Citând un politician francez, Petre Țuțea spunea: “Cine , la 20 de ani, nu este de stânga, acela nu are inimă. Cine, la 40 de ani, mai este de stânga, acela este idiot“. Și în politică și în travel există un timp și o vârstă pentru toate. Timpul Lonely Planet a trecut.
“Biblia backpacker-ului” și-a pierdut, an după an, relevanța, utilitatea și reputația în rândul călătorilor care știu ce vor de la viață. Lonely Planet supraviețuiește doar mulțumită inerției pieței și unui anumit tip de snobism care postulează că, dacă ai o carte pe masă, ești intelectual.
Prin acest articol încerc o exorcizare a firavei (dar crescândei) pasiuni a românilor pentru călătorii. Abia am scăpat din malaxorul prăfuit al agențiilor de turism. Ar fi păcat să intrăm într-altul doar pentru că așa e trendy. Sau, mai bine zis, pentru că așa era trendy pe vremea când românii aveau nevoie de viză și ca să treacă strada.
Lonely Planet. Două kilograme de informație expirată.
Înainte de toate, trebuie să definim ce este de fapt un ghid LP: un directory de servicii turistice stropit cu ceva informații istorice, geografice și culturale plus recomandări de obiective și activități. Atât și nimic mai mult. Ghidurile LP nu pretind a fi nici exhaustive, nici obiective, autorii lor având un timp foarte limitat pentru documentare și libertatea de a face recomandările după criterii personale. Modelul funcționa acum 40 de ani, când fondatorii Tony și Maureen Wheeler publicau Across Asia on the Cheap, pentru că nu exista internet, iar călătorul avid de informații practice nu avea de unde să le ia. Lucrurile s-au schimbat, reducând utilitatea ghidurilor Lonely Planet la aproape zero.
Hărțile. Sunt accesibile online, la un nivel de detaliu net superior schițelor din LP. În plus, ai opțiuni de navigare, imagini și informații Wikipedia integrate. Intri pe zona care te interesează și afli tot ce îți trebuie. Nu trebuie să te cari cu două kilograme de hârtie după tine pentru o informație de două rânduri sau o hartă de o jumătate de pagină.
Cazările. Un ghid LP îți oferă un număr limitat de recomandări bazate, așa cum am spus, pe impresia personală a autorului. Or, intrând pe TripAdvisor, pe Agoda sau pe Booking.com, ai acces la informații complete (prețuri la zi, imagini, availability) și zeci sau sute de impresii exprimate de foștii clienți. Totul versus puțin, sute de păreri versus una singură. Ce alegi?
Transportul. Ca orice material tipărit, ghidul LP are o problemă cu alterarea informațiilor, mai ales într-un domeniu extrem de dinamic cum e cel al transporturilor. De la data documentării până la cea a publicării unui ghid pot trece luni întregi, timp în care orarul trenurilor sau avioanelor se poate schimba, pot fi anulate anumite rute sau pot apărea altele mai convenabile, companii de transport pot da faliment, vapoare se pot scufunda, căi ferate pot fi închise pentru reparații. Ca să nu mai vorbim de tarife. Toate aceste informații sunt disponibile real time pe internet unde poți verifica până și dacă zborul tău de peste două ceasuri este plin sau dacă are întârziere. Ai pleca în India cu un mers al trenurilor vechi de trei ani?
Restaurantele. Autorul LP nu poate scrie decât despre restaurantele unde a mâncat. Or, în două-trei zile cât are la dispoziție pentru documentarea unei destinații, timp în care are multe alte lucruri de făcut, de câte ori și în câte locuri poate mânca? Cele 5-6 recomandări pe care ți le poate face – bazate, în lipsa unei expertize culinare, pe descrierea vagă a meniului și a prețurilor – sunt egale cu zero atâta vreme cât aplicații mobile ca Where To, Yelp, UrbanSpoon sau Google Maps îți oferă instantaneu o listă a restaurantelor din zonă, meniul, prețurile și review-urile altor consumatori.
Și ca să închei triumfal povestea despre utilitatea și credibilitatea Lonely Planet, trebuie să amintesc scandalul din 2008, când un scriitor angajat de LP să lucreze ghidul pentru Columbia a recunoscut public că a documentat întregul volum din apartamentul lui din San Francisco, bazându-se pe informații compilate de pe internet sau oferite de prietena sa columbiană. Thomas Kohnstamm recunoștea, în cartea Do Travel Writers Go To Hell?, că o partidă de sex cu ospătărița unui restaurant l-a determinat să includă localul respectiv pe lista recomandărilor din carte. Faptul că Thomas este singurul care și-a recunoscut greșala nu înseamnă că este singurul autor LP care a comis-o.
Cheap, cheap, so fucking cheap.
