Amazing Asia 2007 (Ep. 7) – Sandakan. Din nou printre oameni.

Am plecat de la Sepilok Jungle Resort în jur de ora 14.00, spre Sandakan. În mod normal, puteam să mai rămânem o noapte la resort, dar am preferat să vedem orașul. Oare “Sandokan, Tigrul Malaeziei” nu s-o fi născut aici?

Prima giratorie prin care am trecut era dominată de un grup statuar: un Orang Utan, un Proboscis și un Macac. Pe semnul de dedesubt scria “Thank you for visiting us”.

Când am ajuns în Sandakan, orașul fierbea de nerăbdare, așteptând sfârșitul Ramadanului. Mai erau 36 de ore de post, iar piețele erau pline de vănzători și gospodine care-și făceau provizii pentru masa festivă.

Ne-am cazat la Sandakan B&B, un budget hotel unde am plătit 10 Euro pentru o cameră dublă cu baie, apă caldă, aer condiționat și mic dejun inclus. Un preț decent pentru Asia și mai ales pentru un oraș de longitudinea asta. Puteam să negociem, dar am ales să n-o facem. Hotelul nu excela în nicio privință, dar era curat și așezat pe faleză, la câțiva pași de cele mai cool terase din oraș.

Am ieșit să prindem apusul printre oameni. Drumul în piață a fost o călătorie printre arome; aici mirosea a pește prăjit, câțiva metri mai încolo a prăjituri cu miere, aici a frigărui de pui, dincolo a porumb fiert cu mirodenii.

Văzându-ne albi și rari, oamenii ne salutau zâmbind. Nu înțeleg de ce, dacă mă gândesc că au avut atâtea de suferit de pe urma albilor colonialiști, fie ei englezi, olandezi sau spanioli.

La 5.30 pleca vaporul spre Zamboanga, Filipine. L-am privit ieșind din port, cu zecile lui de lumini și mă gândeam că aș fi putut fi la bord dacă aș fi avut mai mult timp înainte. Drumul pe mare durează doar 17 ore, dar de acolo trebuie să iei alte bărci și alte mașini ca să vezi miile de insule filipineze. Îți trebuie timp.

Am ramas, așadar, la mal și ne-am dus la o terasă unde ne fixaserăm punct de întâlnire cu Stuart, un australian cu care ne împrieteniserăm la Sepilok Jungle Resort. Stuart are 21 de ani și lucrează la o fermă de 240.000 de hectare de lângă Perth. Un băiat liniștit, cu bun simț și înfometat să cunoască oameni și să învețe lucruri. Departe de portretul australianului dur, arogant, neras de 3 zile.

L-am așteptat pe Stuart o oră și jumătate și n-a apărut. Între timp, mi-am cumpărat cu 2 euro un ceas Adidas (evident, original) și am dat un rând de beri unei găști de tineri sandakanezi. Păreau rockeri, de-aia le-am făcut cinste.

Stuart nu apăruse nici la hotelul unde își făcuse rezervare. Recepționerul era ușor enervat de acest lucru. Noi începuserăm deja să ne facem griji. Ne-am decis atunci să căutam un loc unde să avem vizibilitate bună și conexiune la internet. Ne-am așezat, așadar, la Bistro Café, o terasă pe malul mării, cu bere rece, ospătari amabili și Wi-Fi gratuit.

După 30 de minute am văzut o umbră venind agale pe faleză, cu rucsacul în spinare. Era Stuart: se răzgândise și se cazase la alt hotel.

Timp de câteva ore am băut vin australian de import, am stat de vorbă cu Stuart și v-am scris. La 11.30 ne-am dus la culcare. A doua zi iar trebuia să ne trezim cu noaptea în cap, pentru Turtle Island.