Baan Rak Thai: Un picior de rai şi-o gură de ceai

Ziua: 37+9
Kilometri parcurşi: 3700 + 2160
Localizare: Ban Rak Thai, provincia Mae Hong Son, Nord-Vestul Thailandei
Echipaj: Brăduţ Florescu şi Alina

Soarele obosise să mai tortureze oameni şi se ducea spre casă, la nevastă şi copii. O motoretă cu ataş, care-i suportase dogoarea întreaga zi, cobora scârţâind încinsă pe ultima pantă de 25 de grade din Thailanda.

Motoreta opri. Scoţându-şi casca, omuleţul de la ghidon păşi pe solul prăfos şi gălbui care se întindea de la marginea drumului şi până în vârful dealurilor. Doi copii care treceau din întâmplare prin dreptul lui smuciră capetele speriaţi de cuvintele neînţelese care şuierară pe lângă ei şi se stinseră sfârâind în apele lacului:

„Hai las-o naibii, las-o naibii, e prea de tot!”

Primele două-trei ore le-am petrecut în moarte clinică. Eram convins că, undeva pe drumul imposibil de şerpuit şi abrupt, am avut un accident şi am murit amândoi, şi eu şi Alina. Vestea bună era Dumnezeu şi Sfântul Petru ne trimiseseră în Rai fără prea multe discuţii. Vestea proastă era că trăiam şi că, la un moment dat, trebuia să ne întoarcem la viaţă.

Asemeni mie, Ban Rak Tai a murit şi a înviat. În anii 50, un grup de partizani Kuomintag a fugit din provincia chineză Yunnan stabilindu-şi baza de operaţiuni mai întâi în Myanmar. Trupele comuniste glorioase i-au urmărit, împingându-i spre sud. Au trecut încă o graniţă, oprindu-se pe malul unui râuleţ şi cerând Regatului Thailandei să le acorde statut de refugiaţi. Aşa s-a născut primul Ban Rak Thai, al cărui nume a fost impus de autorităţile ţării gazdă. Ban înseamnă „sat”, Rak înseamnă “iubire”. Satul care iubeşte Thailanda. Are şi de ce s-o iubească

Nu mai departe de acum 20 de ani, dealurile din jurul Ban Rak Thai erau cultivate cu mac. Heroina şi Yaa Baa se plimbau dincolo şi dincoace de graniţă ca la mama lor acasă. Localnicii zăceau ore întregi în transă, ghemuiţi lângă lulele uriaşe, iar când se trezeau puneau mâna pe mitraliere şi se împuşcau cu clanurile de traficanţi din Burma.

Kai are 44 de ani, nu i-aş da mai mult de 28, şi a venit în sat ca asistent medical la începutul anilor 90. Misiunea lui nu s-a rezumat la a administra aspirine şi a moşi copii. Kai a venit să vindece suflete. Şi, cel puţin la suprafaţă, nu se mai vede nicio urmă de rană.

– Treaba noastră, a mea şi a celorlalţi funcţionari publici repartizaţi aici, a fost să le oferim oamenilor un alt stil de viaţă, să-i facem să renunţe la opiu, la traficul de heroină, la violenţă. Le-am făcut echipă de fotbal şi club de fitness, i-am învăţat pe copii engleză şi calculator, le-am explicat oamenilor că există şi alte distracţii pe lume înafară de opiu. La început eram inamicul lor numărul 1. Mergeam prin sat însoţit de militari înarmaţi. Dar acum, lucrurile s-au schimbat.

Îmi arată poze de acum 20 de ani. Satul-minune de azi e doar o grămăjoară de case care se ţin scai de un râuleţ anemic. Lacul de acumulare a fost amenajat ulterior, cu bani din Taiwan. Vechii prieteni nu se uită.

Satul de partizani a renunţat la droguri şi prosperă dintr-un agro-turism făcut ca la cartea thailandeză şi îmbogăţit de curăţenia, minuţiozitatea şi hărnicia chinezilor. Cazările sunt impecabile, mâncarea aş defini-o ca fusion săţios, iar preţurile nu uită de unde au plecat. Ceaiul, cafeaua, ghimbirul şi vinurile de fructe produse pe dealurile unde nu demult creşteau macii şi cuiburile de mitralieră sunt apreciate în tot Nordul Thailandei. Războinici, traficanţi, toxicomani, fotbalişti, aerobici, fermieri, cârciumari, hotelieri, bătrânii din Ban Rak Thai au trăit cel puţin trei vieţi într-una singură.

– Las-o naibii, Alina, e prea de tot.
– De ce spui asta? Oamenii pot trăi câte vieţi vor, atâta timp cât sunt pregătiţi să moară pentru viaţă.

Soarele, obosit să mai tortureze oameni, se ascunde în spatele muntelui de vis-a-vis, dincolo de graniţă. Cu ultima suflare, trimite spre Thailanda un vânt care miroase ca acum douăzeci de ani.

Notă: Alina este al patrulea membru al echipajului “Thailander 2 – Trei roţi pentru o viaţă”, campanie dedicată strângerii de fonduri pentru exploratorul român Alin Totorean. Dacă vrei să fii parte din următoarea poveste, înscrie-te printr-o mică donaţie. Ai toate detaliile aici.

Foto: Brăduţ Florescu, Aprilie 2011.