Orice produs este conceput pentru un public, iar Lonely Planet nu face excepție. LP se adresează backpackerilor și călătorilor cu buget redus. În termeni socio-demografici, Lonely Planet vizează cu precădere absolvenții de liceu și studenții care, înainte de a intra în sistem, își iau două-trei luni pentru a vedea lumea. Tineret de la 18 la 25-26 de ani din Statele Unite, Australia, Noua Zeelandă și Vestul Europei (cu excepția notabilă a Franței, care călătorește după Guide Routard). Pentru mulți, ghidurile Lonely Planet sunt singurele cărți citite după terminarea școlii.
Așa stând lucrurile, trebuie să luăm Lonely Planet drept ceea ce este: un ghid pentru începători într-ale călătoriilor. Un “World Travel for Dummies”. E ok pentru primul drum în lume, e ok dacă ești nesigur, ne-experimentat și, de ce să n-o spun, un picuț incult. E ok dacă vrei să vezi 5 țări în 3 săptămâni, să pretinzi că ești un explorator solitar și să te cazezi cu un dolar pe noapte într-un dormitor comun, alături de alți 15 exploratori solitari (dă, Doamne, să fie de sex opus!)
De aici și perspectiva adolescentină a Lonely Planet asupra a ceea ce merită sau nu merită să faci și să vezi. Destinații minunate prin autenticitatea lor, pentru bogăția naturală sau culturală sunt desființate dintr-un condei, în timp ce atracții facile beneficiază de pagini întregi. Bizarul, promiscuul și adrenalina le dau nordul imberbilor călători de astăzi: pune mâna pe tigru, înoată cu delfinii,vezi femeia cu gât lung. Gata, ai făcut și Asia (citește apropo de asta excelentul articol “Ce au în comun ghidurile LP și Biblia”).
Din acest unghi îngust prin care LP privește lumea se naște, culmea, un conformism al turismului așa-zis independent. Adică o nouă formă de turism de masă, în care 98 dintr-0 sută de oameni merg pe aceleași rute, vizitează aceleași locuri, dorm în aceleași pensiuni, mănâncă la aceleași restaurante. Și discută despre același lucru: banii.
– De ce-ai venit în Thailanda?
– Fiindcă e ieftin, omule, e fuckin’ ieftin. Dar am înțeles că în Vietnam e și mai fuckin’ ieftin, așa că mă fuckin’ car într-acolo.
Acesta este un dialog real pe care l-am purtat cu un backpacker englez (prototip pe care l-am descris în articolul acesta). Obsesia paroxistică pentru ieftineală e o altă marcă Lonely Planet. Deja nici nu mai contează unde te duci și ce vezi. Contează să dai cât mai puțini bani. Așa cum țoapele bogate se laudă că au stat cu zece mii de dolari pe noapte la Burj Al Arab, țoapele sărace se dau mari cu dolarul găurit care le-a asigurat un pat slinos într-o cameră plină de libărci. Extravaganța sau parcimonia devin motivul central al călătoriei.
Alternative
Pentru cei care călătoresc mânați de curiozitate sau de pasiuni, pentru cei cu adevărați interesați de lumea în care trăiesc și, nu în ultimul rând, pentru cei care nu se zgârcesc de dragul zgârcelii există surse de informație și inspirație mult mai potrivite.
Cărțile. Mă refer la cărțile adevărate, nu la pagini galbene. Cărțile de istorie, geografie, biologie, antropologie, jurnalele marilor călători sau romanele de călătorii îți oferă indicii valoroase pentru alegerea și înțelegerea unei destinații.
Hărțile. O imagine spune cât o mie de cuvinte, o hartă spune cât un milion. Totul trebuie să înceapă cu o hartă.
Albumele de fotografii. Caută pe Google sau pe Flickr imagini din țara/locul unde vrei să călătorești. Alege-ți locurile care-ți par cele mai interesante și apoi începe documentarea și planificarea, suprapunând totul peste hartă.
Site-urile autorităților naționale de turism. Site-urile oficiale de destinație consolidează, atunci când sunt bine făcute, toată informația relevantă și utilă, inclusiv locurile, activitățile sau evenimentele mai puțin cunoscute. Merită întotdeauna să-ți dai un ochi.
Blogurile de travel. Multe sunt niște simple replici de Lonely Planet, organizate pe algoritmul mâncare-somn-activități-preț. Caută bloguri specializate pe o zonă geografică sau pe o anumită categorie de interese (turism religios, turism de aventură etc).
Internetul de referință. Wikipedia, Britannica, site-urile specializate – științele naturii, lingvistică, antropologie – care pot răspunde la o mulțime de întrebări sau pot inspira noi subiecte pentru călătoriile tale.
