Cât de util e un iPad în călătorii. Şi cât de inutil.

Exact în perioada în care bătrânul meu iPod Classic se pregătea să decedeze luând cu el în lumea umbrelor 120 de Gb de muzică adunată cu sudoarea degetelor, am primit cadou un iPad. Nu sunt mort după Steve Jobs –  încă îmi plac femeile – şi m-am întrebat dacă super-urbanul obiect mi-ar putea fi de folos la drum. L-am căutat la dinţi după cum urmează.

La ce mi-a folosit iPad-ul:

1. Să ţin voucherele de hoteluri la îndemână. iPad-ul porneşte instantaneu, pot să-l bag sub nasul unui taximetrist care nu ştie adresa ori al unei recepţionere care n-a auzit de online booking.

2. Să fac check-in pe zboruri. Aplicaţia AirAsia îmi generează un cod de bare pe care îl salvez, îl scanez la aeroport şi primesc cartea de îmbarcare.

3. Să ţin evidenţa zborurilor. Folosesc FlightBuddies, care în teorie s-ar vrea un instrument de social networking pentru pasageri. N-am găsit pe nimeni activ pe vreunul dintre zboruri, dar aplicaţia e bună ca agendă de zbor.

4. Să îmi omor timpul. Fie că am citit o carte, fie că mi-am pus un joc, bateria a ţinut long-haul. Pe avion, marele avantaj e că iPad-ul încape în buzunarul din faţă, poţi să-l pui acolo până decolează avionul. Ceea ce cu un laptop nu prea poţi.

5. Să distrez copiii. Dacă am nişte ţânci neastâmpăraţi prin zonă, le deschid aplicaţia Photos şi îi învăţ în 5 secunde cum să se joace cu degeţelele pe poze. Am scăpat de ei două ore.

6. Să distrez oamenii mari. Am o colecţie de tabulaturi de chitară care a făcut furori în Sumatra de Nord, unde oamenii iubesc muzica. Am instalate şi simulatoare de pian şi tobe. Dacă leg iPad-ul la un sistem audio, sunt omul orchestră.

7. Să mă înţeleg cu lumea. Există o mulţime de language tools disponibile pentru iPhone şi compatibile cu iPad-ul. Nu te înţelegi cu omul, scoţi device-ul, tastezi cuvântul în engleză şi obţii traducerea în idiomul local. Valabil doar pentru dicţionare offline.

8. Să învăţ. Da, trebuie să recunosc, mulţumită iPad-ului am învăţat să cânt la chitară. Pentru că pot să-l car peste tot, să-l ţin pe genunchi şi să îmi caut cu rapiditate digitaţiile pentru acordurile pe care nu le ştiu. Michael mi-a zis că iPad-ul e cel mai tare caiet de cântece şi că îşi cumpără şi el unul când ajunge acasă.

La ce nu mi-a folosit iPad-ul:

1. Să public pe blogul personal. Aplicaţia BlogPress are multe bug-uri. E coşmar să încarci o poză. E coşmar să pui un link. Aplicaţia de WordPress încă o studiez.

2. Să mă orientez. iPad-ul 1 nu are GPS incorporat. E nevoie de wi-fi ca să foloseşti o hartă.

3. Să socializez. Aplicaţia pentru Facebook e catastrofală. Mai bine intri din Safari.

4. Să fiu la curent. iPad-ul 1 e dependent de wi-fi. Ai ieşit din oraş, ai rupt contactul cu lumea.

5. Să mă bucur de muzică. 32 de Gb sunt prea puţini ca să ţin şi cărţi şi fotografii şi aplicaţii şi muzică. Trebuie să-i folosesc cu mare zgârcenie. E drept, am muzică multă. Iar iTunes rămâne în continuare un progrămel aberant, care-ţi ascunde muzica pe te miri unde, după criterii ştiute numai de inginerii de la Apple.

6. Să fac sau să descarc poze. Problema camerei s-a rezolvat pe versiunea 2, cea a card reader-ului se rezolvă cu asta. Dar oricum există două probleme mari: a) niciun fotograf serios nu va face vreodată poze cu iPad-ul din motive pe care nu le mai explic şi b) în condiţiile în care tragi RAW-uri, o să umpli hardul în două zile. Categoric, iPad nu este făcut pentru fotografie.

7. Să scriu. Tastatura touch, deşi mai mare decât la iPhone, e gândită pentru texte scurte. Pentru cine scrie repede şi mult, recomand un keyboard dock. Nu se poate scrie aşa ceva pe un touch screen, că te lasă nervii.

Concluzii:

• dacă eşti turist-călător ia-ţi un iPhone.
• dacă eşti blogger ia-ţi un mini-laptop.
• iPad-ul e ok pentru consumatorii de media, mai puţin ok pentru producătorii de conţinut.
• problemele lui iPad 1 sunt singurele argumente ca să-ţi iei un iPad 2.