Înainte de a pleca spre Asia de Sud-Est, backpackerul Stu a cheltuit 8.000 de lire sterline pe un laptop nou SONY, un iPhone, niște căști Sennheiser, un DSLR Canon și o cameră video HD Panasonic, o pereche de ochelari de soare Ray Ban și un echipament de snorkeling Aqua Lung, pe care le-a înghesuit în rucsacul North Face nou și el. A mai dat 300 de lire pe onorariul unui stilist, care i-a aranjat părul după moda sauvage. Alte 200 de lire s-au dus pe un tatuaj reprezentând un dragon care mănâncă un șarpe.
Acțiunea se mută în Bangkok, pe strada Khao San unde patronul de la Chai’s House e nevoit să-i facă lui Stu un discount serios la cazare. Bătrânul a cerut 4 euro pe noapte, dar Stu a negociat până la 2 euro și a scris despre asta pe facebook imediat ce-a ajuns în camera lui fără apă caldă și fără ferestre. Dacă ar fi avut ferestre, Stu ar fi putut să vadă doi șobolani făcând dragoste la umbra hostelului de alături.
Oricum, Stu nu avea să rămână toată viața în Bangkok. El trebuia să vadă toată Asia de Sud-Est și avea la dispoziție doar 3 săptămâni pentru a-și duce la capăt misiunea. După două zile în capitală, a urcat la Chiang Mai, a coborât la Phuket, a luat vaporașul spre Koh Phi Phi (unde-a reușit să petreacă 4 ore la Maya Bay, locul unde s-au filmat cele mai tari scene din The Beach), a stat o noapte în Samui și, de acolo, a venit în Koh Pha Ngan chiar în ziua de Full Moon Party. În pofida faptului că Haad Rin era potopit de turiști, Stu a reușit din nou să-și negocieze un preț bun pe cameră. 3 euro pe noapte, chilipir curat. Cu o Singha rece în mână, Stu și-a dat seama că e născut pentru a călători, că e un adevărat cetățean al lumii, că Planeta îi stă la picioare și a plecat la shopping pentru seara cea mare.
Stu nu s-a întors la bungalow înainte de a-și fi cumpărat două perechi de pantaloni tradiționali de pescar, două tricouri – unul cu Budha si unul cu Koh Pha Ngan Full Moon Party -, o bentiță roșie, o amuletă, un alt tatuaj, reprezentând un șarpe care mănâncă un elefant și o sticlă de whisky de 40 de euro.
Să nu credeți, Doamne ferește, că Stu e prototipul ăla dizgasting de turist de masă care nu are în cap decât piscină și shopping. Dacă credeți asta, n-ați înțeles nimic. Stu nu e turist, e backpacker. El nu trece prin lume ca gâsca prin apă. Dimpotrivă, în fiecare loc pe care-l vizitează, Stu își face o fotografie pe care o postează imediat pe pagina lui de facebook, acolo unde bifează în fiecare zi o nouă destinație, ba chiar două în zilele bune. A călători e misiunea lui în viață. De aceea, ține să-și împărtășească experiențele cu ceilalți. Să dea ceva în schimb, mă înțelegeți.
Stu e și un tip citit. Dacă vă uitați în clipa asta la el, îl veți vedea cufundat în “Asia on a Shoestring” de la Lonely Planet.
– Salut, Stu.
– Hi, man.
– Cât stai pe-aici?
– I will leave tomorrow morning, right after the party.
– Încotro?
– I’ve done Bangkok, Chiang Mai, Phuket, Krabi, Samui, next I’ll do Vietnam, Laos, Cambodia.
– De ce Laos, Vietnam, Cambodia?
– Because it’s cheap, man, it’s so fucking cheap.