Oamenii. Încă nu s-a scris totul. Anumite lucruri și locuri pot fi aflate numai de la oameni. Anumite călătorii pot fi făcute ca lumea doar împreună cu oameni care știu cărările. Un ghid în carne și oase poate fi de o mie de ori mai valoros decât unul tipărit. Pentru că este viu, la fel ca și curiozitatea ta.
La final, important e să ai la îndemână cât mai multe ingrediente pe care să le organizezi după gustul, stilul și pasiunile tale. Călătorii care-și respectă timpul vor alege itinerarii multidimensionale, din care vor extrage mai multă satisfacție cu mai puțină alergătură.
Greșelile pe care le înfierez astăzi le-am făcut și eu la început, până când experiențele trăite mi-au deschis ochii. Am zeci de articole de acum 3, 4, 5 ani, scrise în paradigma de care mă lepăd aici.
Nu susțin că toți cei care călătoresc cu un Lonely Planet în rucsac merită bătuți cu cobre. Susțin însă că un român de 30 de ani are sau ar trebui să aibă alte așteptări de la viață decât un englez de 19. Să ne amintim că moda tâmpită a vacanțelor all inclusive – de care LPackpackerii se delimitează astăzi cu atâta scârbă – devenise o isterie națională acum nu mai departe de 10 ani. Tot astfel, vremea să renunțăm la Lonely Planet a venit deja. Ieri.
În loc să încercăm s-o luăm mereu de la capăt, ar fi mai bine să mergem înainte și să ne găsim un drum al nostru prin lume.
Comentarii - 34 Comentarii
Lasă un comentariu
Nu am carat niciodata dupa mine ghiduri turistice. Hartile le am pe telefon downloadate si iau cand ajung la destinatie, mereu. [facem la fel cu cumparatul inainte sa am telefon smecher]. Acum imi tin research-ul pe tel in txt-uri, inainte aveam un carnetel in care notam ce vreau sa vad si detalii gen cum ajung de la aeroport/ gara la hotel…
in 90% din cazuri aveam net macar la receptie in hotel/hostel si puteam face research si acolo
de mare ajutor sunt brosurile de la hostel/hotel, plus cei care lucreaza acolo
Incantat sa te cunosc, Cristina. Am facut tot proiectul Thailander cu un carnetel rosu in care mi-am notat esentialul. Restul am rezolvat la fata locului, chiar daca nu vorbea nimeni engleza.
De acord cu cele spuse de tine si ma bucur ca exista site-ul tedoo pentru ca am vazut atatea ponturi utile.
Sunt totusi cateva aspecte cu care nu sunt tocmai de acord. Primul ar fi tocmai comentariul uneia dintre cele doua fotografii care ilustreaza articolul (cea cu Koh Phi Phi). E destul de usor sa ii arati cu degetul pe cei care viziteaza locatii doar pentru ca e trendy. Sunt convins ca te-ai saturat de atata mainstream cand vine vorba de Tailanda, dar toate astea vin dupa ce ai vazut deja locurile respective.
Urmaresc de cativa ani buni site-uri si bloguri de turism si am aflat despre multe locuri interesante, dar din lipsa fondurilor nu am putut vizita mai nimic. Acum pot si desi am pe lista multe locuri exotice, imi doresc sa vad si Parisul, Roma sau alte locuri superturistice, ca sa stiu si eu despre ce vorbesc toti ce care le-au vazut. dup-aia o sa pot zice si eu ca nu merita vazute, sunt doar clisee turistice.
Tudor, de acord cu observatia ta. Ai mare dreptate in principiu, dar cazul de fata e un pic diferit. Am refuzat intotdeauna sa vizitez pomi laudati. In Phi Phi am fost de doua ori: prima oara pentru ca a insistat amicul cu care calatoream (infectat de niste poze care circulau pe net) si a doua oara la invitatia Tourism Authority of Thailand. N-am fost niciodata in Pattaya, in Bali, iar in Phuket am petrecut doar doua zile, in tranzit. Refuz sa merg in Luang Prabang sau Ho Chi Min doar pentru ca se afla pe Banana Pankake Trail.
Despre visele tale am atat sa spun: Parisul si Roma nu sunt locuri superturistice, sunt niste orase cu istorie si oameni si povesti, in care fiecare isi poate gasi o cale. Nu acelasi lucru se poate spune despre destinatiile inventate strict pentru turism.
daca prin a renunta la Lonely Planet intelegi a renunta la backpacking, gandesti dupa clisee.
nu exista varsta pt backpacking si budget travelling.
altfel, consider LP un ghid mediocru; personal folosesc ghidul Routard.
Daniel, tocmai ca să fac diferența dintre montagnardul care merge pe Piatra Craiului cu cortul și fasolea în spate și snobul care-și târăște North Face-ul prin Singapore, am folosit termenul “LPacking” în finalul articolului. Am explicat diferența dintre cele două culturi în acest articol: https://www.tedoo.ro/rucsac-sau-valiza-11-sfaturi-pentru-backpacking-cu-picioarele-pe-pamant.
