Captain Brad (Ep. 2). Cum l-am salvat pe Bob de la înec.

“Captain Brad” este jurnalul unui curs intensiv “Zero to Hero” de navigație cu vele, curs pe care l-am urmat la o școală acreditată IYT din Phuket. Proiectul este susținut de Autoritatea pentru Turism a Thailandei, Biroul pentru Balcani.

Pentru traduceri și definiții ai termenilor marinărești poți consulta acest “abecedar”. Articolul include și câteva explicații teoretice despre anumite manevre sau concepte. Dacă nu te interesează partea asta sări peste paragrafele roz (galben pe mobil). Sunt marcate special în acest scop. Prima parte a poveștii o găsești aici.

Ziua 2. Ao Yon, Phuket, Thailanda.

Înainte de a pleca din nou pe mare învățăm încă două noduri esențiale: sheet bend, cu care se prind împreună două parâme de grosimi diferite și clove hitch, util pentru atașarea baloanelor de protecție pe balustradă. Pe primul îl uit după 10 secunde, pe al doilea reușesc să-l fixez în memoria vizuală. Cu un nod din două continuu să mă deplasez, spre nota 5. Strâns în vânt, cam prea strâns.

Târâm dinghy-ul în josul plajei și ne urcăm pe el. Alex mă lasă pe mine să-l manevrez, lucru pe care-l fac cu plăcere și cu o relativă îndemânare. Am mai făcut asta cu câțiva ani în urmă, când căpitanul John mi-a dat bărcuța pe mână de câteva ori pe o mare de grad 5 Beaufort, de era să mă răstoarne un val fără kill cord pe încheietură. Faptul că mai sunt pe lumea asta se datorează în mare măsură norocului.

În drumul spre barca noastră îi lăsăm pe Andy, Nicole și Peter pe celălalt Platu. Andy explică niște lucruri în engleza lui cu pronunțat accent texan și îmi dau seama că de la el înțeleg fiecare cuvințel, cu excepția câtorva termeni asupra cărora americanii și britanicii încă nu s-au pus de acord. Se zice jibe, ba gybe, îi spune reef knot, ba square knot. După un scurt schimb de contre cu Alex, americanul recunoaște:

–  Bine, bine, ziceți ca el. Englezii au fost primii.
–  În tot! completează londonezul cu un rânjet.

Sărupmâinile, domnișoară.

Azi, știind deja ce mă așteaptă, m-am echipat mai lejer. Mi-am pus și pantofii de barcă special achiziționați cu câteva luni în urmă din Samui. Nu i-am purtat, nu i-am atins până am pornit spre școală. Mă mai uitam din când în când la ei, șezând nou-nouți pe policioară, și mă gândeam la aventura care mă așteaptă. În schimb mănuși nu am găsit nici eu, nici Mark. Încă o zi ca cea de ieri și o ni se jupoaie palmele.

Toți colegii se plâng de julituri. Suntem așa: un jurnalist, un avocat și doi economiști, adică 8 mâini de domnișoară făcute să atingă doar tastele și touch screen-urile cele mai mătăsoase. Ia, să vină cineva să tragă de parâme în locul nostru! Plătim cât face!

Insensibil la slăbiciunile mele tegumentare, Alex mă desemnează să ridic vela mare. Asta e cea mai jupuitoare activitate de pe barcă. Prima parte a acțiunii curge ușor, dar după ce randa depășește două treimi de catarg tragi de ea până-ți tocești linia vieții. Pe Platu nu sunt cabestane, manevra trebuie făcută sută la sută manual. Trag de fungă și lăcrimez, lăcrimez și trag de fungă. Gata, e sus. Merit o țigară. Unde-am pus focul?

– Focul e legat la prora, Brad. Pune-l pe strai și sus cu el!

Măi, să vezi că Alex ghicește gândurile oamenilor.

A sunat rafala, a zis că vine.

Azi va fi o zi lungă. O să stăm pe mare până când moare vântul de tot, adică în jur de ora două după prânz. Trec la manevra velei mari, Mark cârmește. Începem programul artistic printr-o serie de volte. Ieri era cât de cât ușor să ne orientăm, fiindcă ne uitam la instrumentul care indică direcția vântului. Dar astăzi nu vom mai scoate capacul inscripționat Raymarine de pe afișaj. Alex a decis că trebuie să ne prindem singuri.

Nu e lucru greu să-ți dai seama de unde bate vântul. Am explicat deja metoda în episodul 1. Problema apare atunci când barca începe să se miște, pentru că la vântul real se adaugă și cel cauzat de viteza de deplasare. Cele două combinate alcătuiesc așa-numitul “vânt aparent” și toată marinăreala se face după el. Mulțumită acestui fenomen este posibil, deși sună ciudat, ca un velier bun mânuit de meseriași să se miște mai repede ca vântul care-i bate în pânze.

