Tedoo cu Brad Florescu

Brad Florescu

Writer. Travel maker. Prophet in exile.

Urmăreşte-mă pe:
Twitter, Facebook

Duşi de-acasă (ep. 3, partea a II-a): Chef Tummy. Toată viaţa am să învăţ.

Bărbatul de 49 de ani, masterand în ştiinţe politice, economie şi finanţe, fost copywriter de senator american, fost ghimpe în coasta lui IBM, fost angajat de vârf al unei companii din Top 500 Forbes, sfătuitor personal şi prieten apropiat pentru bogaţii Americii, jucător la bursă şi probabil multimilionar, singurul farang autorizat să predea gastronomie thailandeză în Thailanda, se spală pe mâini, bea un pahar zdravăn de apă şi se aşează în faţa mea, pregătit pentru interviu.

Trei roţi pentru o viaţă: Alin Totorean

Îţi dedic un post pe Thailander. Scriu despre cum ne-am bălăcit în Golful Thailandei, despre cum am fost la spa în Hua Hin, despre cum am mâncat dulciuri la Prachuap Kiri Khan sau despre cum ne-am udat ciuciulete de Anul Nou thailandez în Mae Hong Son. Ca şi cum ai fi fost acolo, cu Unirea şi cu mine.

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 11): Ce femei, ce femei!

“Traditional way. You can help.” sugeră Johan. „Traditional” sună foarte bine în urechile străinului călător. Cât despre „help”, cine ar fi refuzat să-şi vâre braţele până la cot într-un meşteşug secular, asudând alături de localnici? Eram un cetăţean al lumii, unul de-al lor, dacă o făceam şi pe asta puteam să candidez la postul de şaman. Spectacolul putea să înceapă.

Duşi de-acasă (Ep. 2): Daria Kaigorodova, Mama Rusia

Salomeea e sănătoasă şi cuminte pentru că a fost născută acasă, în dragoste şi pentru că a fost cu mine din prima secundă. Dacă o năşteam la spital, mi-o aduceau s-o văd cinci minute, dar aşa a stat cu mine în fiecare clipă a vieţii ei. Eu mă ghidez după ideea de grijă naturală.

Amazingrace.ro a devenit Tedoo.ro!

Atunci când ajuţi schimbarea, trebuie să fii la rândul tău gata de schimbare. Demarat cu entuziasm mult şi resurse puţine, Amazingrace.ro a fost un produs bun la vremea lansării. Pentru 2011, era nevoie de mai mult. Aşa a apărut Tedoo.ro.

Air Asia introduce sistemul Fly-Thru

Sistemul funcţionează ca un zbor clasic în conexiune (de pildă, Bucureşti – Paris – Singapore cu Air France). Nu e o premieră în lumea aviaţiei. Toate companiile aeriene legacy oferă asta. Dar pentru un low cost carrier e lucru mare.

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 10) – Sfatul șamanului: v-a mușcat o cobră? Faceți sex!

– De când lucrez ca ghid, am fost mușcat de 5 ori. Două cobre și trei vipere. Ultima oară chiar aici, la râu, când mă spălam pe picioare. Şi uite, n-am murit.
– Cuvintele tale sunt o adevărată alinare. Dar cum ai făcut? Ai avut ser anti-venin la tine?
– Ei, na! De unde ser anti-venin în Ketambe? Am aplicat metoda tradițională.

Tot ce vrei să știi despre Ko Phi Phi

Dacă mergi în Thailanda și nu ajungi în Ko Phi Phi, vei avea de dat explicații acasă. Phi Phi e o destinație obligatorie pe circuitul backpackerilor care vor să vadă cât mai multe locuri în cât mai puțin timp.

Bangkok, cu bune şi cu rele

Chatuchak e locul ideal pentru a cumpăra produse locale: confecţii, artizanat, decoraţiuni, ceramică, uleiuri aromate, pielărie şi milioane de alte lucruşoare foarte drăguţe. Marfa e relativ ieftină, nu o să ai spor la negociere decât dacă achiziţionezi cantităţi mai mari (pentru 10 tricouri, de pildă, o să primeşti un discount de 25-30%).