Buna!
Mi se pare un articol care are in vizor numai Lonely Planet. Altele ti se par mai bune? Rough Guides, Rick Owens, Routard, Top 10…oricare ti se pare diferit???
Si eu sunt de parere ca trebuie sa experimentezi si sa-ti “scrii” propriul ghid, insa e putin cam dificil sa memorezi totul de pe internet, sa te apuci sa printezi harti…sunt de parere ca orice ghid turistic iti da o orientare … este ca un blat de prajitura, pe care il ornezi dupa bunul plac.
O zi buna.
@C: intr-adevar, articolul are in vizor doar Lonely Planet pentru ca acesta este subiectul lui.
Un articol bun, Bradut. Din aceeasi tema:
– povestea lui Thomas Kohnstamm care a scris ghidul Lonely Planet pentru Columbia fara macar sa plece din San Francisco ( http://www.worldhum.com/features/travel-interviews/thomas_kohnstamm_the_firestorm_around_do_travel_writers_go_to_hell_20080414/ )
– Dawn MacKeen, autorul ghidului Lonely Planet pentru Grecia ( http://www1.salon.com/wlust/feature/1998/08/17feature.html )
Stefan, multumesc pentru linkuri. Marturisirea lui Daen MacKeen e superba in sinceritatea ei, dar trebuie precizat ca a lucrat pentru Berkley Guides, nu pentru Lonely Planet. Interviul lui Kohnstamm e ciudat. Omul pretinde că i-au fost răstălmăcite declarațiile, lucru de care mi-e greu să bănuiesc un om al cuvintelor.
Amuzant articolul!
Din pacate cand vine vorba de calatorie, asa cum ar defini-o Marco Polo, astfel fara sa ai acces la “net”, la telefon, la “comunicarea moderna”, un ghid e singurul lucru din prezent pe care cateodata vrei sa-l cari cu tine.
Stiu ca sunt de blamat, dar n-am reusit sa ma apropii de DK, Michelin, Routard, Fosters, sau multe altele, si ca folosesc LP, cu bunele si cu relele cu care vine, insa n-am vazut un ghid care sa mi se potriveasca mai bine, dar dupa cum exista viata si in afara ghidului nu cred ca este conceput pentru a-ti conduce viata.
Sigur unii dintre noi care vor experienta ajunsului, insa ce aduce LP este experienta calatoriei, sau cum sa te “descurci”, lucru admirabil, dar cu toate neajunsurile mentionate. Neasjunsuri pe care le poti umple cu experienta, noroc, bani sau frustrari.
Ghidul nu trebuie sa fie o extensie a creierului, ci doar un instrument.
Bradut, sunt perfect de acord cu articolul, dar nu si cu raspunsul tau la comentariul lui Tudor, in care imparti lumea in locuri de vazut si locuri de evitat doar pe baza unor clisee (vezi Bana Pancake trail). sunt sigur ca ai putea gasi o mie de lucruri faine de vazut, de facut si de mancat sau baut in Ho Chi Min, iar faptul ca acesta este renumit pentru faptul ca e cautat de o anumita categorie de amarati este la fel de relevant ca si cum ai spune ca nu mergi la Bangkok ca e plin de lady boys si de ping pong shows.
cat despre Bali, sper sa ajungi cat de curand, dar nu in “zona Mamaia” (Kuta, Seminyak, sau, Doamne fereste, Nusa Dua), ci in interior, nu neaparat in Ubud, desi ar fi un bun start :)), deoarece dupa parerea mea de calator oarecum avizat si destul de greu de impresionat, Bali este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, si asta din cauza oamenilor, a istoriei, a naturii, a culturii, a mancarii, samd, si nu datorita cartii sau filmului cu Julia Roberts si nici datorita australienilor sfertodocti care se duc sa se rupa cu bere ieftina in cluburile gen Bamboo de la plaja ca au citit ei ca Bali e mai trendy ca Pattaya 🙂
Ultima patanie cu Lonely Planet a fost luna trecuta in Togo – unde ei catalogau Lome (capitala), ca pe fostul Paris al Africii de Vest si cu un charm deosebit. Mmmm… nu e.
M-am uitat adineaori pe FB sa vad ce s-a mai comentat si acolo si am vazut ca o parte dintre comentarii, printre care si al meu, au disparut la linkul articolului. Si mie lucrul asta imi da o stare ciudata mai ales cand ma uit aici un pic mai sus si vad ca Brad (sau Elena) a raspuns comentatorilor cu numele Tedoo. Este Tedoo om?
