Nimeni și nimic nu mă putea face să plec de la Lacul Toba. Azi am să vă povestesc cum am fost invitat la o nuntă, cum l-am învățat Photoshop pe Președintele Indoneziei și cum am reușit să îngheț bocnă la 5 grade nord de Ecuator.

Când povestesc despre locuri ca Toba, mă frustrează teribil faptul că nu pot să spun tot. Că, de oriunde aș alege să încep povestea, va trebui să renunț la o parte din întâmplări. Trebuie să selectez, să prioritizez, să tai și să spânzur evenimente, stări, imagini. Altfel n-aș mai termina niciodată. Vă avertizez, deci, că ceea ce veți citi mai departe e doar o bucățică din ce am trăit acolo și că, pentru a vă putea imagina ce veți trăi voi, trebuie să înmulțiți totul cu o sută.

Pasagerii au aceleaşi drepturi, indiferent cu cine zboară: curse de linie, curse charter sau low cost. Singura condiţie este ca zborurile să fie operate de companii aeriene din Uniunea Europeană.

În ambele variante, zborul vă costă undeva pe la o sută, o sută și un pic de euro. E chilipir curat.

La latitudinile astea, ploaia nu stă mult pe gânduri. Cum se strâng norii, începe. Am luat-o spre casă și era cât pe ce să scap neudat, dar cu 200 de metri înainte de destinație, s-a pornit potopul. Am intrat în cameră murat până la piele. Mi-am scos hainele ude și m-am apucat să-mi verific mai atent rănile. Cea de la cot nu arăta bine deloc. Se vedea osul. Sângera abundent. M-a luat cu leșin.

Până de curând, am fost convins că cele mai urâte orașe din lume sunt Slobozia, Slatina și Bucureștiul. Dar îndată ce-am atins coasta nordică a insulei indoneziene Sumatra, podiumul clasamentului meu personal s-a schimbat spectaculos. Doamnelor și domnilor, cele mai urâte orașe din lume sunt Medan, Medan și Medan!

Taman când mă gândeam că ar fi cazul să merg totuși mai departe, spre Singapore sau Kuala Lumpur, ochii mi s-au oprit pe afișul unei agenții de voiaj. Zicea așa: “Penang-Medan by boat, daily at 9 a.m.”. Medan? Sumatra?? Indonezia??? Trebuie să fie o glumă, o confuzie. Intru.

După două zile în capitală, a urcat la Chiang Mai, a coborât la Phuket, a luat vaporașul spre Koh Phi Phi (unde-a reușit să petreacă 4 ore între la Maya Bay, locul unde s-au filmat cele mai tari scene din The Beach), a stat o noapte în Samui și, de acolo, a venit în Koh Pha Ngan chiar în ziua de Full Moon Party.

Am pornit, împinși doar de cele două picioare bătrâne, dar antrenate, ale ricșarului. Vehiculul era echipat cu un casetofon pe baterii, pentru a face experiența mai agreabilă. Oldies but goldies. Am părăsit Lebut Farquahar pe “I’m not in love”, am cotit dreapta spre Lebut Light pe “My Way” și, pe ultimele acorduri din “Yesteraday Once More”, am ajuns la Fort Cornwallis.

Vaporul s-a desprins de chei la 7 fix, cu destinația Donsak. Thailandezii or fi ei mai relaxați din fire, dar cu punctualitatea nu se joacă. Vasul era ticsit de tineri care zăceau, mahmuri și somnoroși, în cabine și pe punte, resimțind încă efectele multelor ”buckets of joy” date gata pe plajă la Haad Rid

Pasagerii vor avea dreptul de a sta pe scaune cu rândul, în ture de 20 de minute. Pe durata celor 20 de minute, ceilalți pasageri vor sta în picioare. Astfel, se va dubla practic capacitatea aeronavei. Pasagerii care vor dori să stea jos pe toată durata zborului vor fi încadrați la clasa tarifară „low business class” și vor plăti un supliment de 100%.

În “The Beach”, Garland construiește ficțiunea compilând locuri și povești cât se poate de reale din Pha Ngan, Samui, Tao și Bangkok. Insula misterioasă din carte, cu laguna turcoaz, inaccesibilă, se află în Parcul Marin Ang Thong, la 2 ore pe mare de Koh Pha Ngan.

Nu cred să existe pe lume două manifestari mai contrastante la o distanță atât de mică. Doar 5 kilometri spre nord de Haad Rin avea loc, în același timp, un alt eveniment: festivalul Loy Krathong.

Krabi are toate șansele ca, în mai puțin de 10 ani, să devină următorul hot spot al Thailandei. Regiunea oferă peisaje supra-realiste, plaje ca-n povești și, de la o vreme, o colecție de cazări de super-clasă. Una dintre acestea e subiectul articolului de față.