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 9) – Gunung Leuser. Transmitem in direct din Cartea Junglei

Biologii au descoperit că PNGL adună la un loc cele mai multe specii de plante și animale prezente în Cartea Junglei, capodopera lui Rudyard Kipling. Lista rezidenților din PNGL e nesfârșită: peste 25.000 de specii, dintre care aș menționa aici doar câteva endemice: Orangutanul Sumatran (Pongo Abelii), Tigrul Sumatran (Panthera Tigris Sumatrae), Elefantul Sumatran (Elephas Maximus Sumatranus)

SONY Cyber-Shot DSC-TX5, primul aparat pe care n-am reușit să-l distrug

Fiecare tură în care merg e ca un experiment Top Gear în care nu mașinile, ci aparatura foto și video sunt împinse până la limite. A treia tură în Sumatra a avut ca temă apa: râu, ocean și lac, toate în sezonul ploios. Şi n-aș fi putut să vă povestesc vizual mare lucru dacă nu l-aș fi luat cu mine pe micul, dar nemuritorul SONY Cyber-Shot DSC-TX5.

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 8) – Cafeaua care l-a omorât pe Tolo.

Lolo, Molo și Tolo sunt 3 zibete care, fără consimțământul lor, contribuie la edificarea societății capitaliste. De dimineață până seara sunt hrănite cu boabe de cafea pentru ca, a doua zi, din intestinul lor gros să reiasă deliciosul Kopi Luwak, cea mai scumpă cafea din lume: până la 600 de dolari kilogramul.

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 7) – Cine e mâncat în Sumatra și de ce.

“Mergeți la firma elvețienilor. Ei se ocupă cu cafeaua pe-aici”. Am pornit prin ploaie în direcția trasată de arătătorul bătrânului, către o margine noroioasă de sat. Firma elvețienilor era singura construcție de cărămidă din tot Lintongul. Am sunat la ușa de termopan. Ne-a deschis un bărbat ale cărui trăsături vag europene se chirceau într-o mină surprinsă și bănuitoare.

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 6) – Din lac în râu, din râu în puț.

Ştiai că între Ajibata și insula Samosir funcționează regulat un car ferry? Nu și nici nu te interesa? Nici eu n-am știut și nici nu mă interesa. Puteam să întreb. Aș fi scurtat drumul cu 10-12 ore. Dar bărbații adevărați nu cer direcții. Bărbații adevărați se rătăcesc.

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 5) – Cât costă cafeaua cea de toate zilele.

Cafeaua i-a îmbogățit pe mulți. Terase și restaurante, importatori și prăjitori, exportatori și procesatori, intermediari și revânzători, pe lanțul lung de la pământ la ceașcă, fiecare zală dublează prețul. Pentru ca industria cafelei să câștige atât de bine, cineva trebuie să piardă. Aș propune să piardă fermierii. E cineva împotrivă? Se abține cineva?

Intermezzo: Spa. La última frontera.

Estos son los viajes de la nave Entreprise. Su misión es continuar explorando mundos nuevos y hospitalarios, buscar nuevas formas de relajación y bienestar, dejarse con valentía en las manos de los magníficos terapeutas del Universo de la Isla Tailandesa Koh Samui.

Ko Samui. Spa. The Final Frontier.

Jurnal de bord al căpităniței Picard. Acestea sunt călătoriile navei Entreprise. Misiunea sa continuă de a explora lumi noi și primitoare, de a căuta noi forme de relaxare și binefacere, de a se lăsa curajos pe mâna extraordinarilor terapeuți din universul insulei thailandeze Ko Samui.

Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 4) – Alcool, Cafea, Droguri si Treabă Mare.

La primul restaurant din Tuk-Tuk, cum treci de curbă, dai de alt semn, care pare să îl contrazică pe cel din aeroport: „We Sell Magic Mushroom”. Textul e însoțit de imagini suggestive: o ciupercă gigantică și niște norișori psihedelici, ca să fie clar. Al doilea restaurant afișează aceeași ofertă. Al treilea – la fel. Magic Mushroom, Magic Mushroom. Sunt celebrele ciuperci halucinogene, care răsar după ploaie din balega de bivol. Nu glumesc și nu încerca asta la țară. Funcționează doar în baligi tropicale.