Si ca sa inchei subiectul asta cam prea amar pt gustul meu si pt dimineata asta – pt unii dintre noi, care tinem un mic blog, de calatorii sau altceva, blogul sau pagina respectiva este ca o carte de vizita. Nu comentez foarte des nici ca “pagina”, nici ca blog, nici ca om, nici ca nimic, iar atunci cand o fac, o fac pt ca am ceva de spus la subiectul ala, nu pt ca vreau sa-mi fac reclama, sa spamuiesc pe cineva sau sa ma bag in seama gratuit.
E unul din cele mai neplacute lucruri ca cineva sa iti stearga un comentariu – daca s-au sters din greseala, te scuzi, daca nu tolerezi comentarii de la “pagini” (cu toate ca si tu comentezi si scrii statusuri ca “pagina”, nu ca om), pui un disclaimer inainte si ma abtin sa comentez de pe pagina, etc. Ai 4000 de prieteni pe facebook, bun, dar si eu sunt unul dintre ei, era asa o mare scofala daca dadeai un raspuns “paginii”, stiind, de fapt, ca in spatele ei este un om?!
Apropo, pe fata care a comentat de pe pagina “Placerea de a calatori” (si ale carei comentarii le-ai sters de asemenea) o cheama Liliana si sta in Sibiu. Poate daca ai fi facut efortul de trece peste starea aia neplacuta pe care ti-a dat-o comentariul ei ca “pagina”, ai fi aflat lucrul asta si nu te-ai mai fi simtit asa prost raspunzand unei “pagini”.
Multumesc.
@Anca: incantat sa te cunosc “ca om”. S-ar putea sa fii mai noua pe Facebook si de aceea imi permit sa fac o distinctie: paginile FB nu au “prieteni” ci “fani”. Doar profilurile personale au prieteni. Ca sa ma fac inteles: eu am 5000 de prieteni ca “Brad Florescu”, iar pagina mea “Tedoo cu Brad Florescu” are 4.000 de fani. Care nu sunt neaparat unii si aceiasi. In momentul in care cineva comenteaza pe wall ca pagina, imi permit sa-l banuiesc de spam, mai ales in conditiile in care comentariul respectiv nu aduce nimic in plus pentru utilizatori. Iti dau ca exemplu comentariul pe care l-a facut Big Bule la acest articol: omul preia ideea si o duce mai departe, adaugand informatie utila.
In blogosfera se practica “seedingul”, adica bombardare cu comentarii inutile a blogurilor populare si includerea link-ului catre blogul propriu. Eu nu fac asa ceva nici in blogosfera, nici pe Facebook si nici nu permit astfel de practici. Sa stii ca exista lucruri mult mai triste in viata decat sa-ti stearga cineva un comentariu.
@Big Bule: multumesc pentru comment.
@Tatiana: de acord cu tine. Repet, insa: Parisul nu e un “loc turistic”, ci un oras care cuprinde si o serie de obiective turistice. “Loc turistic” este un loc care traieste numai din si pentru turism. Exemple: Cap Aurora, Poiana Brasov, Paralia Katerini.
Uitati ca acele ghiduri au fost pana la urma scrise de niste persoane cu pareri proprii si gusturi care pot sau nu sa se plieze pe personalitatea voastra. Pana la urma un ghid este un ghid, pe langa el inainte de a pleca undeva fiecare trebuie sa se mai documenteze si din alte parti, iar in functie de interesul fiecaruia sa isi stabileasca un traseu. Poate ceea ce mie imi place altuia nu-i place; avem gusturi diferite si trebuie sa acceptam asta, la fel cum si avem pareri diferite…
Ghidul, LP sau orice alt ghid este cat de cat util ca punct de pornire.
Foarte multe informatii le afli stand de vorba cu oamenii locului, afli multe din experientele prin care au trecut si daca vrei inveti sau inveti numai cand o patesti pe pielea ta
Desi blamate locurile asa zis turistice, unele chiar au un farmec aparte si merita vazute…ca exemplu as merge in Paris si de cateva ori pe an daca as putea….asta pentru ca mie imi place …asa cum probabil unora dintre romani le plac complexurile care ofera all inclusive…nu sunt una dintre ei, insa trebuie respectata fiecare parere, de aceea articolul de mai sus pentru mine exprima pur si simplu o parere a unei persoane……
In ceea ce priveste calitatea informatiei Bradt este MULT superior LP la aspecte culturale / turistice, iar Routard clar mai bun in ceea ce priveste aspecte practice (cazari ieftine, transport, scam-uri etc). Insa, per ansamblu, cam toate ghidurile sunt la fel, deci ala care iti pica in mana e la fel de bun ca si altele. Si cum LP este cel mai raspandit, acum cu arhiva completa care circula pe net, asta ne ajunge tot timpul in mana.
* Folosesc LP pentru a-mi face planul initial de calatorie = atractii turistice majore si pentru micro-harti (orase, zone restranse, retea de poteci etc.). De regula printez doar paginile care imi trebuie.