Ați observat, desigur: Stu vorbește întotdeauna despre locurile unde a fost (sau, ca să-i respectăm exprimarea, pe care le-a “făcut”) și despre cele unde urmează să se ducă (facă). Cu asemenea misiune planetară, aceea de a vedea 5 țări în 20 de zile, cine ar mai avea timp să seize the moment? 5, pentru că urmează și o escală de 3 ceasuri în Singapore, înainte de întoarcerea la Manchester.
Deasemenea, Stu are obiceiul de a reboteza locurile prin care trece. Puket devine “Fukey”, Phi Phi se numește “Fee Fee”, Pha Ngan devine “Paniang”, cât despre Bangkok…
– You know, Bangkok actually comes from “To bang” and “cock”. Like “Bang my cock”
– Ei, na, pe bune?
– Yes, that’s because of many white man coming to bang Thai chicks.
Am fost eu cel care i-a făcut lui Stu poza de Koh Pha Ngan. Primul cadru nu l-a mulțumit. M-a rugat să cadrez mai larg, să se vadă și plaja, și discotecile, și lumea care dansa, și jocul cu făcliile.
– Dar, Stu, tu nu te mai vezi deloc.
– No problem, it’s not about me, man! It’s about this place, this island, about Asia!
După ce ne-am despărțit, Stu a făcut multe. La o mânăstire din Laos a făcut meditație, s-a ras în cap și a înțeles buddhismul. În Vientiane, a mâncat omizi prăjite și lăcuste. La Siem Reap a reușit să fure o pietricică din zidul Angkor Wat. La Ho Chi Min a fost la curve cu numai 5 euro ora. La Nha Trang, Vietnam, s-a îmbătat foarte tare și a căzut cu scuterul, umplându-se de julituri. O viață ca o poveste.
Înainte de plecare, aplicația Travel Brain de pe Facebook îl cota pe Stu ca un călător mediu: 38 de orașe din 4 țări (incluzând Irlanda). Acum, dacă te uiți, scorul lui a atins cerul. A ajuns deja pe locul 3 în lista lui de prieteni. Pe locul 1 este Susan, care a făcut în plus Nepal și Tibet, iar pe 2 e Zach, care a fost și în Israel, la rude.
Pe Stu, în schimb, îl așteaptă America de Sud. Hombre, Machu Pichu, tequila boom boom, The Amazon, samba, ola chica, Rio de Haneiro şi, să sperăm, Anaconda 3.
Comentarii - 17 Comentarii
Lasă un comentariu
supertext!
Probabil era un caz ciudat de adolescent care nu a mai calatorit inainte si abia a auzit de Asia.
Eu cred ca unii backpackers sunt cool. Altii nu, vor doar sa vada cat mai mult “been there, done that” si cat mai ieftin. Eu unul am preferat mereu sa plec ca backpacker, pentru spiritul aventurii si chiar de multe ori am calatorit singur.
@Theo: “Cazul ciudat” a devenit regula. Oamenii ca tine – exceptia.
“de ce urasc backpackerii”. din acelasi motiv pentru care urasc eu parvenitii care nu ai iesit din tara inainte de 1990..91…92…spune drept..’95? :D, dar care acum pretind ca merg in asia pentru experienta spirituala a…hmm…spa-ului de la manadrin oriental? Sau sa inteleg ca, daca stau in Bangkok la le meridien si in cambodgia aleg sa nu prestabilesc nicio locatie de cazare, prin urmare trebuie sa am rucsacul la mine, ma urasti?
Nu te urasc. ’86.
Pe bune, Raluca?! Urasti parvenitii care nu au iesit din tara inainte de 1990?!
Cand nici cortul nu-l puteai pune pe plaja in Vama Veche?! Parintii tai stiu ce scrii tu aicea?!
