doua zi de Vipassana, Sega se întâlnește cu Roald Amundsen. Cei doi pornesc împreună în căutarea legendarului tărâm Shangri-La.

Vipassana, arta de a trăi în pace cu tine însuți și de a obține libertatea. Prin muncă.

Sega cumpără înțelepciune la promoție, apoi pleacă la retreat-ul de vipassana al lui Goekanji. În poveste apar un zombie polonez și o frumoasă rusoaică.

Kathmandu, Nepal. Sega mai are 8 zile pâna la cursul de Vipassana, zile pe care le va umple cu Pokhara, Annapurna, elefanți, trekking si rafting.

EVENIMENT! Abia ieșit de sub condei, Volumul Doi al ciclului “Namaste” se deschide în premieră pe Tedoo. Saga lui Sega continuă în Nepal.

Sega ne povestește, în sfârșit, cum decurge o sesiune Tantra. Romanul “Namaste” va continua pe hârtie, în librării.

Crezi că dai 800 de dolari și gata? În trei luni te liniștești și devii supra-om? Tu nu ai aflat încă ce înseamnă să fii om. Tu nu empatizezi cu oamenii.

Sub Luna Plină, Sega este fermecat de respirația frumoasei Adar.

Controlul presupune un conflict, o luptă aprigă. Tu vrei să controlezi gândurile, iar ele se opun, devenind și mai puternice, alimentate fiind cu energia ta. Și lupta asta nu te lasă să îți iei vacanță.

Meditația în întuneric simbolizează moartea și renașterea. Când lumina se stinge ne dizolvăm în negrul infinit. După care se aprinde lumina și iată-ne născuți din nou.

Râdeți, râdeți… Unii dintre voi se vor întoarce și vor sărbători, iar alții… poate că au râs pentru ultima oară…

În Buddha Grove, soarele se hârjonește cu norii, Curcubeul îmi mai arată niște mișcări de Tai-Chi, iar Bucuria își vede mai departe de piruetele ei.

Occidentalii pot să-şi suprime tusea, strănutul, sughiţul şi vânturile. Şi indienii pot, dar nu văd rostul.

Sunt lucruri care ne plac, altele care nu ne plac. Alergăm mereu după ce ne place și fugim de ceea ce nu ne place, respingând sau ascunzându-ne. Fiți cu totul în ceea ce nu vă place.

E genul care se aruncă pe tine fără inhibiții, dar nu știe prea bine ce să facă atunci când ajunge acolo. Se poartă ca o fetișcană dornică, însă fără experiență, și asta te stârnește și mai și.

Capul îmi ajunsese cât o stea, corpul cât o galaxie. Și continuam să cresc, amețitor de repede. Mai aveam puțin și dădeam pe-afară din univers.

La un moment dat, când încetezi să mai împărți lucrurile în pozitive și negative, începi să vezi altfel. După mintea mea, asta înseamnă să te iluminezi.

Ți-e frică să îți scoți inima la iveală. Însă pe lângă teamă îți simt și curiozitatea. Asta te împinge înainte. Vrei să afli. Ți-e sete. Ești un căutător ca și mine.

Fără să sar vreun detaliu, mângâi cu o privire atentă și obiectivă pielea netedă, bronzată și perfect întinsă pe trupul bine proporționat.

Deși nepoftită, răceala s-a instalat de azi noapte și mai confortabil în corpul meu. Sper să o izgonesc până mâine, ca să respect angajamentul pe care l-am luat față de mine însumi: 7 dimineți consecutive de meditație dinamică.

Sega, nu o să te eliberezi dacă spargi oglinzile, îmi vorbește înțeleapta casă a lui Osho. Așa doar o să te tai, îmi șoptește Chuang Tzu.

Copleșit, tânărul mai are puțin și leșină de emoție, dar se luptă din răsputeri să rămână sfinx. Eu și Dev râdem pe înfundate, ca niște ne-sannyasini ce suntem.

Nota lui Brăduţ Au trecut mai bine de trei luni de când publicam al 16-lea fascicul din “Romanul de Aventuri Spirituale.” Sega ajungea în India, intra în retreat-ul lui OSHO, descoperea sursa extravaganţelor acestuia, se iniţia în înfricoşătoarea meditaţie dinamică, […]

Deodată, muzica se oprește și începe balamucul. Parcă s-ar scufunda Atlantida sau s-ar nărui Pompeiul. La urechile mele ajung urlete inumane și vaiete înfiorătoare și trag concluzia că dacă tot sunt în iad, măcar să nu fac notă discordantă. Încerc să mă alătur sinistrului cor, dar nu îmi iese nici măcar un scâncet. Glasul meu scârțâie timid, ca o clanță ruginită.

Un om hotărât ar trebui să simtă că s-a întâmplat ceva cu el după 7 zile de meditație dinamică. Ar trebui să fie alt om la sfârșitul celor 7 zile.

Un indian cu plete cărunte, despărțite de o chelie generoasă, traversează aleea și se apropie de poarta mea. Mă frec la ochi. Nu se poate: Osho?! Misteriosul personaj îmi zâmbește plăcut, ca și cum m-ar cunoaște de când lumea și îmi arată legitimația. E în regulă, îl las să treacă, dar inima continuă să îmi bată cu putere.