* Nu am folosit LP niciodata pentru cazari sau transport si rar harti la scara mare (aici Google Maps sau alte situri sunt mai bune).
Oricum, era ghidurilor tiparite pare pe moarte. Vor supravietui probabil doar cei care se vor orienta pe partea interactiva, sau cei care vor adresa anumite nise (nise cu bani evident). Din cate stiu, si LP are in prezent o politica generala de reorientare pe un target mai banos.
Fuziunea Couchsurfing + Wiki + Online Apps este viitorul ghidurilor de calatorie pentru backpackeri.
Altfel, nu am nimic impotriva industriei ghidurilor de calatorie si nici a celor care le urmeaza cu sfintenie, chiar si la 40 de ani. Inca exista loc pentru toti – si pentru cei care sar intre party-uri din Lombok in Thailanda si pentru cei care evita orice adunare de backpackeri si fac autostopul prin Xinjiang sau Somaliland. Calatorind, inevitabil intalnesti toate speciile de calatori si experimentatori ai planetei. Daca esti receptiv, unii te pot motiva mai mult decat un ghid. Daca nu esti, ori ti-e frica, ramai cu ghidul si e OK. Fiecare isi face alegerile singur. Ca peste tot in viata, desigur!
Deci… dati Lonely Planet la popor! 🙂
Tedoo, sa stii ca putina bunavointa, chiar si fata de astia care fac spam cu comentarii inutile, n-a daunat nimanui pana in ziua de azi. Mi-e greu sa inteleg intransigenta cuiva care, avand un blog cu multi fani, se coboara la a sterge comentarii facute de o pagina care vrea si ea, amarata, sa isi faca un pic de reclama. Gestul in sine este ridicol – ce ai castigat cu asta? Ti-a adus vreun beneficiu concret paginii sau blogului? Ai fi pierdut ceva daca ii lasai sa comenteze asa, ca “pagini”?
Eu sigur nu am castigat nimic enervandu-ma pentru ca mi s-a sters un comentariu pe facebook si pierzand timp ca sa scriu aici doua comentarii de repros. Dar a trebuit sa le scriu – pagina tedoo de facebook o fi a ta, dar comentariu ala inutil era al meu.
@Anca: Daca vrei sa faci “un pic de reclama” la pagina ta “amarata” poti sa ma rogi frumos, nu sa-mi spamezi wall-ul. Sper ca te-ai descarcat macar.
Ei, hai ca articolul asta este de un snobism de tipul hipster.
1. Informatia ta e valabila pentru cei care calatoresc cu laptop sau telefn dupa ei sau se duc in destinatii unde exista tot timpul internet cafe-uri, sau isi printeaza cele 2 kg de maculatura si se pierd in foi si harti
2. Ca sa ajungi in Thailand/India/Vietnam, avionul te costa enorm, chiar daca destinatia e ieftina. Si backpackerii aleg sa calatoreasca asa, precum tu alegi sa calatoresti altfel. Majoritatea o fac special pentru pericolele si aventurile pe care le intalnesc pe parcurs, sau pentru ca uneori chiar nu au bani dar vor sa calatoreasca asa ca fac autostpul prin o gramada de tara ca sa ajunga undeva. Si daca nu iti place lumea e plina de alternative asa cum exista si alternative la LP.
3.ai dat exemplul unui backpacker englez, ei bine in uk tinerii sunt orice altceva dar nu cultivati, daca locuiesti in uk, in orice alt oras decat londra, o sa vezi ca e o tara de care vrei sa fugi, pentru ca exempele negative sunt mai multe decat cele pozitive (cultura alcoolului, lipsa culturii de alt fel, rasismul excesiv)
4.. e un ghid, nu pretinde nicaieri ca detine adevaruri supreme, pur si simplu e un punct de la care pornesti, restul depinde de tine
5. eu il am, m-a ajutata foarte mult, nu a trebuit sa imi cheltuiesc banii pe internet cafeuri inutil nici sa le caut prin India aiurea. si singurele informatii care nu erau chiar aproape de adevar erau cele cu preturile, in rest, oamenii, formele de relief, mijloacele de transport aceleasi
Ce e dom’le, te-a refuzat LP cu vreun discount si acum iti ineci amarul? LP nu e numai pentru turisti cu buget mic, in ghid sunt trecute si informatii despre facilitati luxoase daca ai chef si bani de ele.
Sigur ca dincolo de informatia din ghid trebuie sa faci si ceva cercetare personala, niciun ghid nu e perfect si nu poate sa-ti dea totul. Dar eu ii recunosc cateva merite.
