Captain Brad (episodul 1). Eliberează pictorul!

Cu cât îți dorești mai puține de la viață, cu atât ești mai fericit. Așa zic spiritele înalte. Cine mă cunoaște a remarcat deja că, de ziua mea, insist să nu mi se facă daruri. Pentru că, efectiv, nu-mi doresc nimic, after shave-uri nu folosesc și helănci nu port.

De fapt exista un lucru pe care mi-l doream, dar nu îndrăzneam să-l dezvălui nimănui, pentru că era prea personal și prea scump: să învăț navigație cu vele. Îmi doresc asta de ani de zile, de când am pus pentru prima oară piciorul pe puntea Aldebaran, superbul ketch de 13 metri al finului meu Bogdan Alexandrescu.

Mulțumiri.

De fapt lui Bogdan trebuie să-i mulțumesc că a băgat microbul marinăriei în mine. Și lui Sorin Drugan, lui Lucian “Rupe-Catarge” Dragomir, lui Ioan Cobzarenco, lui Gabi “Pelicanul”, oamenii cu care am ieșit primele dăți pe mare și am organizat, prin Yacht Club România, primele regate internaționale ale Mării Negre. Ce vremuri…

Apoi, în Thailanda, am avut plăcerea de a bate valurile alături de căpitanul John Magel pe Mojo (mulțumesc, Răzvan Negoiță, că mi-ai oferit cu generozitate această ocazie) și de omologul lui, Paul Phillips, pe Joy of Siam, marinari experimentați care mi-au oferit primele noțiuni de navigație. Și cu fiecare lucrușor pe care-l învățam, dorința mea de a fi capabil într-o bună zi să comand un velier creștea și mă ardea pe suflețel.

Cu acest bagaj minimal, dar mai mare decât zero, constând în vreo sută de leghe pe mare, o vagă idee despre principiile de funcționare ale velelor, cu un pic de meteorologie și navigație în cap, am înaintat partenerilor mei de la Tourism Authority of Thailand ideea proiectului “Captain Brad.” Thailanda oferă condiții ideale pentru velism (dacă acest cuvânt există în dicționar, dacă nu, îl pun eu acum), atât pentru marinarii experimentați cât și pentru cei care vor să învețe. Oricine a avut ocazia să se dea cu barca pe aici poate mărturisi cât e de frumos.

Bogdan și Mădălina de la T.A.T. au ascultat cu atenție și deschidere ideea și au aprobat-o aproape imediat.

Urma să merg la o școală acreditată IYT din Phuket și să urmez cursul intensiv “From Zero to Hero”, la capătul căruia să obțin – dacă trec toate examenele – certificatul internațional de competență ca “Bareboat Skipper”.

Cursul intensiv costă între 1800 și 2200 EUR și  include mai multe module, comasate în doar două săptămâni:

– Learn To Sail, modulul introductiv care îți oferă noțiuni de bază despre navigația cu vele și te certifică pentru următoarea etapă de școlarizare.
– International Crew – în baza căreia poți activa ca echipaj (recreațional) pe orice ambarcațiune de maximum 24 de metri, ziua și pe vreme bună.
– Watch Leader/Flotilla Skipper – certificare care îți permite să stai de cart sau comanzi un velier de 24 de metri ziua, pe vreme bună și parte a unei flotile.
– Operator Radio VHF.
– În fine, certificat de Bareboat Skipper, cu care poți comanda un velier de cel mult 24 de metri la maximum 20 de mile de coastă ziua și pe vreme bună în orice țară din lume prevăzută cu un pic de apă.

Și când ai terminat toate astea, practic drumul abia începe. Pentru că școala e școală, dar fără experiență efectivă pe mare nu faci nimic. După obținerea certificatului de Bareboat Skipper mai pui câteva mii de mile și poți urma ultimele două module:

– Coastal Yacht Master, care-ți extinde permisiunea de a naviga până la 60 de mile de coastă.
– Yacht Master Offshore, care mai pune 90 de mile la limita anterioară.

Pentru “Zero to Hero” în principiu nu se cere niciun pic de experiență prealabilă. Dar, după cum vei vedea pe parcursul poveștii, cu cât știi mai multe dinainte cu atât îți va fi mai ușor să treci cu bine prin curs și să te concentrezi pe deprinderea abilităților practice.