Nu e cazul pe barca noastră, oricât ar fi Platu-ul de fâșneț. Și eu și Mark suntem confuzi și mai tot timpul cu 20-30 de grade aiurea cu vântul. Alex ne zice să mergem travers, noi mergem larg. Ne cheamă în strâns, noi rămânem la travers sau urcăm prea mult și ne trezim cu dușmanul în față. Nu pricepem de unde bate și de ce se tot mută. Doi pisoi închiși în mașina de spălat.

După vreun ceas de amețeală reușim, în final, să ne prindem cum stă treaba. Navigăm într-o briză ușoară de 10-12 noduri, cu intensificări de 14-16. Când ne lovește o rafală barca se înclină până dă cu balcoanele tribord în apă. Sunt la un pas să arunc școta din mână și să sar în apă înainte de a ne răsturna. Alex șade relaxat cu picioarele atârnate peste babord și descâlcește o parâmă.

–  Stați liniștiți, nu se întâmplă nimic, avem 500 de kilograme de lest în chilă. Brad, vezi că mai vine o rafală în 10 secunde. Slăbește un pic randa.
–  De unde știi când vine?
–  Uită-te la suprafața apei. Vezi încrețiturile acelea mici care se deplasează spre noi? Aia e rafala. Poți să estimezi și cât de tare e și cât de repede se mișcă.

Slăbesc randa cu o clipă înainte ca cele 16 noduri să ne izbească în pânze. Barca nu se mai înclină atât de tare ca adineauri. Principiul e simplu: cu vântul nu te lupți. Ori înveți să ți-l faci aliat ori te lași de marinărie. Chiar și pe vreme de furtună trebuie să-i obții colaborarea.

Grijă mare la cap, colega!

–  Sper până la finalul cursului să prindem un gren (furtună scurtă), e super-lecție pentru un skipper, glăsuiește Alex cu ochii spre orizontul dezamăgitor de senin. Nu azi, nu mâine, dar la un moment dat poate prindem.
–  Nu azi, subliniez. Și Mark e de acord: nu azi.
–  OK, domnilor, cu voltele văd că vă descurcați bine. Și acum să învățăm cealaltă manevră de bază: ampanarea.

Atenție la cap, da?

Ampanarea  e exact ca volta, doar că de data asta ai vântul în spate. De aceea în română îi spune și voltă sub vânt. Să țicem că-ți bate briza de dinapoia traversului babord la 150 de grade și vrei să o muți pe tribord la același unghi. De data asta trebuie să fii și mai atent la ghiu, pentru că mișcarea lui de măturare e rapidă și violentă. Tocmai de aceea, pentru ampanare se procedează mai cu grijă. În caz că vei fi nevoit să efectuezi aceasă manevră la birou sau acasă, iată pașii:

• Te muți pe bordul opus, ca să nu stai în calea ghiului.
• Faci o ampanare de test și găsești unghiul în care vântul bate aproape paralel cu barca și focul începe să fluture. E punctul de siguranță.
• Cârmești înapoi la direcția inițială.
• Îți fixezi o țintă pe uscat la 60-90 de grade de direcția actuală. Aceea este direcția pe care va trebui să fii la finalul manevrei.
• Anunți “pregătiți-vă de ampanare”.
• Colegul de la randă trage vela înspre axul longitudinal bărcii ca să minimizeze jocul ghiului și vine și el pe bordul opus.
• Colegul de la foc ferește țeasta.
• Tragi de cârmă ușor, privind tot timpul afară din barcă, focul începe să fluture, vântul se mută pe bordul celălalt, colegii lasă randa și focul să se umple de vânt și gata, ați ampanat fără victime.

Asta în teorie. Pentru că în practică, la prima încercare, Mark ampanează accidental, fără pregătire. Alex se aruncă sinucigaș în fața ghiului care pornise în cursa-i criminală spre babord și-l oprește la o jumătate de metru de capul meu. Noroc că-i mică barca, altfel zburam amândoi în lumea apelor.

– Scuze, băieți. Eram atent pe unde calc și nu mi-am dat seama că trag de cârmă.
– Privirea afară din barcă, Mark. Afară din barcă tot timpul.

Executăm de patru-cinci ori manevra cu mine la foc și Alex la randă. La fiecare încercare mă culc efectiv cu burta pe podea, iar ghiul zboară vâjâind la câteva palme de sfărâmabila-mi făptură. Nu m-au omorât cobrele, țânțarii anofeli, șoferii din Indonezia, vulcanii în erupție, rechinii, o să mă ucidă un avocat din Hong Kong? Prefer să pier pe mâna mea.