1. In general nu face din tantar armasar.LP nu critica, in definitv daca esti intr-o tara ca sa o vizitezi inseamna ca ai un interes pentru ea, deci nu va spune nimic negativ despre un obiectiv turistic, de ce sa te descurajeze daca tot ai venit si vrei sa vezi. Dar daca stii sa-l citesti exista suficiente indicatii in text ca sa intelegi ce e un mare fasssss si ce merita cu adevarat sa faci pe acolo.
2. Comentariile despre hoteluri, restaurante etc sunt corecte, si macar poti sa fii sigur ca, daca recomanda ei, macar nu e prost. Au existat doar cazuri in care recomandari facute cu tilu superlativ s-au dovedit a fi mediocre, dar de calitate proasta nu a fost cazul.
3. Te scoate din orice situatie. Poate exista si genul de oameni care isi programeaza vacanta minut cu minut, stiu ca se vor duce in cutare si cutare loc, si prin urmare isi descarca tone de harti de pe internet, citesc tot felul de impresii si note de calatorie stiind totul depre locul respectiv inainte de a ajunge acolo. Eu nu sunt genul. Eu in vacanta sunt …in vacanta. In afara de liniile foarte generale nu planific nimic. Nu imi propun sa vad nimic in mod special daca ajung intr-un loc. Daca am chef, vad monumentul x, daca nu, ma plimb prin baruri, sau, blasfemie pentru turistii “adevarati”, ma duc la mall-ul local. Nu planific nimic. Asa ca in functie de inspiratie ma uit in LP si vad incotro sa o iau. Indicatiile lor sunt suficiente ca sa te descurci fara sa stii nimic inainte.
Intrebarea Brad, e daca nu exista the banana pancake trail, daca tu (si eu, si altii) ajungeam pana acolo….
Altfel, am trait aceeasi relatie cu LP :)))))
Cel mai nou snobism in materie de calatorii nu este nici pe departe acela de a bifa cu entuziasm si exaltare “imberba” unul sau altul dintre obiectivele enumerate de Lonely Planet sau de orice alte ghiduri, afirmand apoi cu aer superior ca ai vazut Asia, Europa etc., ci acela de a sustine/insinua ca asa cum ai vazut tu un loc nu l-a vazut nimeni si nici ca-l va mai vedea vreodata cineva. Toti avem tendinta de a pica in capcana asta mai devreme sau mai tarziu, insa de la cei mai destepti dintre noi am asteptarea ca va fi doar o ratacire de scurta durata. Cu alte cuvinte o viata de om nu ajunge pentru a cunoaste cu adevarat un om, un oras, daramite o tara sau un continent, asa ca e recomandabil sa decida fiecare pentru sine ce informatii ii folosesc sau nu respectiv au sau nu credibilitate. Eu personal nu ma conduc dupa Lonely Planet dupa cum nu ma conduc dupa nici un alt ghid tiparit, imi adun informatiile cu sarg din surse diverse si dau mereu intaietate experientelor personale ale celor in ale caror spuse am incredere. Cu toate acestea, nu pot sa nu remarc ca nu e neaparat un lucru atat de bizar ca nenea ala de la LP si-a documentat ghidul din apartamentul lui din SF, atata timp cat o fi folosit spre documentare chiar internetul caruia tu ii recunosti, de altfel, virtutile :-). Pana la urma si Karl May a scris “Winnetou” fara sa fi mancat labe de grizzly ingropate in pamant spre a fi fragezite de vietati colcaitoare, la fel cum rinocerul lui Dürer e incredibil de fidel pentru o redare a unui animal pe care Dürer nu l-a vazut, bietul, niciodata :-).
@Ioana: De acord cu tine. Uneori, nu-ti ajunge o viata pentru a patrunde in intimitatea unui loc. Am scris despre asta acum cateva luni: https://www.tedoo.ro/cand-poti-sa-spui-ca-ai-vazut-o-tara. Pe de alta parte, experienta fiecaruia ar trebui sa fie personala si ireplicabila. Tocmai asta e ideea pe care o sustin: nu alergati sa faceti “si voi” ce-au facut altii inaintea voastra, ci gasiti un unghi personal din care sa abordati experientele. Am testat asta in turele pe care le organizez: in acelasi loc, in acelasi moment, 6 oameni vad, simt si sunt interesati de 6 lucruri diferite, desi toti au venit – in principiu – in cautarea aceleiasi stari.
Daca autorul ghidului s-a documentat de pe internet, atunci de ce sa mai cumparam ghidul cand si noi putem face asta?
Comparatia cu Karl May si Durer ar sta in picioare daca ghidurile Lonely Planet s-ar vinde la standul “fictiune”.