Si de ce il urasti? Pentru acest stil de viata? Pentru ca omul calatoreste pentru a acumula experiente? Probabil n-a inteles mare lucru din locurile pe care le-a vizitat dar asta e un adevar dureros: in ziua de azi avem prea putin timp la dispozitie sa facem tot ce ne-am dori. Si sa ajungi in Asia de Sud Est, chiar si manchesterez fiind, nu e acelasi lucru cu a vizita Glasgow (sau in cazul unui bucurestean sa mergi pana la Brasov). Eu pot sa inteleg si viziunea asta, dat fiind timeframe-ul relativ stramt in care trebuie sa te misti. Just ca omul nu s-a preocupat de frumusetea intrinseca a locurilor sau de spiritualitatea experientei in sine. Totul a fost trait la nivel superficial. Dar in loc sa stea sa sparga seminte in spatele blocului – sau orice fac manchesterezii la ei acasa – a ales totusi sa fie in miscare. Si asta la sfarsitul zilei nu e un lucru rau. Din punctul meu de vedere.
Inainte de a posta articolul, bloggerul Brad Florescu, autocaracterizat ca Writer, Travel maker(?), Prophet in exile(?), in Engleza desigur ca aceste cuvinte goale suna mai bine asa, a cheltuit o suma buna pe un designer, sa-i faca situl frumos si cool, i-a sugerat sa-i puna moaca in mijlocul paginii si sa editeze putin poza cu niste filtre ca sa fie mai de impact. Si-a luat un mac, hosting, si-a facut conturi pe toate retelele sociale ca asa e moda si dai!
Apoi Writer-Travel Maker-Prophet in exile-al nostru a inceput sa vomite arogant clisee si idei de doi bani ca un Patapievici de cotet in plin delir narcisist.
Desigur, cititorul, trecand peste textele profunde, sub privirea sugestiva, din header, de om batran cu minte de adolescent naiv a autorului nu poate decat sa fie luminat spiritual si sa dea share pe retelele sociale la acest minunat articol.
Si se intampla ca unii ca mine, sa le vada si sa deschida aceste linkuri, doar ca sa fie oripilati de personalitatea abjecta a Writer-Travel Maker-Prophet in exile-ului.
Hehehe complet de acord cu tine; to go even further on it:
https://www.youtube.com/watch?v=eKFjWR7X5dU
Pe mine mă înfricoșează lipsa de minime subiecte comune de conversație. O iei razna dacă stai prea mult prin preajma lor. Obsesia pentru ieftin desăvârșește plictiseala.
@Tausance: LOL.
Datorita jobului am avut ocazia sa ajung pe toate cele 7 continente alaturi de oameni diferiti de fiecare data. Fiecare are un mod diferit de a vizita si de a descoperi un loc nou. Tot ce conteaza e emotia care ramane si mi-am dat seama ca fiecare se bucura diferit pentru ca suntem diferiti! Nu judec cum se bucura altcineva si nu cred ca eu “ma bucur” mai bine de locul ala. Singurul lucru care nu-l agreez e sa ma targuiesc cu cineva pt o cazare dupa ce tot ce port “tipa” cati bani am. Un tip din Manchester nu are la dispozitie acelasi Bangla Road din Phuket si in Bucuresti, sau “chinezariile” din street market-urile din Bangkok. Noi suntem plini de fake-uri in Romania dar tarile din Europa de vest nu au asa ceva. In plus eu sper sa ramana secrete locurile frumoase din Thailanda :).
stie cineva care e amprenta de carbon a unui backpacker?
Am gustat savoarea textului și umorul său! Totuși scuzați-mi ignoranța eu sunt de la țară! Ce înseamnă backpacker?
@Thinkagain: adică unul care umblă cu rucsacul, nu cu valiza.
[…] este un dialog real pe care l-am purtat cu un backpacker englez (prototip pe care l-am descris în articolul acesta). Obsesia paroxistică pentru ieftineală e o altă marcă Lonely Planet. Deja nici nu mai […]
[…] a unui serviciu. Cumpărăm pentru că e ieftin nu pentru că e bun, interesant sau util, așa cum backpackerul din Vest vine în Asia pentru că “prețurile sunt ieftine”. Doar că aici se impune o […]