Sumatra Tsunami Cafe (Ep. 7) – Cine e mâncat în Sumatra și de ce.

– Pentru elvețieni?
– Pentru elvețieni.
– Cu cât le vindeți kilogramul?
– Nu pot să vă spun.
– Dar mie cu cât mi l-ați vinde?
– Păi…15.000 rupiah (1.2 EUR)
– Cu boabele defecte ce faceți? Le aruncați?
– Ei, na, pentru ce să le aruncăm? Pentru o zgaibă? Le dăm la buyer-ii locali.
– Aveți Blue Batak Peaberry?
– Ce e aia?
– Elvețienii vă ajută să trăiți mai bine?
– Hm.

Ceața de la Lintong nu era, deci, un fenomen meteorologic trecător, ci mai degrabă o expresie fizică a stării de lucruri din acest paradis al cafelei. De câte ori mă gândesc la locul acela, îl văd pe Carlos în mijlocul tarlalei, cu cămașă albă și cizme de cauciuc, predând agronomie batacilor căpoși.

Very, very special Batak food

Posmen ședea îmbufnat în dreapta mea, crezând că încerc să-l văduvesc de una dintre cele 3 mese pe zi pe care mă obligasem să i le ofer. Nu din zgârcenie, ci din grabă aș fi mers înainte până la Parapat, ca să prind ultimul feribot pentru Samosir. Dar eram de 6 ore pe drum și foamea începuse să ne întrebe de sănătate. Unde să mâncăm?

– Vrei să mănânci ceva special? Ştiu un loc, nu departe de aici.
– Ce înțelegi prin special? Nu prea-mi place cum sună.
– O să vezi. Mergi înainte.

După 10 kilometri am tras pe stânga în locul indicat de flamândul meu ghid. Un birt sordid în care un bătrân sordid mesteca o mâncare sordidă într-un cazan la fel de sordid. Din fiertură răzbăteau niște coaste și o căpățână de ceva ce semăna cu o capră. Posmen își frecă stomacul insinuând iminența unui ospăț regesc, apoi se duse să schimbe două vorbe cu bătrânul.

– Avem noroc. Acum l-a gătit.
– Prietene, rânjetul de pe fața ta nu promite nimic bun. Ce e în cazanul ăla?
– Very, very special batak food. Așa ceva nu găsești pe toate drumurile.
– Posmen, te mai întreb odată: ce fierbe în cazanul ăla blestemat?
– Ceva gustos. Mâncare tradițională.
– Mai exact ce?
– Mai exact…un câine.

4 secunde mai târziu, apăsam pedala accelerației până în podea, încercând să pun cât mai mulți kilometri între mine și bucătăria tradițională batak.

– Măi, Posmen, voi sunteți nebuni la cap? Cum să mâncați câine?
– Păi ce-are? E super-gustos!
– E cel mai bun prieten al omului. E un animal inteligent. Cum să-l omori și să-l mănânci?
– Da’ porcul? Porcul nu e inteligent? Sau calul; nu e prietenul omului? Sau vaca. Şi totuși, se mănâncă. De ce să ții animale pe lângă casă dacă nu le manânci?
– Atunci de ce nu mâncați și pisici?
– Ai să fii surprins!…mă rog, mie nu prea-mi plac, dar unii apreciază gustul.
– Taci, taci, că nu știu ce-ți fac.