Pilotul ne-a făcut un safety briefing peste umăr, întrerupându-se din când în când pentru a discuta cu turnul de control. Auzeam totul în căşti. Dacă aş fi apăsat butonul de pe manşă, le-aş fi putut zice două vorbe despre siguranţa zborului în Tanzania. Over and out.

Avionul îmbrăţişează pista aeroportului din Vava’u ca pe o iubită uitată într-un port. Sute de săteni s-au strâns să-l privească. Pentru ei, e o minune a tehnicii. Şi pentru mine e la fel, dar dintr-un cu totul alt motiv: Ultimul Convair a fost fabricat în 1954. Suntem în Anul de Graţie 2008.

Căpitanul sorbi ultima gură de whisky şi se întoarse în cockpit. Copilotul strânse ziarul împrăştiat pe tot bordul şi decuplă pilotul automat. Urmă un viraj strâns către dreapta, combinat cu o pierdere rapidă de altitudine.

10 minute mai târziu şi 4500 de metri mai jos, avionul survola, zburând în cerc, un atol superb, pierdut în mijlocul Oceanului Indian. O voce se auzi din cockpit: