Dincolo de recenziile publicațiilor de specialitate, de premiile acordate în cercuri restrânse, după criterii pe care publicul larg nu le cunoaște în amănunt, rămâne întotdeauna un reper valoros în judecarea și alegerea unui hotel – părerile și aprecierile oaspeților. După asta ne ghidăm aproape toți când ne apucăm de rezervări și același criteriu a folosit și Agoda pentru a realiza topul celor mai apreciate hoteluri și resort-uri în anul 2012. Notele acordate de utilizatorii site-ului pe baza criteriilor pre-stabilite (igienă, confort, locație, calitate versus preț etc.) au fost puse laolată și împărțite la numărul de recenzii pentru a vedea calificativul final. În ordine descrescătoare, așadar, hotelurile cu cele mai mari note la purtare în anul ce a trecut:
12. Siem Reap, Cambogia – Apsara Centrepole Hotel, 3,5*
Un hotel curat, decorat simplu și cu bun gust. Amenajat într-o clădire colonială renovată, hotelul are 19 camere, o grădină plină de plante exotice, piscină în aer liber și o bibliotecă cu multe titluri internaționale.
Tarife: începând de la 34 EUR/noapte cu mic dejun inclus.
Scor Agoda: 9.328
Ce zic alții: Am adorat acest hotel, a îndeplinit toate criteriile. Are cel mai prietenos personal hotelier pe care îl poţi întâlni – sunt foarte primitori şi receptivi. Sejurul a fost o desfătare. – Sean, Marea Britanie
11. Insula Kuredu, Maldive – Kuredu Island Resort and Spa, 4*
Paradisul, așa cum și-l imaginează milioane de oameni crescuți și munciți la oraș. Plajă cu nisip alb și moale precum făina, apa turcoaz, palmieri verzi, înalți și sobri. Mai adaugă piscină, centrul spa, centrul de sporturi acvatice și înțelegi exact despre ce vorbesc.
Tarife: de la 330 EUR/noapte pentru 2 persoane în regim all-inclusive.
Scor Agoda: 9.346
Ce zic alții: Am avut cel mai minunat sejur la Kuredu. Deşi camera noastră era o căsuţă în grădină, a fost confortabilă şi spaţioasă. Ne-a plăcut la nebunie duşul în aer liber şi am petrecut momente minunate şi la spa. Personalul este foarte eficient, iar serviciile excelente. – Marliyana, Singapore
10. Malacca, Malaezia – The One Vacation Home, 2*
Hotelașul este o dovadă în plus că nu trebuie să fii calificat cu de la 4 stele în sus pentru a fi apreciat de către oaspeți. Zic hotelaș, însă The One Vacation Home este mai degrabă o casă de oaspeți. Are numai trei camere, decorate modern, finisată în combinații îndrăznețe de culori. Locația – centrul istoric al orașului – îi oferă un avantaj în plus la rezervări.
Tarife: de la 19 EUR/noapte, fără mic dejun.
Scor Agoda: 9.361
Ce spun alții: Este o afacere de familie, iar proprietarul său este foarte simpatic. Ne-a dat o hartă pe care a însemnat restaurantele cele mai bune, care ne-a fost de mare folos. Hotelul este, de fapt, o vilă cu două etaje şi camere curate şi confortabile. Ne-am simţit cu adevărat ca acasă. – Quan, China
9. Hanoi, Vietnam – Hanoi Elegance Diamond, 3,5*
Cinstit, curat, decorat frumos, cu multe detalii incredibil de elegante. Locația este excelentă – în Cartierul Vechi, la două minute de mers pe jos de lacul Hoan Kiem.
Tarife: de la 45 EUR/noapte cu mic dejun inclus.
Scor Agoda: 9.362
Ce zic foștii oaspeți: Acest hotel a fost tot ceea ce am dorit şi încă şi mai mult – personal primitor, hartă informativă şi o locaţie deosebită completată de camerele mobilate minunat! Micul dejun a fost de asemenea excelent – un bufet enorm dar şi servire a la carte, ambele incluse în tariful camerei. – Catherine, Noua Zeelandă
8. Lombok, Indonezia – Jeevaklui Hotel, 4*
Un resort pe plajă cu o atmosferă foarte caldă. Pentru construcția sa au fost folosite numai materiale prietenoase cu mediul înconjurător, precum cherestea reciclată, împletituri de bambus sau plăci de teracotă lucrate manual.
Tarife: de la 77 EUR /noapte cu mic dejun inclus pentru bungalow cu vedere la plajă.
Scor Agoda: 9.365
Ce zic foștii oaspeți: A fost o plăcere să stau aici, din primul până în ultimul moment, să mă bucur de plajă şi privelişte şi să mă relaxez complet. Spa-ul și masajul a fost mortal! Este a cincea oară când stau aici, cu siguranţă nu şi ultim! – Jacqueline, Olanda
7. Bali, Indonezia – Kajane Mua Villas, 5*
Nu există camere aici, ci doar vile cu unul până la patru dormitoare. Fiecare vilă are piscină privată, verandă, baie în aer liber și grădină. Meniul de la Home Made Spa este impresionant, mai ales că folosesc ingrediente (cum altfel?) home made.
Tarife: de la 175 EUR/noapte pentru vila cu 1 dormitor; mic dejun inclus.
Scor Agoda: 9.378
Ce părere au alții: Kajane Mua Villas a fost cu adevărat unul dintre cele mai bune resorturi în care am stat vreodată. Personalul a fost îndatoritor şi minunat. Resortul a fost excelent pentru o familie cu copii. Locaţie cu adevărat centrală în Ubud. Vile superbe cu piscină. Perfect. – Wallace, S.U.A.
Comentarii - Un Comentariu
Lasă un comentariu
Eu mor de curiozitate sa aflu cat de modern poate fi design-ul interior hotel de lux din China sau Japonia, poate ai ceva poze incjurate de cele mai frumoase cuvinte si pentru aceste tari minunate.
Cu toate astea, sper sper ca nu par prea insistent insa din pacate eu nu am calatorit infara in tarii asa ca astfel de postari sunt pretioasa pentru mine!