Cacofonica Cambodgie (1). De la Phnom Penh la Sihanoukville.

Motto:

– Șefu’, șefu’, pe unde s-o luăm?
– Luați-o pă peste tot, undeva om ajunge.

Sunt subiectiv. De-aia mă și citești. Dacă vrei obiectivitate consultă atlasul geografic.

Ce să-ți povestesc…am stat 10 zile în Cambodgia și deja îmi dau cu părerea. Nu se face una ca asta. Dar na, sunt în criză de subiecte și le-am promis copiilor că le recomand niște cazări. E mai eficient s-o fac printr-un articol decât să le scriu fiecăruia în parte. Deci dragă Gabi…

De la Phnom Penh

Phnom Penh, capitala Cambodgiei, își merită numele, cel puțin în forma sa scrisă. Ar fi un orășel drăguț, palatabil, dacă ar reuși să scape de cele două h-uri care, puse aiurea, încurcă circulația. Autobuzele fac o oră și jumătate doar până la ieșirea din urbe, slalomând greoi printre literele așezate de-a curmezișul șoselei.

Cu sau fără h-uri, Pnom Pen e o provocare nu doar pentru șoferi, ci și pentru turiștii occidentali. Ca pronunție în primul rând. Ca să rostească n-ul de după p au nevoie de o vocală respirabilă, altfel se sufocă și cad pe caldarâmul fierbinte și prăfos. Pănom, Pănompen.

Ca român, n-ai probleme din astea. Ești antrenat de mic să te pronunți asupra oricărui loc din lume. Ceea ce și fac.

Am ales să scriu acest articol în stilul varză ca să le fie clar până și celor care nu-l citesc care e situația în Cambodgia.

În prospect zice că-i regat, dar regele Norodom Sihamoni are la fel de multă putere ca șoferul de taxi care mă duce de la aeroport în centru. Țara este o dictaturică de  manual, cu fostul khmer (kămer) roșu Hun Sen la butoane de peste 30 de ani.

Nici nu-i nevoie să te ostenești citind wikipedia ca să afli că așa stau lucrurile; o tură prin capitală e suficientă. Căsuțe, bordeie, bloculețe cu un etaj, prăvălii, în mijlocul cărora tronează strivitor uriașa Casă a Păcii unde-și face veacurile eternul premier cu un ochi de sticlă. Arhitectura nu minte. Raportul dintre conducători și conduși e cât se poate de clar.

Peste blatul dictaturii se așterne un strat subțire și străveziu de spoială americană mai mult sau mai puțin intenționată. Bancomatele scuipă dolari. În aceeași monedă se vând și țigări. Bună ziua se spune Sua sadai. Sua. Iar pe dispecerul de la stația de taxi îl cheamă Newk Yord. Start spreading the news.

Hai pa, Pănompen, ai fost și rămâi un rău necesar. Multe rele trebuie să fi făcut Mekongul la viața lui de l-a pedepsit Dumnezeu să-ți spele picioarele.

În autobuzul de Sihanoukville, în care scuipatul e interzis, suntem trei albi, restul kămeri. Facem cunoștință la unul dintre desele și scurtele popasuri impuse de șofer. Mathilde, Franța, a lucrat ca project manager la o firmă de publicitate, și-a dat demisia, călătorește de toți banii. Vova, Rusia, a lucrat copywriter la un google din Moskva, și-a dat demisia, călătorește de toți banii. Mai are un prieten în aceeași situație, vine și el săptămâna viitoare, e art director.

Acoloșa, la masa de piatră, ciocnim solemn câte o banană necoaptă și decidem să înființăm o agenție de publicitate care să schimbe fața Cambodgiei. Să-i zică BMV Advertising, după inițialele fondatorilor. Tracțiune spate.

la Sihanoukville.

Firma funcționează cu succes timp de 4 ore, până ajungem la destinație. Mathilde o ia spre Otres Beach, Vova se duce la nu știu ce hostel dubios de ieftin iar eu, inițiatorul inițial al inițiativei, rămân să țin sus steagul publicității la piscina resortului fost australian actual rusesc unde mi-am bucuit rezervație. N-ai cu cine.

E destul de clar ce-au vrut ăștia să facă la Sihanoukville: o Thailandă în miniatură. Dar pentru că nu s-au putut decide dacă să fie un Phuket, un Samui, o Pattaya sau un Chiang Mai, le-au pus pe toate una peste alta, ceva-ceva tot o ieși.

Lângă resortul rușilor e o cârciumă reggae turcească. Vis-a-vis e taverna unui grec care nu răspunde la kalimera, că e ocupat cu facebook-ul. Lângă grec e o frizerie unde se vând bilete de feribot.

P’ormă, cum o iei spre mare, ba un hotel, ba un bordel, ba becpecăreală, ba 4 stele ciobite. Iese în evidență restaurantul indian Kama Sutra, de pe terasa căruia se văd, în giratorie, doi lei de aur premonitorii pentru oricine și-a deschis de curând o agenție de publicitate. Mâncarea e sexual de bună, fata de la masa de alături se linge cu farfuria.

Pe seară refac joncțiunea cu Vova, un Prunariu și-un Popov pierduți în spațiul cosmic al cacofoniei cambodgiene, și mergem să bem o bere la cârciuma reggae turcească de unde, mai devreme, o fată frumoasă îmi făcuse cu mâna. Merhaba, bre.