Banyan Tree Phuket nu are camere în sensul propriu al cuvântului. Are vile. 149 la număr. Mai mici sau mai mari, mai scumpe sau mai ieftine. Ca să zic așa, pentru orice buzunar, cu condiția să fie adânc.

Zeavola e un loc frumos. Căsuțele sunt ca niște mâncăruri thailandeze: ușoare, savuroase și cu mici note picante date de elementele luxoase de design sau dotare. Până și apa din piscină e verde.

La etajul 33 se afla atractia hotelului: pool-barul de pe acoperis. In timp ce sorbi linistit o Cuba Libre, de jur imprejur curge tot orasul. Vezi pozele.

Ramada Plaza e un hotel de 5 stele, așezat pe malul râului Chao Praya. Accesul la hotel se face fie pe șosea (dar durează mai mult), fie cu vaporașul care face gratuit transferul de la cea mai apropiată stație de metrou (Taksin). Are 550 de camere și suite, fără să dea senzația aceea neplăcută de coteț de păsări. E suficient spațiu pentru toată lumea și suficiente locuri în care să-ți savurezi în liniște cocktailul, privind bărcile care mângâie senzual apele râului.

Resortul e cocoțat pe un deal, la câteva minute abrupte de plaja din Haad Mae. Perspectiva e minunată, cu tot Golful Thailandei deschizându-se la picioarele voastre.

Închiriază-ți casa, vinde-ți mașina, pupă-ți șeful pe portofel, anunță criza să nu mai conteze pe tine. Pleci un an în vacanță pe-o insulă tropicală. Unde și cum? Afli de-aici. Cu cine? Să-nceapă preselecția!

Un cititor a avut năstrușnica idee de a ne întreba dacă există insule în Marea Neagră și dacă se poate ajunge la ele. Cum nu ne stă în caracter să dăm răspunsuri nedocumentate, am întreprins o expediție de 3 zile pe coasta Mării Negre și ne-am întors cu câteva insule în paporniță.

Cel puțin teoretic, România e o piață de două ori mai mare, deci cu potențial dublu. Şi totuși, oferta de zboruri și destinații a vecinilor maghiari e superioară, calitativ și cantitativ.

Așezământul de la Valea Screzii s-a cladit din nimic. Sau, mai bine spus, s-a clădit din credință și compasiune. Valoarea esențială care-i stă la temelie este aceea că și copilul nenăscut are drepturi. Primul dintre ele fiind acela de a se naște.

Ploua literalmente cu caise. Mirosea a caise. Toți copiii satului aveau bărbiile portocalii de la molfăit caise. Ca-n Paradisul originar, am întins și eu mâna și am luat. Inspirat de gustul fructului moale și parfumat, am reușit să descâlcesc printre ulițele satului drumul spre primul meu obiectiv.

Există niște oameni pe lumea asta care și-au dorit să fie păsări. Şi pentru că nu pot, pentru că au mâini în loc de aripi, pentru că nu pot zbura cu păsările, aleargă după ele prin toată lumea. Norocul lor e că mai există niște oameni, care-i ajută să-și împlinească pasiunea. Fie că iubiți sau nu gâștele cu pieptul roșu sau pelicanii dalmațieni, citiți mai departe. E posibil ca, până la sfârșitul acestui articol, imaginația voastră să prindă, pardon, aripi.

Taxele de aeroport sunt un dat. Un rău necesar. Le știm, ne-am învățat cu ele, oftăm la gândul că trebuie să le plătim, dar le plătim.

Poate că unul dintre motivele pentru care ne vizitați site-ul sunt ofertele adeseori amețitor de bune pentru bilete de avion. Nu mai departe de acum câteva zile, Crina ne informa despre super-promoția Air New Zealand. 350 de euro Londra – […]

Dragi pescari, dragi iubitori ai naturii, bun găsit. În primul rând, dați-mi voie să mă prezint. Numele meu complet este Rezervația Biosferică Srebarna, dar prietenii îmi spun Srebarna, ceea ce vă doresc și vouă.

Nu mai există niciun loc liniștit pe țărmul Mării Negre? Ca să aflu răspunsul, m-am suit în mașina și am luat-o spre sud. Azi vă povestesc ce-am găsit în decurs de 4 ore.

“Pești mandarini aici, lângă ponton? Păi ăștia sunt o super-raritate, sunt greu de găsit și în fundul recifului”.”Da”, îmi răspunde Leon. “Aici lângă ponton s-a bătut recordul mondial la număr de specii vizionate într-o singură scufundare”.