Ca să fiu sincer și exact până la capăt, recomand acest curs intensiv doar celor care au mai fost pe mare chiar și câteva zile, care au cât de cât o idee cu ce se mănâncă marinăria și care stăpânesc foarte bine limba engleză.

Despre serial.

Tocmai ca să te apropii nițel de lumea navigației, serialul va cuprinde, pe lângă poveștile mele neinteresante, și module teoretice din care să-ți extragi informații. Îți vor fi utile oricum, indiferent că vei urma sau nu o școală de profil. Nu strică nimănui să înțeleagă fenomenele meteo, mareele sau cum se trimite un S.O.S.

Am încropit, cu ajutor de la prieteni, și un mic glosar de termeni marinărești cu echivalenți în română și engleză plus definiții. Dacă dai de un termen pe care nu-l înțelegi, probabil că o să-l găsești acolo.

Spre deosebire de celelalte foiletoane ale mele, acesta va cuprinde puține fotografii. Explicația e simplă: n-am avut când să le fac, având aproape în permanență mâinile ocupate cu ceva. În plus de asta, un velier de antrenament nu este locul cel mai sigur pentru o cameră foto. Și cum îl iubesc mult pe micul și deșteptul meu A7, am preferat să-l las în cameră ca să nu pățească ceva. Nu înoată foarte bine.

Așadar, serialul va fi ilustrat cu cele câteva imagini pe care am reușit să le fac cu telefonul, precum și cu ceva diagrame desenate de mine sau de alții.

Înainte de a începe vreau să mulțumesc Autorității pentru Turism a Thailandei pentru oportunitatea de a trăi și scrie povestea care urmează.

Jurnal de bord. Ziua 1. Ao Yon, Phuket.

Spre marea mea surpriză, în Phuket există și o zonă liniștită: Ao Yon, un golfuleț în sudul insulei, în continuarea faimosului Chalong Bay. Câteva resorturi, o mână de restaurante și multe veliere ancorate, cam asta e tot. Plaja e micuță dar curată și moale, iar puținii vizitatori pe care-i vezi frământând nisipul sub tălpi sunt fie cupluri de ruși, fie veliști.

Prin gura deschisă a golfului se zăresc câteva insule: Koh Lon, Koh Aeo și, departe, prin ceață, Koh Yao Yai. Acesta e terenul nostru de joacă pentru următoarele două săptămâni.

Stau la un resort în Wichit, la vreo 7 kilometri distanță de școală. E cel mai bun deal pe care l-am găsit în sudul Phuketului. Raportul calitate-preț e minunat, dar vine cu următoarele probleme: resortul e pus în mijlocul unui sat, cu vedere la o străduță îngustă și aglomerată, pe partea cealaltă e un iaz din care la ora apusului erup nori de țânțari și, nu în ultimul rând, proprietarul s-a gândit că ar fi nostim să adauge proprietății o volieră cu diferse specii de păsări care dau trezirea generală la 5 și jumătate dimineața. În rest, un loc perfect pentru cine vine în Phuket cu treabă.

Mai sunt câteva zile până la Anul Nou Chinezesc și resortul e deja plin de sino-thailandezi veniți să celebreze. În piscină nu se poate intra fiindcă nu e loc de copiii care țipă ca înecați, în vreme ce părinții molfăie diverse tipuri de tăiței din castroanele înșirate de-a lungul și de-a latul verandelor. Chirăiala începe la 7 dimineața. Cine-a rezistat la țipetele păunilor, curcilor și papagalilor nu va rezista și la țignalul de îmbăiere ciuciungheză.

Sunt confundat cu un lup de mare.

Presupun că azi, mâine și poate și poimâine o să stăm frumos în clasă și o să învățăm teorie, urmând ca abia după ce ne-am familiarizat cu termenii și principiile marinăriei să pășim la bordul unui vas. Mă îmbrac frumos, ca pentru prima zi de școală. Pantaloni bleumarin, polo bleumarin cu alb și pantofi ușori, albi, de pânză. Cobor din Neckermann, mă urc pe motoretă și, în 15 minute, trec dealurile și ajung la Ao Yon.