Care e treaba cu Chiang Mai. Câteva lămuriri pentru cei care vin prima oară.

Puține locuri din lumea aceasta sunt la fel de prost înțelese ca orașul unde locuiesc (adunat, de patru ani și jumătate), Chiang Mai. Lipsa de înțelegere pornește încă de la numele urbei, chinuit în toate felurile – de la Chang Mai la Chian la Mai – și merge până la așteptările care-i mână pe turiști în direcția asta. Hai s-o luăm cu începutul.

Chiang Mai înseamnă Orașul Nou (Chiang = oraș, târg, Mai = nou). Chang înseamnă elefant. Da, știu, thailandeza este o limbă complicată, dar dacă tot suntem #călătoriprinlume n-ar strica să facem distincția între Satu Mare și Patu Mare sau între Satu Mare și Mare.

Deasemenea, întrebarea „Unde e mai mișto, în (Chiang) Mai sau în (Chiang) Rai?” echivalează, în termeni mioritici, cu a avea o dilemă între Târgu Mureș și Târgu Frumos, dilemă din care se iese ușor întrucât la Frumos este evident mai frumos decât la Mureș, de unde și numele.

Chiang Mai. La marginea orașului.

Bun. Presupunând că am terminat cu etimologiile hai să adresăm inima problemei. Deunăzi, un coleg blogger venit într-un press trip la Chiang Mai mă întreba cu o mină ușor dezamăgită: deci care e treaba cu Chiang Mai-ul și de ce vine lumea aici?

Marea problemă a celor mai mulți vizitatori ai orașului rezidă în faptul că aceștia consideră orașul Chiang Mai o destinație în sine. Ca să fac (încă) o paralelă cu România, Chiang Mai e pentru Thailanda ce sunt Sibiul sau Clujul pentru Transilvania: o poartă de intrare. Nu te poți aștepta să vezi Ardealul într-un weekend prin centrul Clujului.

Așadar, treaba cu Chiang Mai-ul este că orașul acesta reprezintă calea de acces și baza ideală pentru a vizita o regiune istorică și geografică extrem de bogată în atracții de toate felurile. Și, să nu uităm, Chiang Mai nu este doar numele orașului, ci și cel al provinciei care-l înconjoară. E Capitala Nordului.

Așa cum am scris până mi s-a tocit tastatura, nu are rost să vii la Chiang Mai pentru trei zile întrucât trei zile sunt, pe de o parte, prea puține ca să vezi nordul și, pe de altă parte, prea multe pentru orașul turistic (până la urmă, câte temple poți să vizitezi?). Recomandarea mea este să aloci minimum o săptămână, ideal două. Paralela cu Transilvania ne ajută.

Să nu fiu greșit înțeles: orașul în sine este minunat, însă nu neapărat pentru cei care vor să bifeze lucruri senzaționale. Ca să îl înțelegi trebuie să-i aloci timp, ideal ar fi să locuiești aici o vreme (măcar o lună). Chiang Mai e un oraș universitar cosmopolit, orientat către artă și cultură, cu o comunitate de expați de bună calitate (profesori, scriitori, muzicieni, artiști plastici, nomazi digitali, antreprenori IT), cu o ofertă diversă și accesibilă în zona imobiliară, în cea culturală și în cea culinară. Dacă reușești să intri un pic în spiritul Chiang Mai-ului îți va fi greu să mai pleci de aici.

Chiang Mai. În centrul orașului.

Elena iubește orașul pentru senzația de confort, siguranță și abundență pe care i-o oferă, ca să nu mai punem la socoteală prietenii minunați pe care ni i-am făcut aici. Eu iubesc Chiang Mai-ul pentru constituția sa de sat-oraș sesizabilă aproape la tot pasul. Imediat ce părăsești arterele principale, cu tumultul și strălucirea lor, te trezești instantaneu la țară: liniște, pisici tolănite la soare, copii jucându-se în mijlocul uliței sub privirile bunicilor. Dar elementul pentru care amândoi adorăm orașul sunt oamenii de aici: harnici, corecți, amabili. Cine a numit Thailanda The Land Of Smiles cred că a trăit mult în Chiang Mai.