Rinocerul lui Dürer e mai real decat multe lucruri care se scriu/creeaza in zilele noastre :-))) Oricum realitatea e fictiune odata pusa pe “hartie”, de vreme ce e produsul unui individ sau unui grup de indivizi cu viziune limitata. N-as trasa chiar asa categoric linia de demarcatie dintre realitate si fictiune :-))
Da, eu una asta incerc sa fac, sa-mi gasesc propriul unghi de abordare. Ceea ce nu exclude experiente de 5 stele dupa cum nu exclude nici experiente de mai putine. Nu exclude ghizi platiti dupa cum nu exclude informatiile acelea rare primite de la localnici. E bine ca sursele sa fie cat mai diferite, poti face descoperiri senzationale uneori (serendipity?)… ma rog, putem discuta la nesfarsit.
Eu as imparti necesitatea de a avea un ghid dupa tipul calatoriei. Daca ai 1-2 saptamani vei incerca sa vezi cat mai multe si ghidul poate ajuta. Pentru perioade mai lungi poti “experimenta” alte locuri chiar daca unele poate vor fi sub asteptari. Pe total o sa ai parte oricum de o vacanta reusita.
Personal folosesc ghidul in principiu la optiunile de transport si harti locale. Ajuta sa imi fac rapid o idee despre cum se poate ajunge dintr-un loc in altul precum si alternative la ceea ce iti ofera localnicii – taxi.
Internetul este cea mai buna sursa de informatii daca ai access la ea. Nu toti folosim smartphone-uri si, in plus, unele tari nu ofera optiune de roaming. Este adevarat ca in Asia de Sud-Est gasesti usor o conexiune la Internet insa nu la fel sta treaba in Europa si multe alte tari. As adauga la lista de alternative forumurile, se pot extrage multe informatii utile de acolo.
@fefe: recomandarile respective nu sunt chiar asa imbatabile. Luna trecuta am mancat, fara sa stim, intr-un local ce era “Top Pick” in LP. A fost cea mai proasta mancare din toata vacanta iar o persoana s-a simtit rau in urmatoarele 2 zile. Impresia mea este ca restaurantele/cazarile recomandate se schimba dupa ce apar in carte….si nu in bine. Garantia pe care ti-o ofera este, cel mult, ca la un moment dat era bine acolo.
Extrem de mult snobism… ca si cum Dnul/Dna Y care realizeaza site-ul de turism guvernamental nu ar putea tine cont de anumite preferinte personale.
Nu toti avem aceleasi gusturi, inclinatii etc. Un ghid de turism trebuie sa raspunda cat mai multor clienti. E decizia turistului de a urma ghidul in functie de ceea ce isi doreste sa faca.
Cand ai o saptamana la dispozitie ca sa “descoperi” un oras/ o regiune, ghidul turistic (oricare ar fi el) este un mijloc simplu de a se orienta. Nu e nicio o rusine de a vedea aceleasi lucruri ca alte mii de oameni.
Punctele de vedre pot fi diferite. Ca de exemplu despre blogul acesta, care incearca sa portretizeze oameni asa zisi neobisnuiti, care pot fi vazuti de altii ca fiind fara de capatai, care nu stiu ce vor de la viata…
N-am incercat niciodata all inclusive, dar am colegi cu copii mici care numai datorita all inclusiv-ului pot sa se relaxeze o saptamana pe an, fara sa fie nevoiti sa gateasca etc… Alte puncte de vedre.
Am reactionat la postul acesta pentru ca vad ca blogul este urmarit de multa lume, din care multa usor impresionabila de afirmatiile unui “calator inveterat”. Mai multa “intelepciune” in afirmatii (si mai putin snobism) e poate necesara pe masura successului blogului.
pentru o calatorie reusita e necesara o documentare temeinica ce se poate face atat din ghiduri cat si de pe net. articolul mi se pare indreptat nu impotriva ghidului tiparit in genere ci doar a LP. e o tampenie. LP nu te forteaza sa il asculti si nu este cu nimic mai rau decat alte ghiduri NG, R, etc
[…] localnic. Mi-am amintit de asta citind zilele trecute despre cum un călător matur trebuie să renunțe la ghidurile Lonely Planet și la destinațiile standard promovate de […]
[…] Lonely Planet zicea că cei mai mulţi călători preferă să scoată Kashanul de pe lista destinaţiilor iraniene. În timpul documentării am căutat mai multe informaţii ca să mă edific: merită sau nu să opresc în Kashan? Merită. Merită atât de mult încât ai face bine să-ți pui câteva zile deoparte special pentru el. […]
[…] să bată străzile de capul lor. Mai sunt și cei care umblă strict pe rutele indicate de Lonely Planet. Pentru un plus de autenticitate și un strop de aventură, există și varianta în care te lași […]
[…] e contradicția. Lonely Planet se declară a fi un instrument pentru călătorul independent. Paradoxul face că a creat un tursim […]
[…] localnic. Mi-am amintit de asta citind zilele trecute despre cum un călător matur trebuie să renunţe la ghidurile Lonely Planet şi la destinaţiile standard promovate de […]