– E rus, dar e băiat bun, garantez pentru el. Ziceți-i lui Erdogan să nu-i mai doboare avioanele.
– Ba să-i zică el lui Putin să dea o bombă peste palatul prezidențial, să ne scape de nebun.

Geopolitică și berece la dozator, în cuantum de un dolar halba. Cele două cupluri de turci care țin terasa să nu zboare, adunați, vorbesc mai puțină engleză decât cambodgianul angajat să stoarcă fructe la intrare. Dar sunt simpatici și, mai presus de toate, sunt bașkanii terasei. Ne anturăm preț de câteva ceasuri. Vova ia antibiotice și, neputând să bea, primește de la amfitrioni joint-uri gratuite. Eu, sănătos ca un taur, decartez dolar după dolar, rece, cu spumă, dar ceva tot nu înțeleg.

– Măi, cum vine asta, adică voi, turcii, nu-l susțineți pe Erdogan?
– Nu, că de fapt suntem kurzi.
– Aaa…

Și dă-i și povestește cum vine treaba, că ei sunt mai aproape de perși decât de turci, care ei dăinuiesc pe acele meleaguri din vremea Babilonului, care hai să ascultăm niște muzică din Iran, pe gustul și pe inima kurzilor. Guzel gazel.

Să-mi faceți și mie nota.

Pe drumul către plajă, că la ora asta n-ai alt încotro, sunt postați, din 20 în 20 de metri, indivizi care reazemă leneș scuterele din dotare și abordează turiștii singuri și bărbați, ca mine, așa.

– You want marijuana, lady boom-boom?
– Nu.
– You want marijuana, lady boom-boom?
– Nu.
– You want marijuana, lady boom-boom?
– Nu.

Ca să nu-și mai răcească gura de pomană, pe ultimul postac îl iau tare și pe piept.

– Nu vreau marijuana, lady boom-boom.
– Da’ ce, ți-am oferit?

Obrăznicătura.

Și mai e și blonda aia frumoasă și copănoasă care invită trecătorii să intre la terasă gălăgioasă. Hunteriță, cum i se spune în limbajul cârciumarilor.

– Tu lucrezi aici, fată?
– Daaaaa.
– Ce tare. De când?
– De ieri.
– Și mai angajați?
– Nu știu, vorbește cu Mike, e tipul ăla de la bar.

O cheamă Salomé sau ceva de genul, un nume pretențios. Din Elveția. A venit acum o săptămână, deja și-a găsit de lucru, nu-i știu contul de Instagram, dar aș putea paria că undeva, la profil, scrie „living the dream”.

Mike e pe cât negru pe atât de american. Spală pe creier niște halbe cu aerul responsabil al celui care, nu-i așa, are în subordine o elvețiancă. E foarte, foarte ocupat, nici nu se uită la mine când îmi răspunde că sorry, man, nu mai angajează pe nimeni. Insist. Același răspuns, aceeași uitătură în chiuvetă. Sorry, man. Pun Sukhoi-ul pe el.

– Auzi, Mike? Da’ voi angajați numai albi? Sau numai femei? Sau numai blonde? E cumva o chestie de discriminare?

Micuțul, amintindu-și de unde vine, imediat face eye contact și începe să se scuze că nu, nu e vorba despre nicio discriminare, să nu-l înțeleg greșit, chiar s-a umplut schema de personal, cu cea mai mare plăcere mi-ar da un job dar n-are, însă pot să mă duc la terasa de alături, Freddy angajează, să vorbesc cu el. Mai are un pic și lăcrămează de embarasare. Debarasez.

Și ca să fie karma rotundă, un pic mai încolo, spre plaja inspirat denumită Hawaii, e o biserică ortodoxă ctitorită de Patriarhia Moscovei, unde slujește părintele Paisie, moldovean de-al nostru de peste Prut, tânăr, cumsecade și trilingv, păstor peste o sută de suflete majoritar băștinașe.

Lasă, că mâine mă duc la frizerie și rad un bilet de feribot pentru Koh Rong. Right?

Să nu uit că cazări.

Phnom Penh

Hotel Billabong, e în centru, la doi pași de piața mare și de stația de autobuz. De la aeroport faci 45 de minute și 12 dolari. E curățel, are piscină și restaurant, apă caldă, aer condiționat, wi-fi. 28 USD pe noapte. Îți faci treaba cu el.

Sihanoukville.

Coolabah Hotel – în zona Serendipity Beach, excelent plasat la 100 de metri de plajă și de balamuc. Piscină, wifi, restaurant, aer condiționat, management rusesc, simpatici. 37 USD pe noapte.

Eolia Beach Resort – în zona Otres Beach 1, un resorțel nou, ținut de un francez. Piscină, wifi, aer condiționat, restaurant, un mic concierge la intrare, foarte OK, 35 USD pe noapte.

Eolia Beach Resort, Otres 1, Sihanoukville

Mushroom Point – tot la Otres Beach, un resort construit integral pe ideea de ciupercă. Bungalow-uri simple pe plajă (vezi foto de mult mai sus), cu baie comună, 10 USD pe noapte. Ideal pentru backpackeri.

(urma-va)