Cum niciun loc de pe lumea asta nu este perfect, Chiang Mai are și el două mari dezavantaje. Primul – și cel mai evident – este lipsa plajei, cauzată nu atât de incompetența localnicilor, ci de faptul că marea e la vreo 700 de kilometri distanță. Un handicap insurmontabil.

Cealaltă problemă a orașului e smogul produs în lunile martie și aprilie de fermierii montani care dau foc miriștilor. Procedeul agricol se numește slash and burn și se practică de mii de ani, dar asta nu face cu nimic mai ușoară situația rezidenților care, timp de două luni, inhalează un aer îmbâcsit și nu văd cerul din pricina fumului.

Sunt multe mituri despre Chiang Mai. Unele perfect adevărate: aici găsești restaurante vegetariene sau vegane bio, centre de yoga și meditație, tabere de elefanți, haine frumoase și ieftine, artizanat de bună calitate, cafenele foarte chic, librării cu carte bună (Gecko Books de pildă), spații de co-working cu internet de mare viteză, apartamente și case frumoase și relativ ieftine. Alte câteva mituri ar merita, dacă nu complet pulverizate, măcar nuanțate nițel:

1. Chiang Mai e un orășel liniștit de munte. Fals. Chiang Mai nu e un orășel. Are peste un milion de locuitori și este al doilea cel mai mare centru urban al Thailandei. Și nu este la munte. Altitudinea Chiang Mai-ului este de 300 de metri deasupra nivelului mării. Orașul e situat într-un soi de căldare iar muntele începe când ieși din Chiang Mai, fie că o iei spre nord, spre vest sau spre sud. 

2. Chiang Mai e în junglă. Fals. La latitudinea aceasta (19 grade nord) clima bate spre sub-tropical și nu există junglă. Există păduri superbe de foioase de jur-împrejurul orașului, pe munte.

3. Chiang Mai e „la triburi”. Fals. “La triburi” e tot în munți, la distanțe de două până la șapte ore cu mașina. E drept, la ieșirea spre Mae Rim, au fost adunate de prin toată regiunea câteva familii de hill tribes într-un fel de zoo uman, ca să-și facă turiștii poze cu femeia-girafă.

O sinteză a ceea ce e de văzut și de făcut în nordul Thailandei o găsești aici. Iar despre Chiang Mai-ul propriu-zis poți citi o mulțime de articole aici. Iar în galeria foto a articolului poți vedea un pic din spiritul orașului și al provinciei, cu distanțe relative de la centru.

UPDATE iunie 2018. Transportul în Chiang Mai.

Orașul și cei care îl vizitează au suferit până foarte recent din lipsa unui sistem de transport în comun în adevăratul sens al cuvântului. Timp de mulți ani legea a fost făcută de taximetriști și de șoferii de furgonete (songtheaw) care transportau pasageri la prețuri făcute după fața omului.

Începând cu luna martie lucrurile s-au schimbat prin apariția liniei Smart Bus care leagă principalele puncte ale orașului. Autobuzele au un capăt la aeroport și celălalt capăt la bus terminal-ul pentru distanțe lungi cu opriri pe Niemanhaman Road, în Old Town sau în zona Night Bazar. Prețul unei curse indiferent de distanța parcursă este de 20 THB (approximativ 2,5 RON). Traseele și poziționarea autobuzelor Smart pot fi urmărite aici. Există și aplicații Android și iOs pentru tracking.

O alternativă la taxiurile clasice o reprezintă sistemul Grab. Grab este versiunea asiatică a Uber și a preluat recent operațiunile acestuia din urmă în mai multe țări sud-est asiatice. Prețurile sunt comparabile cu cele ale companiilor de taxiuri, cu mici variații care țin de specificul formulei de calcul. Problema – ca și la Uber – este că șoferii nu cunosc orașul, iar dacă apar probleme la navigația online e posibil să se rătăcească, să anuleze cursa sau să suprataxeze.

În fine, șoferii de songtheaw care până acum făceau prețul după fața omului sunt obligați să afișeze în mod transparent tarifele de transport.

Ca notă de subsol, de la București la Chiang Mai se poate zbura cu Qatar Airways, cu o singură escală (Doha).